REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Parlamentul a decis: Procesele pe clauze abuzive se mută la un Tribunal special, inclusiv cele în derulare

Parlamentul a decis: Procesele pe clauze abuzive se mută la un Tribunal special, inclusiv cele în derulare

Replica API 31 octombrie 2013 | 00:00 120

Proiectul de lege care permite înfiinţarea tribunalelor speciale, la care se vor judeca speţele de natură economică, inclusiv procesele pe clauze abuzive, a fost aprobat de către Senat, cameră decizională. Un amendament trimite la acest tribunal, ce urmează să îşi înceapă funcţionarea prin ordin al ministrului, toate procesele aflate pe rolul instanţelor, care au speţe economice, conform economica.net.

Senatul, cameră decizională, a aprobat ieri Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

Proiectul a fost înaintat de către Guvern şi a fost adoptat rapid de către Parlament. Potrivit expunerii de motive, aceste tribunale ar prelua cauze care au ca obiect societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială, insolvenţă, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Intenţia manifestată de ministrul de Justiţie este ca şi litigiile pe clauze abuzive să ajungă la o instanţă de acest tip. Acest lucru vine în condiţiile în care de la 1 octombrie au intrat în vigoare două noi articole la legea 193/2000 care spun că procesele pornite de ANPC sau de asociaţiile de consumatori pot duce la eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele care le conţin.

Potrivit textului de lege, "tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează".

Decizia de începere a activităţii aparţine ministrului, la fel şi competenţele

Ministrul Justiţiei este cel care va stabili când şi cum vor începe să funcţioneze aceste tribunale specializate.

"Datele la care vor începe să funcţioneze tribunalele specializate, judeţele şi localităţile în care vor începe să funcţioneze, denumirea acestora, precum şi domeniile în care vor funcţiona se stabilesc, în mod eşalonat, prin ordin al ministrului justiţie, cu avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii", se arată în textul de lege.

Procesele pe rol se mută din oficiu la noile instanţe

De asemenea, un amendament al comisiei de raport din Senat trimite toate procesele aflate pe rol la tribunalele specializate, din oficiu, dacă este de competenţa acestora.

"Cauzele aflate în curs de judecată la data începerii funcţionării tribunalelor specializate, potrivit art.142 alin.(1), se vor trimite acestora, pe cale administrativă, din oficiu, spre soluţionare. Tribunalul specializat este competent şi în caz de trimitere spre rejudecare", potrivit unicului amendament aprobat de Comisia juridică a Senatului.

Ce spunea ministrul Cazanciuc luna trecută

"În urmă cu două săptămâni, la propunerea Ministerului Justiţiei, pregătind intrarea în vigoare şi a acestor prevederi, Guvernul a aprobat cadrul legal care să permită înfiinţarea unui Tribunal specializat în domeniile societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială şi insolvenţă la nivelul municipiului Bucureşti şi care ar putea primi şi competenţa de soluţionare a acestei categorii de cauze. Degrevarea Tribunalului Bucureşti de cauze care au ca obiect societăţi, registrul comerţului, concurenţă neloială, insolvenţă, etc., este o necesitate, la fel ca şi soluţionarea acestui tip de acţiuni în timp cât mai scurt. Vreau să salut adoptarea în procedură accelerată de către Camera Deputaţilor a acestui proiect de lege şi sper ca şi Senatul să urmeze acest exemplu, astfel încât trecem cât mai repede posibil la înfiinţarea efectivă a acestei instanţe", spune ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, potrivit unui comunicat de pe site-ul instituţiei.

mai mult pe www.economica.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367