rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 27 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Panică la bordul unui avion pe un aeroport din Moscova: Opt răniţi în timpul evacuării

Opt pasageri au fost răniţi în timpul evacuării de urgenţă din cauza fumului care a umplut cabina unui avion Boeing-747, care urma să plece vineri devreme de la Moscova spre Erevan (capital Armeniei), de pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea capitalei ruse, citat de agenţia de presă TASS.

Pasagerii au fost cuprinşi de panică şi s-au îmbulzit să iasă din avion. 'Opt persoane au fost rănite în timpul evacuării cu ajutorul unor topogane gonflabile', a indicat responsabilul menţionat, adăugând că doi dintre răniţi au fost spitalizaţi.

O altă sursă din cadrul serviciului de urgenţă a declarat pentru TASS că niciuna dintre persoanele care au avut de suferit în cursul evacuării nu a fost diagnosticată cu răni grave.

'Nu sunt copii printre răniţi. Majoritatea s-a ales cu zgârieturi şi vânătăi. O persoană a fost spitalizată cu o gleznă dislocată, iar o altă din cauza unei urgenţe hipertensive', potrivit acesteia.

'În timp ce avionul Boeing-747, cu destinaţia Erevan, rula pe pistă înainte de decolare, echipajul a semnalat fum la bordul aparatului de zbor', a explicat Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă din regiunea Moscovei. Piloţii au anulat decolarea, iar pasagerii au fost evacuaţi şi conduşi la aeroport.

Potrivit echipelor de intervenţie, la bordul zborului Nordwind Airlines erau 187 de persoane. Cu toate acestea, serviciul de presă al Aeroportului Şeremetievo a declarat că la bordul avionului se aflau 173 pasageri şi 6 membri ai echipajului. Toţi au fost duşi la Terminalul F al aeroportului, unde au primit o masă caldă şi asistenţa necesară.

Echipele de intervenţie, mobilizate la locul incidentului, susţin că nu au descoperit niciun semn de incendiu sau de fum la bordul avionului. Cu toate acestea, un alt avion a fost pregătit pentru cursa spre Erevan, care urmează să decoleze la 04:40, ora Moscovei.

Rosaviaţia, organismul de supraveghere a aviaţiei civile ruse, a declarat că decizia comandantului de bord de a întrerupe decolarea a fost justificată.

'Pentru a investiga cauzele şi circumstanţele acestui incident aerian, Rosaviaţia a înfiinţat o comisie specială, care şi-a început deja activitatea', potrivit instituţiei.

O sursă din aviaţia civilă rusă a declarat pentru TASS că avionul trecuse toate verificările necesare înainte de zbor şi a fost considerat pregătit pentru efectuarea cursei, adaugând că, în prezent, echipa de experţi încearcă să identifice originea fumului apărut la bordul aparatului.

Unele media ruse scriu că fumul a fost provocat de pătrunderea unor fluide într-unul din sistemele avionului. Ulterior, site-ul companiei aeriene NordWind, operatorul avionului implicat în incident, a postat o informaţie că echipajul Boeing 737 a decis evacuarea pasagerilor din cauza unui miros ciudat la bordul aeronavei. AGERPRES

sâmbătă, 20 iulie 2019414
Comentarii
mai mult...Mapamond
27 ian 00:00MapamondSUA: Trump e auzit ordonând înlăturarea Mariei Yovanovitch, într-o înregistare video

Preşedintele american Donald Trump este auzit ordonând înlăturarea din post a ambasadoarei SUA în Ucraina, Marie...261

27 ian 00:00MapamondCoronavirus: SUA anunţă că îşi vor evacua cetăţenii din oraşul chinez Wuhan211
27 ian 00:00MapamondRusia: Putin ordonă procurorului general revizuirea condamnării unui protestatar237
27 ian 00:00MapamondCreşte numărul morţilor şi victimelor după cutremurul din Turcia. Noul bilanţ indică 31 de morţi şi 1.607 de răniţi

Noul bilanţ al cutremurului violent ce a avut loc în Turcia vineri seara duce numărul persoanelor decedate la 31 iar...218

