REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Papa Francisc şi fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea au fost vaccinaţi împotriva COVID-19

Papa Francisc şi fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea au fost vaccinaţi împotriva COVID-19

Replica API 15 ianuarie 2021 | 00:00 1065

Atât papa Francisc, cât şi fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea au primit prima doză a vaccinului împotriva COVID-19, a anunţat joi Vaticanul, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Papa Francisc, Benedict al XVI-lea

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi fostul suveran pontif Benedict, în vârstă de 93 de ani, au fost vaccinaţi în cadrul programului de inoculare de la Vatican care a demarat miercuri.

Ambii sunt sunt vulnerabili la contractarea virusului având în vedere vârsta înaintată.

Papa Francisc este probabil mai expus riscului întrucât în tinereţe, pe când se afla în Argentina, a suferit o intervenţie chirurgicală prin care i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân în urma unei infecţii.

Fostul papă Benedict are o stare de sănătate fragilă şi suferă de numeroase afecţiuni asociate vârstei înaintate, cum ar fi artrita.

La Vatican s-au înregistrat mai puţin de 30 de cazuri de coronavirus, cele mai multe printre membrii Gărzii Elveţiene, care trăiesc în regim de cazarmă.

Papa Francisc a declarat în weekend că toată lumea ar trebui să se vaccineze. ''Este o alegere etică pentru că te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar şi cu vieţile celorlalţi'', a declarat suveranul pontif pentru postul italian de televiziune Canale 5.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218