REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Părinţii care şi-au abandonat copiii nu ştiu despre operaţia pe inimă a fiului de 10 ani

Părinţii care şi-au abandonat copiii nu ştiu despre operaţia pe inimă a fiului de 10 ani

Replica API 15 ianuarie 2013 | 00:00 233

Şocant!

Şocant!

Cei şase copii abandonaţi într-o cocioabă din Medgidia, de către părinţii ce au ales să-şi câştige existenţa prin cerşit în Spania, au intrat în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa. Mai exact, aceştia au ajuns vineri, 11 ianuarie, în cadrul Centrului de Primire Minori în Regim de Urgenţă, unde au fost luaţi în primire de către psihologi, educatori şi îngrijitori. Însă, situaţia cumplită a minorilor din trecut pare că se revarsă şi în prezent. Băiatul în vârstă de 10 ani, la un control sumar, a fost descoperit cu o cicatrice pe corp, semn că a fost operat la inimă, însă, surpriză!, părinţii nu au ştiut să spună din ce cauză a fost operat sau când. "Băiatul de 10 ani prezintă o cicatrice pe corp, dovadă că a fost supus unei intervenţii chirurgicale la inimă. Nu se ştie când, nici dacă urma tratament în acest scop, pentru că mama nu a ştiut să spună. Suntem aproape siguri că nu urma vreun tratament", a declarat, pentru "Replica", Roxana Onea, purtătorul de cuvânt din cadrul DGASPC. Potrivit acesteia, toţi copiii vor fi înscrişi la un medic de familie, ulterior să se întreprindă demersuri pentru un consult cardiologic, în ceea ce priveşte băiatul de 10 ani. Din câte se pare, cei şase micuţi au fost preluaţi de către Spitalul Municipal Medgidia într-o stare de sănătate precară, la ora actuală aflându-se sub efectul antibioticelor, din cauza virozelor şi răcelilor. "Urmează să fie evaluaţi. Acum, nici nu ştim cât de bine înţeleg limba română. Vom vedea, sunt în perioada de acomodare, vom face demersuri şi pentru a-i şcolariza", a mai spus purtătorul de cuvânt. Reamintim că, în urmă cu câteva zile, Primăria Medgidia a fost sesizată cu privire la caz, copiii fiind preluaţi şi internaţi în spital. Anunţaţi de fiul cel mare, părinţii au revenit din Spania, de la cerşit, cerându-şi copiii înapoi. Numai că autorităţile au decis că este mai bine pentru minori (cu vârste cuprinse între 2 şi 15 ani) să rămână în grija statului. Aceştia erau lăsaţi de izbelişte într-o cocioabă, într-un frig năpraznic.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614