2.4° Constanța Sâm., 3 Dec. 2022
Anul XX Nr. 6201
2.4° Constanța Sâmbătă, 3 Decembrie 2022 Anul XX Nr. 6201

Părinții se opun testării antidrog a elevilor

Valentina CĂMARĂ 28 septembrie 2022 1774

Un nou proiect de lege ce prevede testarea antidrog a elevilor a ajuns pe masa parlamentarilor. Noile prevederi  le vor da dreptul polițiștilor să desfășoare controale inopinate la școli sau la evenimente atunci când se bănuiește că acolo se consumă droguri. Părinții nu par să fie fericiți de acest proiect și spun că nu își vor supune copiii la astfel de testări.

Proiectul de lege presupune controale antidrog frecvente în toate instituțiile de învățământ, iar dacă rezultatele testelor indică prezența în sânge a drogurilor se va aduce la cunoștință, elevului și părintelui, apoi se va pune la dispoziție un program psihologic și social individualizat care va fi organizat de centre de prevenire evaluare și consiliere antidrog pe baza evaluării sociale și psihologice. Parlamentarii care au inițiat proiectul de testare sunt îngrijorați de creșterea frecventă de consumare a substanțelor psihoactive a tinerilor ceea ce nu există un alt cadru legal prin care aceștia vor putea fi testați.

Părerea părinților legat de testarea antidrog

Părerea părinților este împărțită, în timp ce unii dintre aceștia par să fie de acord cu noile prevederi, există și persoane care nici nu doresc să audă și să-și supună copiii unor astfel de testări.

„Nu vreau ca și copilul meu să fie introdus în aceeași oală cu acei consumatori de droguri, deci nu vreau să îmi fie testat copilul antidrog, am încredere că nu consumă și nici nu va consuma.“, a declarat o femeie, pentru reporterii Replica.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

„Sunt total de acord cu acest proiect, în caz de se întâmplă să consume droguri să știu ce măsuri să iau. Cu cât măsurile sunt luate din timp scoatem din obicei acest lucru. Copii în ziua de azi se încântă unii pe alții și pentru a putea să fie acceptat de un anumit grup de prieteni este nevoit să încerce, nu este o decizie bună, într-adevăr, dar așa sunt grupurile de adolescenți de azi.” a spus o ală femeie.

Comitetul Județean al Părinților din Constanța se opune acestui proiect

Contactat de către reporterii Replica de Constanța, președintele Comitetului Județean al Părinților din Constanța, Dan Cernat, a declarat că se opune acestui proiect. ,,Federația Națională a Părinților nu susține proiectul de lege antidrog fără acordul părinților. Acesta are la bază acordul părinților la încheierea contractelor cu diferite forme de învățământ, susținând faptul că acești copii sunt mai mult obligați pentru recoltarea de probe ceea ce duce automat la încălcările drepturilor și libertăților omului” Reamintim că principalii inițiatori ai proiectului de lege sunt Bogdan Ivan Gruia și Daniel Suciu, parlamentari ai Partidului Social Democrat.

 „În vederea protejării sănătății elevilor și pentru prevenirea traficului de substanțe psihoactive, unitățile de învățământ includ în contractul educațional prevederi referitoare la obligația elevului de a se supune recoltării non-invazive a probelor biologice în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive, la solicitarea polițiștilor, în cadrul controalelor tematice/inopinate realizate.”,  propune proiectul de lege, pentru ca testarea să aibă loc aceștia vor trebuie să își dea acordul care va fi introdus la contractul educațional al fiecărei forme de învățământ”, se arată în proiectul de lege.

Ce presupune proiectul și cum se va face recoltarea?

În vederea protejării sănătății elevilor și pentru prevenirea traficului de substanțe psihoactive, unitățile de învățământ includ în contractul educațional prevederi referitoare la obligația elevului de a se supune recoltării non-invazive a probelor biologice în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive, la solicitarea polițiștilor, în cadrul controalelor tematice/inopinate realizate potrivit prevederilor alin.
Pentru realizarea scopurilor prevăzute la poliția poate realiza din oficiu sau la sesizarea/solicitarea conducătorilor unităților de învățământ ori a inspectoratului școlar județean sau al Municipiului București controale tematice/inopinate în cadrul unităților de învățământ, în vederea testării non-invazive a elevilor cu mijloace de testare omologate potrivit legii pentru stabilirea consumului de substanțe psihoactive.
Controalele prevăzute se efectuează cu colaborarea unui psiholog din cadrul unității de învățământ, al  direcției generale de asistență socială și protecția copilului, potrivit procedurii de efectuare a controlului care se aprobă prin ordin comun al ministrului educației, al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, cu respectarea drepturilor fundamentale ale elevilor și ținând seama de specificul psiho-emoțional al acestora. Dacă în urma controlului elevul este depistat pozitiv, poliția informează părinții/tutorele legal în vederea exprimării acordului pentru prelevarea de probe biologice pentru stabilirea tipului de substanță psihoactivă depistată.


