rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Parcul de la Casa de Cultură poartă de acum numele 'Parcul Regina Maria'

Parcul fără nume din zona Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța poartă, de joi, 31 octombrie a.c., numele de ”Regina Maria” drept un omagiu pentru aceasta. În cadrul acestui proces, Universitatea din vecinătatea parcului, Andrei Șaguna a avut o mare contribuție.

“Vreau să le mulțumesc celor de la Universitatea Andrei Șaguna, de la Colegiul Național de Arte Regina Maria, celor din presă care au susţinut acest proiect și mă bucur că astăzi zona aceea are un nume. Un nume extrem de frumos și într-o perioadă importantă, atât pentru Casa Regală, pentru România dar și pentru Dobrogea” a precizat Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța.

În ultimul an, parcul “Regina Maria” a beneficiat de investiții majore din partea Primăriei Municipiului Constanța. Au fost amplasate peste 80 de bănci, au fost amenajate două locuri de joacă pentru copii, iar trotuarele și aleile din jurul parcului au fost asfaltate.

Diana BERECHET

vineri, 8 noiembrie 20190
Comentarii

00Tranka(9 noi 04:20)
Domnule Dudu, cat de mare dreptate aveti, of, of, of!
11Murphy(8 noi 22:20)
Parcul nu avea un nume, dar avea un mare renume, era cunoscut drept parcul hotilor, al betivilor si al drogatilor. O sa aveti mari probleme cu cetatenii onesti din cartierul Henry Coanda, care arau si cetatenii de mare onoare ai parcului.Casa de cuktura a fost ridicata in vremea lui Ceausescu, deci, normal ar fi trebuit sa poarte numele celui ucis cu sange rece la 25 Dec. 1989 Ziua de Craciun. In curand custodele coroanei regale va cotropi Cotroceniul, cu ajutorul lui KWI.
01Gigi(8 noi 13:14)
Care parc?
02Maria(8 noi 12:27)
Parcul - Regina Maria - cred ca mai indicat era; Parcul replica.
01dudu(8 noi 09:58)
Parcul ala are un grup statuar dedicat centenarului independentei, singura troita din Constanta dedicata mortilor de la revolutie, plus casa de cultura si numele Reginei Maria. Mai lipseste doar un memorial dedicat primei aselenizari, si tigania era completa... Ba mai are si vreo 3 biserici, in curand nu o sa mai fie parc deloc, da vai sufletu meu ce mandru sunt ca roman ca are numele reginei Maria...
mai mult...Politică
22 sep 00:00PoliticăSenat: Suma pentru achiziţionarea de laptopuri şi tablete pentru uz şcolar, majorată la 150 milioane euro

Senatul a adoptat, marţi, în unanimitate (123 de voturi "pentru"), OUG 144/2020 cu amendamente, astfel că suma pentru...91

22 sep 00:00PoliticăAurescu: UE să solicite Rusiei o investigaţie imparţială în cazul Navalnîi90
22 sep 00:00PoliticăSenat: Stimulent de risc de 2.000 de lei lunar pentru personalul didactic din învăţământ132
22 sep 00:00PoliticăAurescu, la Consiliul Afacerilor Externe: România susţine adoptarea de sancţiuni în Belarus cât mai curând posibil

România susţine adoptarea de sancţiuni în Belarus cât mai curând posibil şi sprijină o misiune OSCE pentru...81

22 sep 00:00PoliticăOrban: Trecerea României la statutul de piaţă emergentă secundară arată o evoluţie a BVB, dar încă timidă88
22 sep 00:00PoliticăOrban: Bugetul nu îşi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă95
22 sep 00:00PoliticăVictor Ponta: Domnul Iohannis are o pasiune, inaugurează tot ce am început eu

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni, la Oradea, la întâlnirea cu candidaţii bihoreni, că ar...136

22 sep 00:00PoliticăOrban: Ministrul Educaţiei a avut consultări pentru perioada în care cursurile să se desfăşoare online în contextul alegerilor99
22 sep 00:00PoliticăIohannis: Trecerea României la statutul de piaţă emergentă, o confirmare a potenţialului de dezvoltare85
22 sep 00:00PoliticăOrban, în cazul ţărilor afectate de COVID: Analizăm posibilitatea înlocuirii carantinării dacă există un test negativ

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că autorităţile iau în calcul posibilitatea înlocuirii carantinării timp...101

