Parlamentul European și-a luat rămas bun de la David Sassoli
Președintele Parlamentului European, David Maria Sassoli, a decedat în noaptea de luni spre marți. Moartea lui David Sassoli a îndurerat întreaga Europă.
Marți, pe esplanada Parlamentului European de la Bruxelles a avut loc un moment de comemorare. Zeci de foşti colegi, europarlamentari şi cunoscuţi ai oficialului s-au reunit pentru a ţine un moment de reculegere.
Mesaje de condoleanțe au transmis toți liderii Uniunii.
"Sunt profund îndurerată de pierderea unui mare European şi a unui italian mândru. David Sassoli a fost un excepţional preşedinte al Parlamentului European, dar mai ales un drag prieten", a scris Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene pe pagina sa de Twitter.
"M-a întristat anunţul dispariţiei lui David Sassoli, un european sincer şi pasionat." A fost reacţia lui Charles Michel, Președintele Consiliului European.
"David Sassoli a fost un prieten al României și un lider care a luptat pentru valorile europene", a spus președintele României, Klaus Iohannis.
David Sassoli a devenit președintele Parlamentului European în 2019. El a condus instituţia în timpul celei mai grave crize din istoria UE – pandemia – și al punerii pe șine a celui mai mare plan de redresare aprobat vreodată în Uniunea Europeană. Social-democratul italian se afla în ultima săptămână a mandatului său, în condiţiile în care marţea viitoare Parlamentul urma să aleagă un nou președinte.
Cărți de condoleanțe în memoria lui David Sassoli vor sta deschise până pe 22 ianuarie în Strasbourg, Bruxelles și Luxembourg. O ceremonie specială se va ține în plenul Parlamentului European luni, la Strasbourg.
Funeraliile de stat ale Președintelui Parlamentului European vor avea loc vineri, 14 ianuarie, în format restrâns, scrie antena3.ro

O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...806
Un autocar din Serbia a fost implicat duminică seara într-un accident în Bulgaria în care au fost răniţi copii şi...192
Numărul migranţilor care au traversat ilegal Canalul Mânecii spre Anglia de la începutul anului a depăşit 20.000,...168
Oamenii legii din republica Moldovaau fost puși pe jar după ce o persoană necunoscută a anunțat că în sediul...241


ConstanțaUmiditate: 60%
Vânt: 7.27 m/s
Presiune: 1008 milibari

Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a obţinut medaliile de argint în proba de dublu mixt a Campionatelor...211
Românca Simona Halep a urcat nouă locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a şasea a...286
Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a smuls victoria cu 2-1 pe terenul nou promovatei Almeria, duminică în...219
Ungurul Kristof Milak a câştigat duminică medalia de aur în proba de 100 m fluture la Campionatele Europene de...219


Kiss Imre Zoltan Csaba a fost arestat preventiv de către magistrații Judecătoriei Constanța, alături de Irsai...547
În perioada 12-14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, împreună cu jandarmi din cadrul...317
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 15 august, între localitățile Negru Vodă...554
,,Printr-o frumoasă tradiție, instituită în urmă cu 120 de ani, prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, considerată...353
Deputatul PSD Laurenţiu-Viorel Gîdei, fost primar al orașului Târgu Bujor din județul Galați, a declarat, într-o...383
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi felicită, de Ziua Marinei, pentru "profesionalism şi...183
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent și în acest an la manifestările de la Constanța, cu ocazia...456
Ziua Marinei va fi sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, dar şi...419
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3607
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2870
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5396
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4199
Actriţa Maia Morgenstern, cunoscută la nivel mondial ca fiind interpreta Fecioarei Maria în filmul "Patimile lui...200
Actriţa americană Denise Dowse, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Beverly Hills 90210” şi mai recent...228
Scriitorul Salman Rushdie, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat în Statele Unite, ar trebui să...180
Arhiva Naţională Bulgară de Film (BNFA) şi-a extins prezenţa pe portalul online European Film Gateway cu încă 54...175
Numărul migranţilor care au traversat ilegal Canalul Mânecii spre Anglia de la începutul anului a depăşit 20.000,...168
Rusia va face ''tot ce este necesar'' pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică...248
Oamenii legii din republica Moldovaau fost puși pe jar după ce o persoană necunoscută a anunțat că în sediul...241
Patruzeci şi două de ţări, inclusiv România, au cerut, într-o declaraţie comună, ca Rusia să îşi retragă...368
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...193
Virusul poliomielitei a fost găsit în apele reziduale din New York, un alt semn că boala, care nu a mai fost...190
Șeful Directiei generale asistență medicală și socială din Primăria Chișinău, Boris Gîlca, a declarat pentru...170
Un număr de 3.740 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 122 mai multe faţă de...178