27 ian 00:00MapamondVirusul chinez: Comerţul cu animnale sălbatice, temporar interzis232
27 ian 00:00MapamondExplozia unui camion în Peru: Cel puţin 14 morţi213
27 ian 00:00MapamondUn elicopter al marinei militare americane s-a prăbuşit în Marea Filipinelor

Un elicopter al marinei militare americane s-a prăbuşit în Marea Filipinelor; toţi cei cinci membri ai echipajului...239

27 ian 00:00MapamondReprezentanţii europeni din domeniul sanitar se întâlnesc pentru a discuta pe tema noului coronavirus210
27 ian 00:00MapamondChina: Stare de urgenţă în Hong Kong din cauza noului tip de coronavirus230
27 ian 00:00MapamondGrecia: Comisia de drepturi ale omului se opune „exilării“ solicitanţilor de azil

Comisia naţională de drepturi ale omului din Grecia (GNCHR) a cerut vineri "să se pună capăt rapid exilării...224

27 ian 00:00MapamondUn număr record de străini trăiesc în Germania175
27 ian 00:00MapamondPentagonul recunoaşte că 34 de soldaţi americani au suferit leziuni cerebrale traumatice în urma atacului din Irak218
Vremea
5.2°5.2° - 9.3° luni, 27 ianuarie 2020
ConstanțaUmiditate: 89%
Vânt: 4 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/4991823283545
5/4071420222330
joker10202831456
Horoscop
mai mult...SPSportRT
27 ian 08:37SportCampioana constănțeană, Maria Anghel are un nou succes în Openul de șah de la Mangalia

Cercul militar Mangalia a găzduit sâmbătă turneul Cupa Unirea Principatelor , un Open de șah rapid. Ajuns la a...429

27 ian 00:00SportAS Roma - Lazio 1-1. Seria de victorii a lazialilor s-a încheiat în fața marii rivale

Fanii au încins atmosfera înaintea celui mai cald derby al Italiei. Sute de suporteri ai Romei au venit în...280

27 ian 00:00SportDinamo a învins cu 6-0 formaţia Arsenal Tunari, într-un meci amical

Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti a învins duminică formaţia de liga a III-a, Arsenal Tunari, cu scorul de 6-0 (3-0)...281

27 ian 00:00SportScrimă: Ana-Maria Popescu a câştigat Cupa Mondială de spadă de la Doha

Scrimera română Ana-Maria Popescu (ex-Brânză) a câştigat, duminică, proba individuală feminină din cadrul Cupei...338

Local
27 ian 00:00LocalPolițiști AMENINȚAȚI cu o SABIE! Agresorul, ÎMPUȘCAT în picior

Polițiștii din Galați au fost sesizați, la data de 26 ianuarie a.c., ora 14.48, prin apelul unic de urgență 112,...1052

27 ian 00:00LocalIncendiu de vegetație! Casele din apropiere au fost în pericol

Detașamentul de pompieri Tulcea a fost solicitat duminică, 26 ianuarie, să intervină în zona localității Somova...311

27 ian 00:00LocalO femeie a murit călcată de tren

O femeie a fost lovită mortal, duminică, în stația Lehliu, de un tren InterRegio care circula de la București la...382

27 ian 00:00LocalVolum închinat lui Stan Greavu Dunăre, primul bibliograf al Dobrogei

Misiunea Bibliotecii Județene Constanța (BJC) „Ioan N. Roman“ este nu doar aceea de a pune la dispoziția...373

27 ian 21:04LocalConstănțean, implicat într-un accident rutier în ţară!

Patru persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri, 24 ianuarie, în localitatea Arieșeni....392

27 ian 00:08LocalSCANDAL la Valu lui Traian: au intervenit poliţiştii

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valu lui Traian au fost solicitați, în seara de duminică, 26 ianuarie,...1781

27 ian 00:00LocalLebedele și-au făcut apariția la malul mării

Surpriză mare pe litoral! Deși data din calendar confirmă faptul că suntem în plină iarnă, câteva zeci de lebede...453

27 ian 00:00LocalBizoni pe dig, în weekend, la Constanţa!

