REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.7° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.7° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Părinţi fără minte: s-au bătut cu topoare din cauza unei biciclete pentru copii

Părinţi fără minte: s-au bătut cu topoare din cauza unei biciclete pentru copii

Replica API 7 mai 2014 | 00:00 121

Scandal monstru la Medgidia

Scandal monstru la Medgidia

Scandal de proporţii la Medgidia! Un adevărat scandal a izbucnit în localitate din pricina unei biciclete, lăsându-se cu lovituri de topor. Totul a avut loc în data de 1 mai, adulţii luându-se la bătaie din pricina neînţelegerilor dintre copii. Pe fir au intrat oamenii legii, agresorul fiind reţinut pentru tentativă de omor. La data de 1 mai a.c., poliţiştii din Medgidia au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat de 33 de ani, din localitate, a fost victima unei agresiuni, în urma unui conflict avut cu un alt bărbat de 26 de ani. Totul s-a petrecut în zona de nord a Medgidiei, înspre zona Silozului, pe strada Industriilor, conflictul având loc între două familii. Copilul din familia lui Arnăut Pomag a luat bicicleta din curtea lui Eugen Oprescu, iar când a sesizat cele întâmplate, celălalt copil a fugit la părinţi şi le-a spus ce s-a întâmplat. Eugen a mers pentru a trage la răspundere familia minorului ce a plecat cu bicicleta, de aici izbucnind un adevărat scandal. Nervos că este luat la întrebări, Pomag a pus mâna pe un topor şi l-a lovit pe Eugen Oprescu în zona capului. Din fericire, acesta a apucat să se ferească, fiind doar lovit uşor şi neavând nevoie de internare în spital. Chiar şi aşa, agresorul este cercetat pentru tentativă de omor, fiind propus spre arestare. "Deplasaţi cu operativitate la faţa locului, oamenii legii au stabilit faptul că, pe fondul unei altercaţii, bărbatul de 26 de ani ar fi aplicat o lovitură cu un obiect contondent asupra celui de 33 de ani. Sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa şi în urma examinării medico-legale a victimei, coroborate cu celelalte cercetări preliminarii, bărbatul de 26 de ani este cercetat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. Persoana în cauză a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore, după care a fost prezentată Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile", au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614