REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Palaz: "Sunt un sustinator al proiectelor legate de eoliene in Dobrogea"

Palaz: "Sunt un sustinator al proiectelor legate de eoliene in Dobrogea"

Replica API 21 octombrie 2010 | 00:00 168

Prefectul, retinut in privinta unui verdict legat de CEZ

Prefectul, retinut in privinta unui verdict legat de CEZ

Febra eolienelor de la Cogealac, care a băgat după gratii, la un moment dat, un primar şi un viceprimar, a atins şi Inspectoratul Teritorial în Construcţii. Mai exact, Primăria Cogealac a trimis o solicitare în atenţia Inspectoratului Teritorial în Construcţii (ITC), de verificare a legalităţii autorizaţiei de construire nr. 44/15.07.2010, eliberată de Consiliul Judeţean Constanţa pentru investitorul CEZ. Potrivit şefului ITC, Gigi Chiru, Primăria Cogealac a anunţat inspectoratul că nu a primit şi nici nu a eliberat documente de urbanism, premergătoare emiterii vreunei autorizaţii de construire în cazul parcului eolian. După verificările specifice, ITC a transmis problema mai departe, adică instituţiei abilitate să atace în contencios o autorizaţie emisă cu nerespectarea legii: Prefectura judeţului Constanţa.

"ITC a înştiinţat reprezentantul Guvernului în teritoriu de neconformităţile care au stat la baza eliberării autorizaţiei 44, solicitând suspendarea şi anularea autorizaţiei de construire precum şi oprirea executării lucrării până la soluţionarea pe fond a cauzei", a precizat inspectorul şef Gigi Chiru. De menţionat că sesizarea lui Gigi Chiru, cu privire la autorizaţia de construire emisă de CJC pentru parcul eolian CEZ de la Cogealac, a inflamat conducerea Consiliului Judeţean. Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, l-a atacat extrem de virulent pe Gigi Chiru, întrebându-se dacă nu cumva a luat şpagă să bage beţe în roate proiectului de milioane de euro. "Am sesizat declaraţiile lui Nicuşor Constantinescu, dar nu vreau să intru în polemică. Eu mi-am făcut datoria. Indiferent de investiţie, oricât de mare sau mică e ea, trebuie respectată legea. Mai departe, ce punct de vedere are Prefectura, deocamdată nu ştiu. Am transmis însă prefectului cele sesizate de Inspectoratul în Construcţii privind autorizaţia cu numărul 44", a precizat Gigi Chiru. Prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a confirmat că a primit documentul ITC referitor la autorizaţia emisă de Consiliul Judeţean, însă, momentan, nu poate emite nici o decizie. "Anularea în contencios a respectivei autorizaţii trebuie făcută cu maximă chibzuinţă, pentru a nu bloca o investiţie importantă, de milioane de euro. Asta nu înseamnă că, dacă se dovedeşte că autorizaţia a fost emisă de CJC cu încălcarea legii, nu o atac", a declarat prefectul Claudiu Palaz. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a ţinut însă să sublinieze că: "Sunt un susţinător al proiectelor legate de eoliene în Dobrogea. Sunt proiecte foarte importante".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218