Constănțenii încep să devină din ce în ce mai lejeri, asftel încât, nici atunci când ies la plimbare pe plajă...562

27 ian 00:00LocalAutoutilitară cuprinsă de flăcări la Năvodari

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, duminică, 26 ianuarie, în Năvodari, pe strada...320

27 ian 00:00LocalS-a izbit cu mașina de pod!

Militarii din cadrul ISU Ialomița au intervenit, pe 24.01.2020, în jurul orei 20.35, la un accident rutier produs pe...378

Politică
27 ian 00:08PoliticăMircea Dobre a explicat de ce candidează la Primăria Constanţa: Îmi asum absolut tot

Victor Ponta s-a aflat miercuri, 22 ianuarie, la Constanța pentru a anunța candidații Pro România la Primăria...419

27 ian 00:00PoliticăPonta afirmă că va iniţia o moţiune de cenzură dacă e adoptată ordonanța de modificare a Legii privind reforma în sănătate

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, declară că partidul său va iniţia o moţiune de cenzură dacă este...248

27 ian 00:00PoliticăSorin Grindeanu își anunță revenirea în PSD: Voi fi alături de dumneavoastră. Marcel Ciolacu confirmă

Sorin Grindeanu le-a promis celor din PSD Timiș că va veni alături de ei în anul electoral 2020. Grindeanu a...259

27 ian 00:00PoliticăMarcel Ciolacu: Vom schimba denumirea și componența CEX-ului

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că în cadrul Congresului PSD se va schimba denumirea...298

27 ian 00:00PoliticăPremierul Ludovic Orban participă la ceremoniile din Polonia dedicate împlinirii a 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz

Premierul Ludovic Orban efectuează luni o vizită oficială în Polonia pentru a participa la ceremoniile comemorative...213

27 ian 00:00PoliticăPreşedintele Iohannis a transmis un mesaj de condoleanţe lui Erdogan cu privire la cutremurul care a lovit estul Turciei

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, un mesaj de...219

27 ian 00:00PoliticăPSD: Ministerul Sănătăţii şi Guvernul să ia toate măsurile pentru preîntâmpinarea răspândirii coronavirusului din China

PSD solicită Ministerului Sănătăţii şi Guvernului să ia măsurile necesare pentru preîntâmpinarea răspândirii...209

27 ian 00:00PoliticăMinistrul Aurescu a transmis omologului turc un mesaj de condoleanţe pentru familiile victimelor cutremurului

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis o scrisoare de condoleanţe omologului turc, Mevlut Cavusaglu,...210

27 ian 00:00PoliticăMircea Diaconu iniţiază un Pact pentru o Românie verde şi curată; Platforma Social Liberală a semnat documentul

Fostul candidat independent la prezidenţiale Mircea Diaconu anunţă, într-un comunicat transmis sâmbătă, că a...248

26 ian 15:43PoliticăCătălin Predoiu, la Consiliul JAI: „Ar fi bine ca toate țările membre ale UE să combată corupția așa cum o face România“

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, care a fost prezent la Consiliul JAI din Zagreb, Croaţia, a lăudat lupta...427

Monden
27 ian 00:00MondenAndreea Tonciu, rochie de mii de euro și un „show ca la Dubai“, în prima gală „Bravo, ai stil!“

Andreea Tonciu și-a adus tot alaiul și a dansat într-o rochie care a costat multe mii de euro și care a făcut-o să...463

27 ian 00:00MondenCristina Șișcanu, eliminată de la „Survivor România“: „Nu am reușit să adun puncte“

Competiția Survivor România devine din ce mai tensionată, mai ales că în echipa Faimoșilor există anumite...348

27 ian 00:00MondenFuego, tur de forță în Israel și SUA

Abia s-a întors din Israel, unde le-a cântat pentru a şaptea oară fanilor din Eilat inclusiv piese în limba...240

