REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Parlamentul European a votat simplificarea procedurilor de obţinere a vizelor de scurtă şedere în UE

Parlamentul European a votat simplificarea procedurilor de obţinere a vizelor de scurtă şedere în UE

Replica API 19 aprilie 2019 | 00:00 561

Parlamentul European a votat miercuri, la Strasbourg, o simplificare a procedurilor de obţinere a vizelor de scurtă şedere în Uniunea Europeană, reguli care vor fi adaptabile în funcţie de cooperarea ţărilor terţe în combaterea migraţiei ilegale către Europa, transmite AFP.

Cu 428 voturi pentru, 123 voturi contra şi 56 abţineri, eurodeputaţii, reuniţi pentru ultima oară în plen la Strasbourg înaintea alegerilor europene de la finalul lunii mai, au adoptat un nou cod de vize care deja făcea obiectul unui acord cu Consiliul UE.

Cererile de viză pentru scurtă şedere vor putea fi făcute înainte cu şase luni până la 15 zile înaintea datei călătoriei. Prin scurtă şedere se înţelege o durată de cel mult 90 de zile în cadrul unei perioade totale de 180 de zile.

''Noile reguli vor facilita turismul şi comerţul, consolidând în acelaşi timp criteriile noastre de securitate pentru reperarea persoanelor ce constituie o ameninţare sau care nu au dreptul de a intra în Uniunea Europeană'', a subliniat, într-un comunicat comisarul european pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos.

În schimb, taxa de viză va creşte de la 60 de euro la 80 de euro, cu o posibilă reducere în cazul minorilor. Copiii cu vârste mai mici de şase ani, studenţii şi cercetătorii vor continua să fie exceptaţi de la plata taxei.

Condiţiile de procesare a cererilor de viză pot fi adaptate în funcţie de gradul de cooperare din partea ţării terţe respective în privinţa returnării şi readmisiei migranţilor ilegali.

În prezent există 105 ţări şi entităţi din afara UE care au nevoie de viză pentru a călători în spaţiul Schengen. În general, o viză de scurtă şedere emisă de unul dintre statele din spaţiul Schengen îi permite titularului să călătorească în cele 26 de ţări din spaţiul Schengen pentru cel mult 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile.

Noile reguli urmează să fie adoptate formal de Consiliul UE. Textul va fi apoi publicat în Jurnalul oficial al UE şi va deveni aplicabil şase luni mai târziu.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920