REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Parchetul Tribunalului Constanţa, pe primul loc pe ţară la trimiteri în judecată

Parchetul Tribunalului Constanţa, pe primul loc pe ţară la trimiteri în judecată

Replica API 13 februarie 2016 | 16:29 1587

Vicepreşedintele CSM, prezent la inaugurarea noului sediu al PTC

Vicepreşedintele CSM, prezent la inaugurarea noului sediu al PTC

Dublă sărbătoare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa! În prezenţa vicepreşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Luminiţa Palade, consilierui CSM, Nicolae Dan Chiujdea, procurorului general al Parchetului Curţii de Apel Constanţa, ElenaGrecu, conducerea Parchetului Tribunalului Constanţa a inaugurat noul sediul, situat pe strada Mircea cel Bătrân, a cărui construcţie a fost finalizată după 6 ani de la demararea proiectului. Totodată, PTC a prezentat vineri şi o analiza a activităţii procurorilor pentru anul 2015. „PT şi PJ Constanţa au fost cele mai eficiente unităţi din ţară, în 2015“, a spus prim procurorul PT Constanţa, Ştefan Gigi Valentin.

După ce, timp de şase ani de zile, au funcţionat într-un sediu cu chirie, procurorii constănţeni s-au mutat, în sfârşit, în casă nouă! Lucrările de reabilitare a clădirii de pe strada Mircea cel Bătrân au fost finalizate la sfârşitul anului trecut. Astfel, atât procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa (PT), cât şi cei ai Judecătoriei (PJ), şi-au mutat birourile în noul sediu. Spaţiile în care activează procurorii sunt mult mai mari, astfel încât fiecare anchetator are propriul birou.

Vineri, 12 februarie a.c., conducerea Parchetului Tribunalului a inaugurat clădirea, situată pe strada Mircea cel Bătrân, a cărei construcţie a fost finalizată după 6 ani de la demararea proiectului. Evenimentul a avut loc în prezenţa reprezentanţilor CSM, dar şi instituţiilor cu care PTC a colaborat în realizarea sarcinilor de serviciu şi care au contribuit la edificarea acestui sediu. Totodată, PTC a prezentat şi o analiză a activităţii procurorilor pentru anul 2015.

„Cu ocazia analizei activităţii, procedăm şi la inaugurarea sediului unde-şi desfăşoară activitatea două dintre parchetele constănţene: Parchetul Tribunalului şi Parchetul Judecătoriei. Ne aflăm, iarăşi, în noul nostru sediu. N-am spus vechiul, pentru că modificările pe care le-a suferit au fost majore şi cu greu se recunoaşte ceva din vechea clădirea. A fost un proces de lungă durată care s-a întins pe o perioadă de 6 ani. A trebuit să reziliem contractul cu primul constructor, să parcurgem o nouă procedură de licitaţie, dar le-am depăşit cu succes.

A fost un nou contract de execuţie care a contribuit la respectarea termenelor prevăzute la realizarea acestei clădiri. Ne-am bucurat de sprijiniul moral şi financiar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Orice problemă am avut, ne-au rezolvat, orice solicitare am avut a fost soluţionată favorabil şi aş vrea să mulţumesc conducerii. Membrii secţiei procurori din CSM au fost permanent la curent cu activităţile desfăşurate, cu stadiul lucrărilor şi ne-au susţinut“, a declarat prim procurorul PT Constanţa, Ştefan Gigi Valentin.

Acesta a avut cuvinte de laude și în ceea ce privește activitatea parchetului pe care-l conduce, precizând că a fost printre cele mai eficiente din țară. „Analizând situația statistică la nivelul Ministerului Public, am concluzionat că PT și PJ Constanța au fost cele mai eficiente unități din țară, în 2015, întocmind cele mai multe rechizitorii. Vorbim de 312 rechizitorii, de către PT și 1118 rechizitorii, de către PJ, singura unitate din țară care a depășit cifra de 1000 rechizitorii. Depășirea mediei naționale la rechizitorii, trimiteri în judecată la PT s-a-făcut cu 210 %.

În continuare, ca și în ultimii ani, activitatea va fi desfășurată în aceleași condiții și aceleași rezultate“, a conchis Valentin. Că activitatea PT Constanța a fost una eficientă, a constatat și vicepreședintele CSM, Luminița Palade. Care, nu numai că a lăudat echipa de la Constanța, dar a și felicitat-o. „Am văzut că rezultatele procurorilor sunt nemaipomenite. Eficiența muncii lor e dublată de un spațiu modern. Vă urez succes și vă felicit pentru rezultatele care le-ați obținut“, a spus Palade. Noul sediu al procurorilor este unul modern, funcțional, care, pe lângă spațiile de la parter destinate arhivei, mai cuprinde 70 birouri procurori, grefieri, specialiști antifraudă, o sală servit masa, cameră recunoaștere din grup, acces pe strada Decebal, în spatele clădirii.

