REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Canada

Papa Francisc va efectua o vizită apostolică în Canada

Replica API 29 octombrie 2021 | 00:00 470

Papa Francisc va efectua o vizită în Canada, la o dată care nu a fost încă stabilită, la invitaţia episcopiei canadiene a cărei imagine a fost profund afectată de scandalul indigenilor care au suferit abuzuri în şcolile catolice din această ţară, a anunţat miercuri biroul de presă de la Vatican, citat de AFP si Agerpres.

Papa Francisc

"Conferinţa episcopală a Canadei l-a invitat pe Sfântul Părinte Francisc să efectueze o vizită apostolică în Canada, în contextul procesului pastoral aflat în plină desfăşurare de ceva vreme încoace şi al reconcilierii cu populaţiei indigene", precizează comunicatul emis de Vatican.

Papa Francisc "şi-a manifestat disponibilitatea de a se deplasa în această ţară la o dată care va fi stabilită ulterior", se afirmă în acelaşi comunicat.

În urmă cu o lună, Biserica Catolică din Canada a prezentat scuze oficiale populaţiilor indigene după descoperirea în ultimele luni a peste o mie de morminte în proximitatea unor foste şcoli catolice, însă activiştii din această ţară aşteaptă în continuare de la Papa Francisc o 'mea culpa' considerată crucială pentru procesul de reconciliere.

În total, peste o mie de morminte anonime ale unor indigeni au fost găsite în această vară în proximitatea unor foste şcoli catolice, care au adus în atenţia opiniei publice o pagină întunecată din istoria Canadei şi a politicii sale de asimilare forţată a populaţiilor amerindiene.

Aproximativ 150.000 de copii amerindieni, metişi şi inuiţi au fost înscrişi forţat în 139 de şcoli în întreaga ţară, unde au trăit despărţiţi de familiile lor, de limba şi de cultura lor.

Mulţi dintre ei au fost supuşi unor maltratări şi abuzuri sexuale, iar peste 4.000 au murit, potrivit unei comisii de anchetă, care a ajuns la concluzia producerii unui veritabil "genocid cultural" în Canada.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614