REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Pangolinul ar fi cel care a dus la răspândirea virusului în lume

Pangolinul ar fi cel care a dus la răspândirea virusului în lume

Replica API 30 martie 2020 | 00:00 1573

Noi studii publicate în ultimele zile aduc dovezi suplimentare că pangolinul a fost gazda intermediară între liliac și om a coronavirusului SARS-CoV-2, care provoacă boala Covid-19, potrivit 360medical.ro.

Studiul, publicat săptămâna aceasta în publicația științifică “ACS’ Journal of Proteome Research”, contestă rezultatele unor studii anterioare care sugerau că șerpii ar putea fi veriga intermediară între liliac și om.

În rândul cercetătorilor este de mult timp un consens legat de originea noului coronavirus, și anume liliacul, însă pentru ca un astfel de virus să treacă de la liliac la om este nevoie de cel puțin o gazdă intermediară.

Însă echipa de la Universitatea Michigan, condusă de Yang Zhang, de la deparamentul de biochimie, a realizat cea mai completă analiză de până acum a secvenței proteice a coronavirusului SARS-CoV-2.

Cercetătorii arată că, deși studii anterioare au indicat o asemănare între patru zone ale proteinei S (spike) a coronavirusului și virusul HIV, aceste segmente se găsesc, în realitate, și la alte virusuri cunoscute.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, virusuri prelevate din plămânii unor pangolini bolnavi (din specia Manis javanica) și au descoperit secvențe proteice identice în proporție de 91% cu coronavirusul SARS-CoV-2 care îi afectează pe oameni.

Totuși, există și deosebiri: receptorul de prindere a proteinei S identificată la pangolini are 5 diferențe la nivelul aminoacizilor cu SARS-CoV-2, în timp ce numărul diferențelor identificate între proteina virală a SARS-CoV-2 și proteina virusului prelevat de la lilieci este de 19.

Chiar dacă studiul aduce noi dovezi că pangolinul a fost, cel mai probabil, gazda intermediară între liliac și om, cercetătorii nu exclud existența unei a doua gazde intermediare.

Alte două studii, publicate tot săptămâna aceasta de cunoscutul virusolog prof. Edward Holmes de la Școala de Științe Medicale a Universității Sydney (Australia), sugerează de asemenea că pangolinul este cea mai probabilă gazdă intermediară.

Studiile au fost prezentate în publicațiile Nature și Nature Medicine și prezintă rezultatul unor cercetări realizate de prof. Holmes în colaborare cu oameni de știință chinezi.

“Rolul pe care l-au jucat pangolinii în apariția SARS-CoV-2 nu este încă clar. Totuși, este izbitor că virusurile identificate la pangolini conțin regiuni genomice foarte asemănătoare cu cele de la coronavirusul uman. Cea mai importantă asemănare este la receptorul de atașare, care determină modul în care virusul se prinde de celula umană și o infectează”, a afirmat prof. Holmes, citat de sciencedaily.com.

Virusulogul australian și colegii săi solicită interzicerea piețelor de animale sălbatice – precum cea din orașul Wuhan, de unde a izbucnit epidemia, cel mai probabil – pentru a preveni transmiterea zoonotică a patogenilor periculoși.

“Este clar că fauna sălbatică conține multe coronavirusuri care au potențialul de a fi transmise la oameni în viitor. O lecție crucială a acestei pandemii, care poate ajuta la prevenirea unor pandemii viitoare, este că trebuie redusă expunerea oamenilor la animalele sălbatice, de exemplu prin interzicerea piețelor de animale și a comerțului cu animale sălbatice”, a mai spus prof. Holmes, conform stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
i auzi braul, adica nu chinezul care mananca pangolini si alte animale , tot pangolinul e de vina
1
0
Tot el saracul si nu javrele de oameni care il omoara, il usuca la aer si il mananca pe urma. Dpmdv e tot mana omului la mijloc care si-a batut joc de natura in modul cel mai mizerabil posibil si acum planeta ii va plati inzecit.
4
0
Ne am inmultit specia pe pamant in conditiile in care suprafata pamantului a ramas aceeasi. Inghesuiala provoaca dezechilibre.
2
0
Da da, pangolinul, nu ca in China, chiar in Wuhan, erau 3 laboratoare care faceau experimente pe SARS, lucru evidentiat inca din 2015 intr-un documentar pe Rai 3. Si culmea, testau cum s-ar putea transmite de la liliac la om virusul.
7
2
nu mai sunt americanii ?!
5
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614