REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Palazu Mare, acoperit de nori de praf: locuitorii nu mai pot nici să respire

Palazu Mare, acoperit de nori de praf: locuitorii nu mai pot nici să respire

Replica API 28 iunie 2013 | 00:00 144

Nervoşi la culme

Nervoşi la culme

Se vrea cartier rezidenţial, dar locuitorii simt că trăiesc într-un sat abandonat. Este vorba de Palazu Mare, care, mai nou, a fost cuprins de nori de praf, locuitorii spunând că nu-şi mai pot lăsa rufele în curte, geamul deschis, dar îşi rup şi maşinile în două. Toate acestea sunt din pricina faptului că drumul principal s-a închis pentru lucrări de canalizare, rutele ocolitoare fiind străduţele ondulate, din pământ, care au devenit precum o intrare în iad.

Locuitorii din cartierul constănţean Palazu Mare simt că trăiesc în alte timpuri şi au ajuns să le fie ruşine să pronunţe măcar numele locului ce le serveşte drept gazdă. Nervii lor sunt întinşi la maxim, aceştia declarând că nu există zi în care să nu blesteme faptul că locuiesc acolo. Situaţia nu era roz nici înainte, spun ei, însă de ceva vreme lucrurile s-au acutizat ajungând în momentul de faţă să nu mai poată... respira. De vină sunt norii de praf, care se formează ori de câte ori trece un autovehicul. De întins rufele sau de lăsat geamul locuinţei deschis nici nu mai poate fi vorba, întrucât praful este pretutindeni, în special depozitat pe autoturismele parcate sau pe ferestre. De unde acest fenomen? Nu este vorba de nisip venit de undeva de prin ţările calde, ci chiar de străzile din zonă, care sunt neasfaltate, cu "cratere", identice cu uliţele de ţară. Dar, calvarul a început când unicul drum asfaltat, cel principal, a fost închis pentru lucrări de canalizare. Lucru bun, pe de o parte, însă până la finalizarea lucrărilor care să îi aducă mai aproape de civilizaţie... iadul e acolo! Toate autovehiculele sunt nevoite să apeleze la rute ocolitoare, adică la străduţele de pământ, în valuri şi ele, iar ceea ce rămâne în urmă este de nedescris. Un singur drum până la magazin a ajuns o adevărată corvoadă, duşul de după fiind esenţial. Nici ieşitul prin curte nu mai reprezintă vreo plăcere, praful împiedicându-te efectiv să respiri. "În momentul de faţă, sincer, maşina mea este parcată în garaj, prefer să merg la picior, decât să folosesc maşina pentru că mi-o nenorocesc. În plus, este cumplit de suportat tot praful acesta. Pe strada Alexandru Sahia, paralelă cu aceasta principală, cu Dumbrăveni, este ca şi cum te teleportezi în lumea a treia. Eu înţeleg că sunt lucrări, dar trebuia să se facă mai întâi ceva cu aceste străduţe. Este, efectiv, o bătaie de joc faţă de cetăţeanul care plăteşte taxe şi impozite. De câte ori merg până la magazin, sau oriunde, trebuie să fac duş, plus că nu pot respira din pricina prafului. Păi să vedeţi cum arată maşinile parcate. Este de nedescris. De cel puţin 12 ani, cartierul Palazu este o bătaie de joc", a spus, pentru "Replica", Ciprian, un locuitor al cartierului. Reporterii "Replica" nu au putut găsi nici un constănţean în zona cu pricina care să se abţină, toţi declarându-se foarte supăraţi. "Am înţeles că sunt lucrările astea, ok! Dar este teroare cu străzile astea. Nici măcar nu sunt pavate. Dacă tot ai închis un drum, dă-ne şi opţiuni să nu ne rupem maşinile şi să nu înjurăm în fiecare zi. Îţi rupi maşina în două, efectiv. Cât despre praf... este mai mult decât cumplit", ne-a spus şi Alex. Oamenii cred că sunt o bătaie de joc şi se întreabă oare cine le plăteşte daunele la maşini sau medicamentele, pentru că sunt convinşi că se vor alege cu o boală de la atât praf. În plus, un alt inconvenient este acela că ambulanţele întâmpină dificultăţi de deplasare, la fel şi furnizorii, mai spun cei din Palazu.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614