rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 12 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Papa propune să se investească inteligent în ţările de origine ale migranţilor

Papa Francisc

Papa Francisc, care a plasat primirea migranţilor în Europa în centrul preocupărilor sale, a apreciat joi că este timpul ''să se investească inteligent pentru a li se da de lucru şi o educaţie'' în ţările lor de origine, în special în Africa, informează France Presse, citată de Agerpres.

"Problema războaielor este dificil de rezolvat, problema persecuţiilor creştinilor de asemenea în Orientul Mijlociu şi în Nigeria", dar "problema foametei se poate rezolva", a spus el în cursul unei conferinţe de presă în avionul care îl readucea la Vatican dintr-o călătorie la Geneva.

Suveranul Pontif a sprijinit astfel o idee actuală a guvernelor europene despre un plan de investiţii.

"În inconştientul colectiv există o idee rea că Africa poate fi exploatată, în continuare ca un teritoriu al sclavilor", şi-a exprimat el regretul.

"Asta trebuie să se schimbe cu planuri de investiţii, trebuie să-i facem să se dezvolte!", a pledat el, lăudând "bogăţia culturală a Africii".

Papa a amintit în acelaşi timp cele patru criterii ale sale pentru primirea migranţilor: "primire, însoţire, cazare, integrare", la care a adăugat totuşi o perioadă de adaptare de circa 18 luni.

"Fiecare ţară trebuie să facă aceasta cu prudenţa care este o virtute guvernamentală, pentru că o ţară trebuie să primească atâţia refugiaţi cât poate integra şi educa", a subliniat el.

"Avem un val de refugiaţi care fug de războaie şi de foamete, război şi foame în atâtea ţări din Africa, războaie şi persecuţii în Orientul Mijlociu", a rezumat papa Francisc, salutând în special Italia şi Grecia, care au fost "extrem de generoase" pentru primiri, la fel ca şi Turcia şi Liban.

Papa nu a făcut totuşi nicio referire la guvernul populist aflat la putere în Italia de trei săptămâni şi care a declarat război navelor organizaţiilor neguvernamentale care transportă migranţi.

Italia a anunţat joi că va pune sub sechestru două nave ale organizaţiei germane Lifeline, dintre care una navighează în Mediterana cu peste 200 de migranţi la bord, cu scopul de a verifica dacă arborarea pavilionului olandez de către acestea corespunde cu naţionalitatea lor.

sâmbătă, 23 iunie 2018392
Comentarii
mai mult...Mapamond
12 dec 00:00MapamondMarea Britanie: Votul asupra acordului de Brexit va fi reprogramat înainte de 21 ianuarie 2019

Deputaţii britanici vor supune la vot acordul de Brexit încheiat de guvernul Theresei May cu Uniunea Europeană...107

12 dec 00:00MapamondMatthew Boyse: Rusia nu şi-a abandonat interesele în Europa Centrală şi de Est124
12 dec 00:00MapamondDiscursul lui Macron nu a convins, dar ''vestele galbene'' pierd din susţinere120
12 dec 00:00MapamondSUA: Trump afirmă că va recurge la armată pentru construirea zidului la graniţa cu Mexic dacă democraţii se vor opune

Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că va ocoli Congresul şi va recurge la armată pentru...109

12 dec 00:00MapamondBrexit: Theresa May se întâlneşte marţi cu Mark Rutte şi Angela Merkel pentru a încerca să obţină asigurări suplimentare105
12 dec 00:00MapamondSUA: Bărbat ce pregătea un atac asupra unei sinagogi, inspirat din Statul Islamic, inculpat de autorităţi119
12 dec 00:00MapamondMadridul avertizează autorităţile catalane că-şi va relua atribuţiile de menţinere a ordinii în regiune

Guvernul spaniol a avertizat autorităţile separatiste din Catalonia că-şi va reinstitui autoritatea în ce priveşte...114

12 dec 00:00MapamondPeste 1.100 de militanţi pentru drepturile omului asasinaţi în perioada 2015-2017, potrivit unui raportor al ONU106
12 dec 00:00MapamondMarea Britanie: Poliţişti înarmaţi au reţinut un bărbat în curtea parlamentului114
12 dec 00:00MapamondMai mulţi jurnalişti, printre care Khashoggi, distinşi cu titlul Personalitatea Anului de revista Time

Jurnalistul saudit asasinat Jamal Khashoggi, alături de alţi trei jurnalişti şi de un colectiv de redacţie al unui...114