Procurorii își desfăloară activitatea în condiții optime, nemaifiind necesar să stea câtre doi sau chiar trei procurori în același birou. „Vă consider niște vârfuri, așa simt și e lucrul pe care trebuie să-l mărturisesc. Este și un moment de evaluare a rezultatelor, rezultate sunt bune și foarte bune, atât din perspectiva volumului, cât și a calității, a numărului de rechizitorii, a confirmării de către instanță a rezultatelor muncii noastre.

Sediul este unul modern, care permite desfășurarea unei activități în condiții foarte bune. Au fost șase ani grei, depășiți cu succes. Și-n toți acești ani rezultatele lor au fost foarte bune, a tuturor procurorilor, celor cu funcții de conducere, cât și celor cu funcții de execuție“, a transmis Elena Grecu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Bilanț 2015

Din punct de vedere al activităţii se constată o scădere a numărului cauzelor de soluţionat, de la 5372 în anul 2014, din care 763 la urmărire penală proprie, la 4830, din care 616 la urmărire proprie şi 4214 la supraveghere. În ceea ce priveşte cauzele soluţionate, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa numărul acestora a crescut de la 2232 la 2264, procentul fiind de 1,43%. La parchetele de pe lângă judecătorii s-au înregistrat în general creşteri, unităţile la care se observă diferenţe semnificative fiind Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu un plus de 1532 dosare, iar la polul opus Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu o scădere de 817 dosare, cauza în această din urmă situaţie reprezentând-o deficitul mare de procurori.

Activitatea de urmărire penală

În anul 2015 s-a înregistrat o scădere a numărului de cauze soluţionate la urmărire penală, de la 462 la 371, împrejurare determinată de modificările legislative intervenite prin noul Cod de procedură penală, care au diminuat categoria infracţiunilor pentru care procurorii au obligativitatea de a efectua urmărirea penală proprie. Remarcăm însă creşterea numărului total de rechizitorii de la 83 la 96, indicator ce relevă de asemenea, eficienţa sporită manifestată de procurori.

Activitatea de supraveghere a urmăririi penale

În anul 2015, activitatea de supraveghere a cercetărilor penale a fost realizată de un număr de 7 procurori şi procurorul şef secţie urmărire penală. Această situaţie a impus repartizarea şi către ceilalţi procurori a unor unităţi de poliţie sau lucrători în vederea coordonării activităţii acestora. Din totalul cauzelor penale înregistrate atât la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cât şi la parchetele de pe lângă judecătorii, urmărirea penală s-a finalizat într-un număr de 26.393 cauze, faţă de 25.392 cauze în anul 2014, înregistrându-se o creştere de 1.001 cauze, corespunzătoare unui procent de 4 %.

Creşteri semnificative au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu 111 cauze, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa cu 1418 dosare, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârşova 202 dosare, singura unitate unde s-a constatat o scădere fiind Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia – 804 dosare.

Instrumentarea cauzelor având ca obiect infracţiuni de corupţie

În anul 2015 au fost soluţionate 66 dosare, din care în 14 cauze au fost întocmite rechizitorii şi într-o cauză a fost încheiat acord de recunoaştere a vinovăţiei, spre deosebire de anul 2014 când s-au înregistrat 74 de dosare, cu 10 rechizitorii.

Infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani şi contrabandă

Una din priorităţile activităţii desfăşurate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în anul 2015 a reprezentat-o finalizarea urmăririi penale şi soluţionarea cauzelor având ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani şi contrabandă. În anul 2015 au fost soluţionate un număr de 506 de astfel de cauze fiind întocmite 51 rechizitorii, spre deosebire de anul 2014, când au fost dispuse 433 soluţii din care 50 rechizitorii. Trebuie menţionat faptul că numărul de rechizitorii întocmite de Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în materia evaziunii fiscale reprezintă 6,4% din numărul total de rechizitorii întocmite de Ministerul Public.

Infracţiunea de trafic de migranţi

În anul 2015, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa au fost soluţionate un număr de 10 de astfel de cauze, fiind întocmite 5 rechizitorii şi încheindu-se un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu 14 inculpaţi, din care 4 în stare de arest preventiv.

Încărcătura pe procuror

În anul 2015 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au soluţionat un număr de 2264 dosare, media pe procuror fiind de 125,78.

Durata de soluţionare a cauzelor (inclusiv pe materii) la parchet

La Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în cursul anului 2015 au fost soluţionate 2264 cauze (300 rechizitorii, 12 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, 392 cauze în care s-a dispus renunţarea la urmărire penală, 1560 cauze în care s-a dispus clasare), după cum urmează: 511 cauze au fost soluţionate într-o perioadă de până în 6 luni de la sesizare; 422 cauze au fost soluţionate într-o perioadă între 6 luni şi 1 an de la sesizare; 1212 cauze au fost soluţionate într-o perioadă de peste 1 an de la sesizare; 119 cauze au fost soluţionate ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614