Recoltarea mostrelor biologice, în urma exprimării acordului prevăzut se face în următoarele spaţii ale instituţiilor medicale:  

a) în interiorul unităţilor de asistenţă medicală autorizate;
b) în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului mobil de urgenţă, reanimare şi descarcerare;
c) în interiorul unităţilor medico-legale.
Dacă rezultatele testelor indică prezența în sânge a drogurilor aflate sub control național, elevului și părintelui li se aduc la cunoștință prevederile Capitolului IV din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la posibilitatea includerii într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.
Elevul depistat pozitiv la alte substanțe psihoactive decât cele permise poate fi integrat, cu acordul părintelui/tutorelui legal sau, după caz, al elevului major, într-un program integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, în condițiile prevederilor Capitolului IV din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

Aveți dreptate noi drogații nu ne erijam
1
1
Marea "pandemie" a fost pretextul si inceputul unor masuri de supraveghere si control, abuzuri ce vor crea probleme mari in viitor. In ziua de azi se pleaca de la premisa ca oricine este i*******r, ca oricine are intentii rele. Planeta are nevoie de un restart fara oameni.
5
4
Atunci sa nu va aud ca va dati cu capul de pereti cand plozii vostri ajung drogati la spital!
9
4
eu nu ma opun testarii, problema e ca GDPR se bate cap in cap cu ce au ei de gand sa faca si nu vor reusi pentru ca incalca legea. Pentru Adrian, ai putea sa ne povestesti si despre cum se falsifica testele antidrog pe nava si cum isi rup creierii filipinezii pe hasis. Copiii vor fi testati pentru ca autoritatile esueaza in lupta antidrog, sau sa zicem ca tot autoritatile permit intrarea drogurilor in tara? Daca politia nu ar mai lucra cu interlopii si ar sta intradevar pe strazi sa urmareasca ce se intampla, nu ar fi nevoie de teste antidrog in scoli.
2
0
Daca parintii suspecteaza asa ceva, pot avea teste pentru asa ceva, nu e necesar ca la scoala sa se intample asta... Un consumator se observa, asadar este o anomalie faptul ca sunt toti testati fara sa existe niciun semn ca acel copil consuma sau a consumat....Numai idei aberante
3
4
Parinti gresesc neacceptand . Ar fi mai bine sa accepte pentru ca pot sa afle din timp .
10
3
pai eu as incepe testarea cu cei care se opun apoi as continua si cu copiii lor. cata minte sa ai sa crezi ca propriul copil este sfant cand este intr-un anturaj si pot apare tentatii? toti am fost copii si am mai calcat prin strachini....cel putin eu. copiii nu trebuie lasati de capul lor. asa sunt ei , fac tot felul de nazbatii, asa e la tinerete. ei trebuie supravegheati ..e adevarat mai mult din umbra si corectati parinteste unde deviaza. hai sa fim realisti sa nu ne imbatam cu apa rece.
12
4
Daca unii parinti se opun, inseamna ca sunt de acord cu consumul, clar! Ar trebui sa fie obligatorie testarea!
15
5
Acasa cu golanii drogati. Se opun la scoala privata. Nu trebuie sa suporte restul aere de xopii drogati.
7
3
O idee f buna! Daca parintele are incredere deplina in copilul sau, atunci nu vad de ce sa fie impotriva acestor teste. Ispitele sunt la tot pasul! Eu sunt un om in toata firea, sunt navigator si inainte de a pleca in voiaj si, inopinant pe timpul voiajului, sunt supus unui test drog/alcool. Si nu ma deranjeaza absolut deloc! Ba din contra! In acest fel sunt sigur ca tot echipajul este apt de a-si indeplini atributiunile de la bord in conditii optime, de siguranta! Aceste teste sunt cerute de legislatia in vigoare; deci nu sunt optionale!
12
2
Droguri in scoli ca prăjitura mai servește și părinții generația troc
6
2

REPLICA

LOTO

6/49
193339183026
5/49
1136376284
joker
20243019359