REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Parlamentarii PSD din Constanţa sunt de acord cu trecerea Poliţiei Rutiere la administraţia locală

Parlamentarii PSD din Constanţa sunt de acord cu trecerea Poliţiei Rutiere la administraţia locală

Replica API 2 octombrie 2013 | 00:00 97

Modificările codului rutier - cam aspre!

Modificările codului rutier - cam aspre!

Dacă liberalii au criticat iniţiativa vicepremierului Liviu Dragnea cu privire la faptul că Poliţia Rutieră ar urma să treacă în subordinea autorităţilor locale, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre senatorii şi deputaţii constănţeni social democraţi. Spre exemplu, senatorul Alexandru Mazăre, dar şi deputatul Eduard Martin nu înţeleg supărarea sindicaliştilor din Poliţie. Cât despre noile modificări aduse codului rutier, care ar putea intra în vigoare, aceştia le consideră cât de cât bune, dar poate nu atât de dure.

"Consider că este chiar o măsură bună acest lucru, cu poliţiştii rutieri. Este vorba despre eficientizarea rezolvării problemelor de pe plan local", a declarat, pentru "Replica", senatorul Alexandru Mazăre, cu privire la posibilitatea ca Poliţia Rutieră să intre în subordinea administraţiei locale. În ceea ce-l priveşte pe deputatul Eduard Martin, acesta a menţionat că şi acum toate măsurile pentru rezolvarea problemelor de natură rutieră se iau tot în baza consultării cu administraţia locală. "Este un lucru bun, de ce nu? Când vorbim de autoritate locală şi vorbim de Poliţia Rutieră, care teoretic colaborează foarte mult cu autoritatea locală şi, în principiu, tot ce se întâmplă în oraş sau judeţ se discută în comisii comune constituite la nivelul Primăriei şi Consiliului Judeţean. Şi dacă se subordonează autorităţii locale, se subordonează unei autorităţi, locale de data aceasta, nu centrale. Oricum, tot ce se stabileşte, tot ce înseamnă trafic în Constanţa se reglementează şi cu autoritatea locală. Nu înţeleg de ce sindicaliştii vor să iasă în stradă, nu se umblă la salarii, la nimic. Nu înţeleg de ce", a spus deputatul social democrat. În plus, cei doi consideră că trebuie ca noul cod rutier să fie mai dur pentru evitarea tragediilor. "Când vedem oameni întinşi pe stradă, din păcate decedaţi, toţi ne gândim că acest cod rutier ar trebui să fie mai aspru. Când se încearcă să se facă mai aspru, toată lumea ţipă că de ce. Trebuie să vedem cum va ieşi, nu este nimic bătut în cuie. Însă, cred, nu ştiu dacă chiar la nivelul acesta de duritate trebuie abordată problema, dar oricum cred că trebuie să crească un pic duritatea regulilor în ceea ce priveşte amenzile şi codul rutier. De multe ori ne punem problema că aşa nu se mai poate", a mai menţionat Martin. De aceeaşi părere este şi senatorul Mazăre, care a spus că este de acord cu unele modificări, iar cu altele nu.

L.C.

Citeşte şi:

http://www.replicaonline.ro/mazare-despre-politistii-care-ar-urma-sa-treaca-la-autoritatile-locale-e-un-lucru-foarte-bun-137183/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102