REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Parlamentul Cataloniei adoptă o moţiune fără caracter constrângător prin care îşi exprimă voinţa de autodeterminare

Parlamentul Cataloniei adoptă o moţiune fără caracter constrângător prin care îşi exprimă voinţa de autodeterminare

Replica API 13 noiembrie 2019 | 00:00 315

Parlamentul regional al Cataloniei a aprobat marţi o moţiune fără caracter constrângător prin care îşi exprimă voinţa de autodeterminare, sfidând un avertisment lansat în acest sens de Tribunalul Constituţional de la Madrid, informează Reuters.

Moţiunea face apel la acţiune politică, dar nu are efect în plan legal, a precizat pentru Reuters o purtătoare de cuvânt a legislativului.

Tribunalul Constituţional spaniol a avertizat că legislatorii catalani se vor confrunta cu "consecinţe legale" dacă vor adopta respectiva moţiune, prin care parlamentul de la Barcelona îşi exprimă "voinţa de a exercita într-un mod concret dreptul la autodeterminare şi de a respecta voinţa poporului catalan".

Formaţiunile pro-independenţă deţin majoritatea în legislativul regional.

Votul de la Barcelona are loc după ce la alegerile legislative de duminică din Spania - al patrulea astfel de scrutin din 2015 - PSOE (socialişti) a rămas cea mai mare formaţiune din parlamentul de la Madrid (120 de mandate), deşi a pierdut teren comparativ cu alegerile din aprilie, Partidul Popular (PP, conservator) a crescut la 88 de mandate, Unidas Podemos (stânga) a scăzut la 35 de mandate, în timp ce formaţiunea de extremă dreapta Vox a reuşit să-şi majoreze reprezentarea la mai mult decât dublu (52 de mandate). La rândul său, formaţiunea Ciudadanos, împotriva secesiunii catalane, a scăzut la doar 10 mandate, de la 57 de mandate în urma alegerilor din aprilie, înfrângere a determinat de altfel şi demisia liderului partidului, Albert Rivera. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614