12 dec 00:00MapamondGermania: Circa 12.500 de persoane, evacuate înaintea dezamorsării unei bombe din al Doilea Război Mondial87
11 dec 00:00MapamondBrexit: Theresa May va pleca la Bruxelles pentru a încerca să renegocieze backstop-ul, anunţă un oficial britanic217
Vremea
1.7°1° - 2.5° miercuri, 12 decembrie 2018
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 5.76 m/s din NV
Presiune: 1027.23 milibari

Loto
6/4992223243347
5/402131415364
joker121419373820
Horoscop
mai mult...SPSportRT
12 dec 00:00SportInter - PSV Eindhoven 1-1. Italienii au ratat calificarea în "primăvara" UEFA Champions League

Inter Milano a ratat dramatic calificarea în optimile UEFA Champions League. Obligaţi să câştige meciul cu PSV...183

12 dec 00:00SportClub Brugge - Atletico Madrid: 0-0!

Atletico Madrid merge de pe locul secund în optimile UEFA Champions League. În ultimul meci din grupa A, jucătorii...128

12 dec 00:00SportMonaco - Dortmund 0-2. Nemții au câștigat in extremis grupa

Borussia Dortmund a încheiat cu victorie grupa A din UEFA Champions League. Partida de la Monte Carlo a debutat cu...141

12 dec 00:00SportSteaua Roșie Belgrad - PSG: 1-4

PSG și-a păstrat fără emoții primul loc în grupa C. Campioana Franței a câștigat cu 4-1 la Belgrad, pe terenul...178

Local
12 dec 00:00LocalSchimbarea la față a hotelului Doina din Mamaia!

Investiții peste investiții! După ce,a nul trecut, au solicitat de la Agenția de Mediu avizul pentru raelizarea unui...216

12 dec 03:01LocalSe va supraetaja un imobil în Mamaia Sat pentru a servi drept locuințe cu regim sezonier

Investițiile în stațiunea Mamaia sunt în derulare chiar și în sezonul rece, dezvolatorii vin cu proiecte pentru ca...406

12 dec 03:01LocalJucării în valoare de aproximativ 148 800 euro, reţinute de inspectorii vamali

Inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa sud, în data de 10 decembrie 2018, în urma controlului...193

12 dec 03:06LocalObiceiuri de Crăciun și Anul Nou”, expoziție temporară la Muzeul de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța întâmpină sărbătorile de iarnă prin expoziția temporară tematică...228

12 dec 03:10LocalÎPS Teodosie va sfinți pictura unei biserici din Medgidia

Duminică, 16 decembrie a.c., de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți pictura bisericii „Sf....493

12 dec 03:04LocalCONCERT CARITABIL de CRĂCIUN pentru ajutarea unei mămici bolnave de cancer

Constănțenii sunt invitați, duminică, 16 decembrie a.c., de la ora 18,00, la Parohia „Sf. Ierarh Vasile cel...326

12 dec 03:04LocalŞoferi traşi pe dreapta de către poliţiştii rutieri: trei erau sub influenţa alcoolului!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, la data de 11 decembrie a.c., ora 02.00, au depistat un bărbat, în...441

12 dec 03:02LocalHoţii se pregătesc pentru Revelion? Au furat 7 sticle cu băuturi alcoolice

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție, la data de 10 decembrie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de 42 de...1354

12 dec 03:05LocalFLAGRANT: Hoţ prins în timp ce se pregătea să spargă o societate comercială

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Negru Vodă au efectuat, la data de 11 decembrie a.c., ora 1.40, o acțiune...594

12 dec 02:54LocalPERCHEZIŢII de AMPLOARE în Constanţa, la infractori PERICULOŞI

Polițiștii din cadrul Secției 1 Rurală Constanța, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Poliției municipiului...3905

Politică
12 dec 03:14PoliticăMai multe cartiere ale Constanţei, ÎN BEZNĂ. Ce ne transmite primăria

Mai multe cartiere din municipiul Constanţa sunt în beznă, la capitolul iluminat public! Constănţenii reclamă că...1826

12 dec 03:13PoliticăCe au făcut miniştrii Teodorovici şi Pintea în vizita din Cuba

Deplasarea în Cuba a miniștrilor Sănătății Sorina Pintea și a ministerului Finanțelor Eugen Teodorovici a privit...516

12 dec 03:09PoliticăŞedinţa CSAT, suspendată. Când a fost reprogramată

Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, a fost suspendată de preşedintele Klaus...316

12 dec 03:11PoliticăVot în Parlamentul European pentru aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen

...394

12 dec 03:09PoliticăOlguța Vasilescu vrea amnistie și grațiere prin OUG: 'Contează și ce vrea Guvernul. Sigur, sigur, sigur nu anul acesta'

