REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Pancu (FC Rapid) - Liga a II-a e foarte echilibrată, nu există o echipă care să domine categoric

Pancu (FC Rapid) - Liga a II-a e foarte echilibrată, nu există o echipă care să domine categoric

Replica API 25 februarie 2020 | 00:00 324

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Daniel Pancu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că Liga a II-a este foarte echilibrată şi că nu există o echipă care să domine categoric, în ciuda faptului că UTA are un avans de 4 puncte faţă de locul doi al clasamentului.

"E un campionat foarte echilibrat, nu este o echipă care să domine categoric. Cu siguranţă se vor pierde puncte, dar echipa mai organizată şi cea care îşi va menţine motivaţia la cele mai înalte cote va reuşi să promoveze. Sigur că UTA a luat un avans important, a fost constantă în tur, dar nici ea nu este 100% promovată, se mai pot întâmpla multe lucruri. Apoi este un pachet de patru-cinci echipe pentru locurile 2 şi 3, iar aici suntem şi noi", a spus el.

Tehnicianul speră ca marţi, în etapa a 22-a, prima de la reluarea Ligii a II-a, Rapid să îşi ia revanşa în faţa formaţiei Turris Oltul Turnu Măgurele după înfrângerile din ultimele două întâlniri.

"Aşteptăm de mult acest prim joc oficial. Indiferent de numele de adversarului, primul meci este mereu complicat pentru că echipa nu are ritmul necesar. Cu Turris ne-am întâlnit de două ori, în Cupă şi în campionat, şi ne-a bătut de fiecare dată. Din acest punct de vedere ne dorim revanşa, pentru că nu ne-ar face cinste să pierdem şi a treia partidă cu ei", a precizat antrenorul.

Pancu este mulţumit de faptul că partida de pe teren propriu cu Turris Oltul Turnu Măgurele se va disputa pe arena formaţiei FC Voluntari.

"Gazonul de la Voluntari este extraordinar, mulţumim celor de acolo că ne lasă să jucăm acest prim meci. Dar pe lângă terenul foarte bun, avem avantajul că tribunele sunt foarte aproape de gazon şi vom simţi suportul publicului, care sunt convins că ne va purta spre victorie. 4.000 de rapidişti vor fi destui şi mâine seară, sper să nu simţim o mare diferenţă faţă de Regie. Îmi doresc să ne ridicăm la nivelul suporterilor, fără ei nu am fi reuşit să fim în poziţia asta după câte s-au întâmplat în prima parte a campionatului. La Voluntari vom juca doar acest meci cu Turris, sper ca la următoarele partide de pe teren propriu să avem un gazon bun în Regie. Uşor-uşor stadionul Giuleşti a ieşit din pământ, am văzut şi un steag alb-vişiniu sus pe macara... În mod normal în toamnă va fi gata şi stadionul. Important e ca noul Giuleşti să ne prindă în Liga I", a afirmat Pancu.

Valentin Alexandru (28 de ani), cea mai importantă achiziţie a clubului din această iarnă, este atacantul care a lipsit echipei în tur, susţine Daniel Pancu. "Mi-am dorit un atacant, iar Valentin Alexandru este exact tipul de vârf care ne-a lipsit în tur. Mă bucur că ne-am recuperat şi jucătorii accidentaţi. Este vorba despre Alami, care a fost destul timp accidentat, iar pretenţiile de la el sunt foarte mari şi sper să nu mai aibă probleme. De asemenea, sper ca Piriz să nu mai aibă probleme. Mă bucur că ne-am recuperat şi fundaşii centrali, pentru că am avut probleme cu ei în această iarnă, iar mâine voi avea trei dintre ei la dispoziţie", a spus el.

Pancu l-a dat exemplu negativ elevilor săi pe jucătorul formaţiei FCSB, Florinel Coman, care nu traversează o perioadă bună în acest început de an. "Pe Florinel Coman l-am dat şi eu exemplu negativ la echipă fiindcă a declarat după meciul cu Clinceni că trebuie să stea după antrenament să tragă la poartă. Nu, ca atacant trebuie să stai după fiecare antrenament să îţi exersezi tehnica timp de 30-40 de minute, la fel să te pui la punct şi la capitolul forţă. Chiar a fost un exemplu neplăcut pentru jucătorii mei tineri, pentru că Florinel Coman e un idol pentru foarte mulţi copii şi nu e normal. El trebuie să fie un exemplu în sensul bun pentru că are trei ani de când joacă la FCSB, a avut performanţe şi la lotul de tineret... nu poţi să vii după trei meciuri nereuşite să spui că trebuie să stai mai mult după antrenament să te pregăteşti", a explicat Pancu.

Echipa de fotbal FC Rapid întâlneşte, marţi, de la ora 19:00, pe Stadionul "Anghel Iordănescu" din Voluntari, formaţia AFC Turris Oltul Turnu Măgurele, într-o partidă contând pentru etapa a 22-a, prima de la reluarea Ligii a II-a, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614