REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Papa Francisc a cerut giganţilor internetului mai multă responsabilitate faţă de protejarea minorilor

Papa Francisc a cerut giganţilor internetului mai multă responsabilitate faţă de protejarea minorilor

Replica API 16 noiembrie 2019 | 00:00 326

Papa Francisc

Papa Francisc a avertizat joi împotriva crimelor şi pericolelor de pe internet la care sunt expuşi minorii şi a făcut apel la responsabilitatea tuturor inginerilor, investigatorilor şi comunicatorilor să lupte împotriva acestor fenomene, mai ales companiile ce operează în lumea digitală, relatează EFE.

Papa Francisc a convocat giganţi ai internetului, precum Facebook, Google sau Amazon, la Vatican pentru a discuta despre protejarea minorilor în actuala lume digitală. Sub titlul 'From concept to action' reuniunea doreşte să analizeze nu doar riscurile la care sunt expuşi minorii pe internet, ci şi "să propună şi să sprijine iniţiative şi măsuri concrete", ce vor fi expuse într-o declaraţie finală.

Timp de două zile au fost convocaţi la Vatican 80 de reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, ONG-uri, companii de tehnologie, economişti, politicieni, experţi în drept şi lideri religioşi ai creştinismului, iudaismului şi islamului.

Papa Francisc a adresat companiilor de internet mesajul de a nu fi simpli furnizori de platforme tehnologice, ci şi responsabili morali ai utilizării acestora. "Lansez un apel urgent privind responsabilitatea faţă de minori, faţă de integritatea şi de viitorul lor. Fără o implicare deplină a companiilor din acest sector, fără o conştientizare deplină a consecinţelor morale privind gestionarea acestor platforme, nu va fi posibilă garantarea securităţii minorilor în contextul digital", a asigurat el.

Papa a subliniat că identificarea vârstei utilizatorilor nu trebuie considerată o violare a intimităţii, ci o premisă importantă pentru protecţia minorilor. El a precizat că cei care permit navigarea pe internet prin dispozitivele mobile sunt obligaţi să verifice vârsta clienţilor, pentru a evita ca minorii să aibă acces la site-uri pornografice, subliniind că vârsta medie a celor care acced pentru prima oară la pornografie este de între 11 şi 12 ani şi tinde să scadă.

Suveranul pontif a ţinut să evidenţieze beneficiile pe care le reprezintă pentru tineri dezvoltarea tehnologiilor de informaţii şi comunicare, dar a avertizat că uneori prin intermediul acestora minorii pot deveni "obiectul unei violenţe criminale inacceptabile, sau unor influenţe dăunătoare pentru trupul şi spiritul lor".

Papa a dat ca exemplu "difuzarea imaginilor de abuzuri şi de violenţă la care sunt expuşi copiii la vârste tot mai fragede". "Difuzarea de pornografie în lumea digitală este în creştere rapidă (...) Fenomenul este cu atât mai grav cu cât acest material este amplu accesibil minorilor pe Internet prin intermediul dispozitivelor", a spus papa.

Sfântul părinte a avertizat asupra consecinţelor grave prin fenomene ca "dependenţa severă, comportamente violente şi relaţii emoţionale şi sexuale problematice. În încheiere papa a declarat că este urgent să se conştientizeze dimensiunea şi gravitatea acestor probleme şi a făcut apel la operatorii din lumea digitală să se implice şi să combată aceste fenomene. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu au reusit in "protejarea" minorilor nici regimurile comuniste. Si dupa 30 - 50 ani se vede ca nu e cine stie ce. Maturii de azi care fac atata caz au fost minorii de ieri.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102