Vicepreședintele PSD Lia Olguța Vasilescu a declarat marți, la Parlament, că din punctul său de vedere trebuie...287

12 dec 03:08PoliticăSebastian Ghiţă revine cu explicaţii despre MITA pe care i-ar fi dat-o lui Kovesi: 'Nici Poliţia nu minte, nici eu nu mint'

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a declarat marti, referindu-se la plata avionului pentru repatrierea fostului director...515

12 dec 03:07PoliticăPrimăria Medgidia acordă peste 3.000 de tichete sociale

Sărbătorile de iarnă se apropie și ca în fiecare an, în această perioadă Primăria Municipiului Medgidia...212

12 dec 03:02PoliticăProiectul miniporturilor turistice pe Dunăre, din județul Constanța, a picat!

Constanța nu va mai avea miniporturi! ”Povestea unui eșec răsunător, dar ascuns până astăzi de ochii lumii:...461

12 dec 03:07PoliticăComisia juridică a modificat legea pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport de adoptare unui proiect care modifică legea pentru...370

12 dec 03:06PoliticăFostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, eliberat condiţionat

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a fost eliberat condiţionat din...243

Monden
12 dec 00:00MondenPrima imagine cu Florin Busuioc după infarct. Ce bine arată prezentatorul Pro Tv

La o lună de la infarctul suferit pe scenă la Craiova, Florin Busuioc şi-a revenit miraculos. Omul de televiziune nu...242

12 dec 00:00MondenIulia Albu a plecat de la Kanal D. Unde desfiinţează vedetele acum

Cea mai temută jurată de la "Bravo, ai stil" a ieşit din juriul emisiunii de la Kanal D şi din toate proiectele cu...236

12 dec 00:00MondenGrigore Leșe, criză de nervi la un concert! S-a oprit din cântat să-și certe spectatorii

În loc de muzică, s-au ales cu scandal! Grigore Leșe a făcut o adevărată criză de nervi vineri, în timpul unui...246

12 dec 00:00Monden35 de ani fără Amza Pellea. Ce gest a făcut Nea Mărin când s-a născut fiica sa

Amza Pellea a fost unul dintre actorii cei mai dăruiţi ai scenei româneşti. Este iubit și astăzi, chiar dacă au...218

12 dec 00:00MondenMara Bănică, operaţie nouă la sâni: „Am trecut prin cea mai lungă intervenţie din viaţa mea“

Frumuseţea cere sacrificii! Mara Bănică a stat şapte ore sub anestezie generală pentru o nouă operaţie la sâni....192

12 dec 18:57MondenMeghan Markle a strălucit într-o rochie neagră, pe un umăr. A gafat-o cu manichiura, în schimb

Apariţia Ducesei de Sussex pe scena Premiilor British Fashion i-a lăsat pe toţi fără suflare. Fără nicio...247

12 dec 00:00MondenToto Cutugno a cântat „Ciobănaș cu 300 de oi” la Bucureşti

Cântăreţul italian Toto Cutugno (75 ani) a fost invitat, duminică seară, în cadrul ”Concursului Naţional Gala...142

12 dec 00:00MondenMeryl Streep va deveni bunică pentru prima oară la 69 de ani

Meryl Streep a aflat o veste îmbucurătoare! Celebra actriță va deveni în curând bunică pentru prima oară, fiica...159

12 dec 00:00MondenElton John se uită la televizor doar când vorbeşte Regina, în ziua de Crăciun

Sir Elton John, de 71 de ani, este un tip de modă veche. El a recunoscut recent că nu se uită aproape deloc la...130

12 dec 00:00MondenFilmul ''The Favourite'' a primit 14 nominalizări la Critics' Choice Awards

Comedia istorică ''The Favourite'' a primit cele mai multe nominalizări - 14 - la premiile Critics' Choice şi este...129

Sănătate
12 dec 01:20SănătateAJUTAŢI-L PE VLĂDUŢ! Apel umanitar: Un băieţel de 6 ani, diagnosticat cu neuroblastom POATE FI SALVAT

Un băieţel de 6 ani poate fi salvat cu ajutorul dumneavoastră. Vlăduţ Cîrciu, copilul colegului nostru Sorin, a...132

7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...687

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1483

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...620

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...964

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1294

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...835

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...800

19 noi 01:48SănătateConcurs la Spitalul Medgidia! Iată ce post este disponibil

Spitalul Municipal Medgida organizează, în luna decembrie, concurs pentru ocuparea postului de asistent medical cu...2907

15 noi 17:21SănătateFundaţia Baylor Marea Neagră nu a primit autorizarea privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...1135