22 sep 00:00PoliticăPreşedinţii României, Lituaniei şi Poloniei: Ne declarăm voinţa să susţinem poporul Belarusului88
22 sep 00:00PoliticăSenat: Părinţilor li se pot acorda zile libere, în cazul limitării sau suspendării cursurilor şcolare103
Vremea
22.1°21.8° - 22.1° marţi, 22 septembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 49%
Vânt: 5.04 m/s
Presiune: 1021 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 sep 00:00SportLiga I - Dinamo învinge Gaz Metan Mediaș cu 3-1

Formaţia Dinamo a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaş, în ultimul meci al...125

22 sep 00:00SportO jucătoare de la Roland Garros a fost exclusă de pe tabloul calificărilor pentru că era bolnavă de Covid: organizatorii i-au scos numele de pe tablou

Organizatorii turneului de la Roland-Garros au anunţat, luni, că au retras de pe tabloul calificărilor feminine o...193

22 sep 00:00SportNovak Djokovici a câştigat turneul de la Roma pentru a cincea oară în carieră, după o victorie cu Diego Schwartzman, scor 7-5, 6-3

Tenismanul sârb Novak Djokovici a câştigat, luni, Mastersul 1000 de la Roma, petru a cincea oară în carieră....116

22 sep 00:00SportLiga a-II-a - Petrolul învinge Csikszereda în deplasare

Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Csikszereda Miercurea Ciuc, în...119

Local
22 sep 17:26LocalCadrele didactice de la Universitatea 'Ovidius' vor să se perfecționeze în predarea online

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) organizează, în perioada 21.09.2020 – 29.09.2020, o serie de...510

22 sep 17:25LocalTânără din NĂVODARI, căutată de FAMILIE și POLIȚIE!

Poliţişti din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizaţi cu privire la dispariţia LARISEI-ANDREEA...494

22 sep 17:25LocalMinoră DISPĂRUTĂ dintr-un centru de plasament. Ați văzut-o?

523

22 sep 23:34LocalUn minor a FURAT o MAȘINĂ și a CONDUS sub influența alcoolului

La data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat...311

22 sep 23:34LocalARESTAT după ce a REFUZAT să fie TESTAT de POLIȚIȘTI

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Lumina, la data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 00.50, au identificat...384

22 sep 17:27LocalBănuită de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, identificată de polițiști

În urma cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției...273

Politică
Interviuri
12 sep 15:07InterviuriINTERVIU! Mircea DOBRE: În 30 de ani, în acest municipiu NU s-a MUNCIT

Mircea Titus Dobre, candidatul partidului PRO România la funcția de primar al municipiului Constanța, a acordat un...1524

11 sep 15:07InterviuriCristian Cârjaliu, PRIMARUL care a schimbat FAȚA comunei AGIGEA! Video

Cristian Cârjaliu, primarul comunei Agigea, dorește să câștige un nou mandat la conducerea localității pe care o...2375

11 sep 15:07InterviuriCostin Avătavului: Și colegii de partid ai lui FĂGĂDĂU ar vrea mai mult de la actuala administrație

1429

18 sep 01:01InterviuriFelix Stroe: 'Există viață și după 27 septembrie, și pentru Făgădău, și pentru Stroe'

Contestat de unii, apreciat de alții, Felix Stroe, președintele PSD Constanța și directorul SC RAJA SA, fără doar...3592

5 sep 00:39InterviuriRaluca TURCAN: Constanţa arată aşa (...) pentru că PRIMARUL e un administrator SLAB

Decebal Făgădău s-a lăudat, în nenumărate rânduri, cu proiectele sale aflate în derulare ori viitoare, cu bani...2398

27 aug 00:04InterviuriZanfir IORGUȘ: Orașul este administrat pe principiul GOSPODINEI care BAGĂ GUNOIUL sub PREȘ

Zanfir Iorguș a revenit pe scena politică și este candidatul Alianței PSD – PNȚCD- ALDE-PER-PRM-Neamul Românesc...3320

10 sep 12:27InterviuriFrățilă îi arată cartonașul ROȘU lui Vergil Chițac

Constantin Frățilă, candidat din partea partidului LORD la postul de primar al municipiului Constanța, a reacționat...5115

9 sep 15:08InterviuriVergil CHIŢAC: NU sunt omul lui COMĂNESCU. El este OMUL meu

Vergil Chițac, candidatul Partidului Național Liberal la funcția de primar al orașului Constanța, a vorbit în...3284

9 sep 15:08InterviuriHoria Constantinescu: BABU a pus UMĂRUL la ELIBERAREA AUTORIZAŢIILOR de CONSTRUIRE cu ÎNCĂLCAREA LEGII