27 ian 00:00MondenAndreea Tonciu și Maria Ilioiu, scandal la „Bravo, ai stil“: „Nu am venit să mă cert cu pițipoanca asta ieftină“

Scandalul dintre Andreea Tonciu și Maria Ilioiu a devenit aproape incontrolabil în ultima ediție de la «Bravo, ai...495

27 ian 00:00MondenCum s-au reinventat după ce au rămas fără emisiuni TV. Din ce trăiesc acum Victor Slav, Oana Roman și Andreea Raicu

Nume mari din showbiz, fără de care televiziunea părea de neconceput, s-au reorientat spre alte cariere care să le...593

27 ian 00:00MondenAndreea Antonescu s-a împăcat cu iubitul. S-a afișat din nou cu Ștefan Manolache

După divorțul de fostul soț, Andreea Antonescu părea că își găsise liniștea într-o nouă relație, însă nici...328

27 ian 00:00MondenDe ce nu se vor împăca niciodată Brad Pitt şi Jennifer Aniston

Reuniunea de la Premiile SAG 2020 i-a făcut pe mulţi să spere că Brad Pitt şi Jennifer Aniston se vor împăca....370

27 ian 00:00MondenMadonna a anulat primul dintre cele 15 concerte programate la Londra în turneul „Madame X“

Cântăreaţa americană Madonna a anulat primul din seria sa de 15 concerte pe care le avea programate la Londra în...215

27 ian 00:00MondenGOYA 2020 Antonio Banderas, cel mai bun actor principal

Celebrul actor spaniol Antonio Banderas a fost recompensat cu premiul Goya pentru cel mai bun actor principal pentru...220

27 ian 00:00MondenGOYA 2020 "Dolor y gloria", de Pedro Almodóvar, cel mai bun film spaniol

"Dolor y gloria", cel de-al 21-lea lungmetraj al regizorului Pedro Almodóvar, a câştigat premiul Goya pentru cel mai...198

Sănătate
27 ian 00:00SănătateUntul de cacao: Beneficii și proprietăți

Folosit încă din cele mai vechi timpuri, untul de cacao este astăzi un ingredient des întâlnit în creme de față,...231

27 ian 00:00SănătatePoți face exces de fructe? Află recomandările de consum

Există binecunoscuta recomandare „consumă cinci fructe și legume pe zi”. Este un sfat de care e bine să ții...266

23 ian 07:25SănătateDupă ce a blocat timp de doi ani legea, PSD cere acum vaccinare obligatorie: „Este o necesitate și o urgență”

Legea care prevede obligativitatea vaccinării este blocată de mai bine de doi ani în comisiile parlamentare de la...584

23 ian 07:24SănătateO pacientă le-a luat foc pe masă, dar Ministerul Sănătății dă avizul de funcționare Spitalului Floreasca

Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București respectă normele de siguranță a pacientului, este concluzia...644

24 ian 00:00SănătateUnsprezece metode eficiente prin care poti tine gripa la distanta

Temperaturile scazute si virusurile gripale iti pun sanatatea in pericol, iar daca vrei sa previi gripa fara sa iti faci...605

24 ian 00:00SănătateCum trebuie gestionate fracturile osoase la vârstnici

Pentru vârstnici, accidentele soldate cu oase fracturate reprezintă o adevărată provocare. În timp ce pentru copii...490

24 ian 16:57SănătateApa minerală: Beneficii și contraindicații

Apa minerală, carbogazoasă sau plată, provine din izvoare de mare adâncime și are o compoziție chimică deosebit...642

24 ian 00:00SănătateBeneficiile antistres ale unui acvariu cu pești

Dacă te gândești să îți iei un acvariu cu pești în casă, atunci te poți aștepta la mai mult decât la un...474

23 ian 00:00SănătateNouă plante care purifică aerul din casă

Unele specii de plante, cum ar fi iedera sau crizantema, îmbunătățesc calitatea aerului prin absorbția anumitor...691

23 ian 07:18SănătateȘcolile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei

Școlile și grădinițele din Constanța au primit dezinfectanți și covorașe pentru prevenirea gripei. Cadrele...454