REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Parchetul cere arestarea celui de-al doilea individ care a participat la tâlhăria de la punctul de lucru CFR Palas

Parchetul cere arestarea celui de-al doilea individ care a participat la tâlhăria de la punctul de lucru CFR Palas

Replica API 12 aprilie 2014 | 00:00 225

Una dintre cele trei persoane, care au participat la tâlhăria din cadrul CFR Palas, a fost arestată pentru 30 de zile. La scurt timp, însă, Parchetul de pe lângă Judecătorie a pus mişcare acţiunea penală şi a dispus sesizarea Judecătoriei Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive şi faţă de a doua persoană.

La data de 10.04.2014 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a pus mişcare acţiunea penală şi a dispus sesizarea Judecătoriei Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Ion Malacu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi tâlhărie calificată. Primul, Mircea Unguru, fusese deja arestat pe 5 aprilie. În toată "treaba" apare şi un al treilea făptaş, dar minor. Reamintim că, în noaptea de 30 spre 31martie, Ion Malacu, Mircea unguru şi minorul D.I. au pătruns fără drept în incinta unui punct de lucru al CFR Palas, de unde au sustras două porţi metalice. După aproximativ trei ore, primii doi au urcat la biroul în care se afla persoana vătămată M.M.C, căreia, prin exercitarea de violenţe i-a sustras un telefon mobil. Victima, de 53 de ani, care efectua serviciul de pază la o staţie de spălare vagoane, a fost agresată, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Menţionăm şi faptul că Mircea Unguru este o mai veche "cunoştinţă" a oamenilor legii. El a fost condamnat în 2007 la 7 ani de închisoare tot pentru furt, însă a fost eliberat condiţionat la scurt timp. În 2010 iar a ajuns în atenţia oamenilor legii, iar în 2011 a mai primit un an de închisoare în regim de detenţie, tot pentru furt.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218