2553

Monden
22 sep 00:00MondenPrimetime Emmy 2020 - Lista principalelor trofee atribuite în cadrul celei de-a 72-a ediţii

Cea de-a 72-a ediţie a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy, echivalentul Oscarurilor pentru producţiile de...95

22 sep 00:00MondenPrimetime Emmy 2020 - Zendaya, desemnată cea mai bună actriţă într-un serial dramatic

Zendaya a fost desemnată cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial dramatic, graţie interpretării...107

22 sep 00:00MondenPrimetime Emmy 2020 - Jeremy Strong, desemnat cel mai bun actor într-un serial dramatic

80

22 sep 00:00MondenRegina King a câştigat al patrulea Emmy din carieră, egalând recordul trofeelor pentru un interpret de culoare

Actriţa Regina King, protagonista miniseriei ''Watchmen'', a scris istorie la cea de-a 72-a ediţie a galei de...94

22 sep 00:00MondenPrimetime Emmy 2020 - ''Schitt's Creek'', desemnat cel mai bun serial de comedie

''Schitt's Creek'' a fost desemnat cel mai bun serial de comedie în cadrul celei de-a 72-a ediţii a galei de decernare...100

22 sep 00:00MondenPrimetime Emmy 2020 - Eugene Levy, desemnat cel mai bun actor într-un serial de comedie

83

Mapamond
22 sep 00:00MapamondOpt călugări diagnosticaţi cu COVID-19 pe Muntele Athos

Opt călugări au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19 într-una din cele circa 20 de mănăstiri ale comunităţii...129

22 sep 00:00MapamondCoronavirus: Numărul de noi cazuri pentru 24 de ore în Rusia, la cel mai ridicat nivel de la 18 iulie

Rusia a raportat luni 6.196 de noi cazuri de coronavirus, cel mai mare număr pentru 24 de ore de la 18 iulie,...91

22 sep 00:00MapamondIndia: Zece morţi în prăbuşirea unei clădiri lângă Mumbai, 25 de persoane prinse sub dărâmături

81

22 sep 00:00MapamondIsrael: Prima manifestaţie anti-Netanyahu, la Ierusalim, după impunerea carantinei

Mai multe mii de manifestanţi s-au adunat duminică seară la Ierusalim pentru a cere plecarea premierului israelian,...92

22 sep 00:00MapamondGrecia: Incendiul izbucnit într-o tabără de migranţi de pe Insula Samos, "sub control"

Un incendiu s-a declanşat duminică seară în centrul de primire şi identificare a solicitanţilor de azil de pe...88

22 sep 00:00MapamondSUA: Record de donaţii democrate după decesul judecătoarei Ginsburg

102

Sănătate
22 sep 00:00SănătateCe vitamine NU ar trebui să iei cu antidepresive

În tratarea depresiei, se recomandă atât adoptarea unei diete sănătoase, cât și suplimentarea aportului de...104

22 sep 00:00SănătateCum se schimbă stilul de viață după ce ai învins cancerul mamar

Odată ce ai reușit să învingi cancerul mamar, este important să îți menții un stil de viață cât mai...102

22 sep 00:00SănătateCiupercile - secretul pentru o piele fără riduri?

98

22 sep 00:00SănătateAi urechile înfundate? Posibile cauze, tratament și remedii naturale

Chiar dacă urechea înfundată poate cauza, sau nu, un disconfort real, cum ar fi durerea, simplul fapt că nu poți...124

22 sep 00:00SănătateCum să slăbeșți după naștere - 7 sfaturi utile și dieta de 3 zile

Pentru a pierde grăsimea acumulată în exces în timpul sarcinii, alăptarea poate fi de mare folos, întrucât...105

22 sep 00:00SănătateHernia inghinală și hernia ombilicală la bebeluși

Dacă bebelușul tău are o formațiune în jurul ombilicului, este posibil că acesta să sufere de hernie ombilicală....89

22 sep 19:25SănătateViața după tiroidectomie - dietă, mod de viață, suplimente

Tiroidectomia este intervenția chirurgicală prin intermediul căreia se înlătura fie o tumoare de la nivelul glandei...103

22 sep 00:00SănătateRiscul de AVC ischemic la pacientul cu dislipidemie necontrolată terapeutic

Accidentul vascular cerebral (AVC) ischemic este una dintre cele mai importante cauze de mortalitate din lume, iar...104

22 sep 00:00SănătateManifestări alergice în stomatologie

79

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT