rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Parlamentul României, sub asediul protestelor

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" va protesta, luni şi marţi, la Parlament, în zilele în care sunt programate dezbaterea şi aprobarea în plen a proiectului de Lege pentru bugetul de stat pe 2021, scopul fiind determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele care conţin modificările ce corespund revendicărilor sindicaliştilor, respectiv creşterea sumelor dedicate sănătăţii şi alocarea banilor necesari pentru respectarea drepturilor lucrătorilor din domeniu.

"Luni, 1 martie, şi marţi, 2 martie 2021, zilele în care în care va fi dezbătut în plen şi aprobat Bugetul, Federaţia 'Solidaritatea Sanitară' protestează la porţile Parlamentului, 'asediind' parlamentarii cu revendicările lucrătorilor din sănătate. Acţiunile de protest au ca scop determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele la Buget care conţin modificările ce corespund revendicărilor noastre, pe primul loc aflându-se creşterea bugetului alocat sănătăţii şi alocarea sumelor necesare pentru respectarea drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate", se menţionează într-un comunicat al federaţiei, remis duminică AGERRES.

Protestele vor fi desfăşurate în intervalul orar 11:00 - 13:30, în ambele zile, la două porţi simultan, respectiv poarta dinspre Bulevardul Naţiunile Unite şi cea dinspre Calea 13 Septembrie, la fiecare dintre acţiuni participând numărul maxim de protestatari prevăzut de lege în perioada stării de alertă.

"Revendicările acestor acţiuni sunt cele anunţate în cadrul protestului pentru susţinerea respectării drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate, parlamentarii primind deja pe e-mail solicitările fiecăruia dintre cei aproape 18.000 de lucrători din sănătate care au semnat pentru acest protest. Revendicările Federaţiei 'Solidaritatea Sanitară' conţin solicitările de introducere a unor măsuri de protecţie a lucrătorilor din sănătate, cei 98 de profesionişti decedaţi până acum la datorie şi faptul că doar circa 44% dintre lucrători au fost vaccinaţi dovedind cu prisosinţă necesitatea satisfacerea revendicărilor noastre. Revendicările au în vedere şi eliminarea costului social al unei economii infime (circa 0,19% din total buget) generată de tăierea drepturilor salariale legale ale lucrătorilor din sănătate. Această economie costisitoare (din punct de vedere social) a fost prevăzută de art. 1 alin. 1 din OUG nr. 226/2020, ea vizând tăierea unui drept salarial (dreptul la creşterea salariului de bază pentru circa 35% dintre lucrătorii din sectorul public de sănătate; din care circa 71% sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19) scadent în anul 2021", se menţionează în comunicat.

Federaţia "Solidaritatea Sanitară" cere: creşterea alocării bugetare pentru sănătate, dar şi respectarea drepturilor câştigate. Astfel, potrivit sindicaliştilor, intenţia Guvernului de a reduce veniturile salariale prin eliminarea indemnizaţie de hrană, reducerea unor sporuri şi eliminarea voucherelor de vacanţă arată că actuala putere se dovedeşte total indiferentă faţă de eforturile şi sacrificiile lucrătorilor din sănătate. În contextul în care profesioniştilor din sănătate le este interzisă demisia, iar protestele de tipul grevei sunt interzise, reducerea veniturilor salariale mută aceşti lucrători în zona muncii forţate, susţin ei.

De asemenea, printre revendicările federaţiei se mai află adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecţia sănătăţii şi securităţii salariaţilor din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale şi umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariaţi nou infectaţi SARS-CoV-2 şi, mai ales, decedaţi din cauza COVID-19.

"Alături de intervenţiile clasice pentru o astfel de strategie, ea trebuie să includă şi următoarele măsuri: elaborarea unei campanii adecvate de informare a salariaţilor din sănătate în privinţa vaccinării; stabilirea standardelor privind durata de utilizare a echipamentelor individuale de protecţie şi asigurarea acestora în cantitatea necesară şi la calitatea corespunzătoare; elaborarea unui normativ de personal adecvat tratamentului pacienţilor COVID-19; reducerea timpului de lucru continuu în echipament individual de protecţie la 3 ore; limitarea răspunderii profesionale la condiţiile create de 'noua normalitate'; includerea COVID-19 ca boală profesională pentru lucrătorii din sănătate; respectarea dreptului legal la pensia de urmaş pentru copiii colegilor decedaţi la datorie; creşterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul prevăzut de legea salarizării pentru anul 2022. Anularea reducerii salariilor de bază prevăzută de OUG nr. 226/2020", se spune în document.

Sindicaliştii mai solicită raportarea tuturor sporurilor lucrătorilor din sănătate la salariile de bază actuale şi acordarea tuturor sporurilor pentru condiţii de muncă la nivel maxim şi introducerea tuturor categoriilor de lucrători din sănătate în Anexa nr. 2 a legii 153/2017; acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a pandemiei pentru toţi salariaţii din sănătate; acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv sporul de până în 30%, sporul pentru combaterea epidemiei şi plata orelor suplimentare, pentru toţi lucrătorii care încă nu au beneficiat de ele; plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază; reaşezarea asistentelor medicale în grila de salarizare în sensul creşterii locului pe care-l ocupă în ierarhia salarială, corespunzător locului pe care-l au în echipa medicală, respectiv contribuţiei la tratamentul şi îngrijirea pacienţilor; negocierea anexelor la Contractul Colectiv de Muncă sector Sănătate.

"Lucrătorii din sănătate trebuie să beneficieze de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieşire la pensie) proporţional cu activitatea desfăşurată peste norma de bază. O reducere trebuie aplicată şi pentru condiţiile de muncă deosebit de periculoase", mai spune Federaţia "Solidaritatea Sanitară", scrie stiripesurse.ro.

luni, 1 martie 2021800
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
Comentarii

02Escu(1 mar 13:49)
Ude erati ma voi astia din sanatate cand din vina voastra a avut loc incediul de la Matei Bals pentru ca si inainte de incendiu ati protestat dar cand s-a vazut cat de"capabili sunteti"ati intrerupt protestele,ati asteptat sa uite lumea dupa care ati reinceput cu protestele si pretentiile.Marsch ma latrailor;daca nu va convine plecati in europa si gata.
12Generala(1 mar 11:59)
N-o mai lungiti, ca pierdeti vremea cu galbejitii si neo marxistii. Greva generala o saptamana in Romania si vor fugi , cu tot cu schior!
23pentru primii doi(1 mar 11:37)
foarte bine ca au curaj sa protesteze, austeritatea ne afecteaza pe toti mai putin pe ei dar unii ca voi stau ascunsi dupa perdea si nu au sange sa protesteze!!! in schimb ies repede sa arunce cu mizerii in ei!!!
12MUIE MALARIA GALBENA(1 mar 11:05)
MUIE MALARIA GALBENA !!!
36ion(1 mar 09:46)
de ce vor bani? bonus ca omoara oamenii, ca le pun diagnostic de guvid cand ei au murit de cu totul alte boli? Bonus ca nu primesc oamenii in spitale? Bonus ca nu fac autopsii?
37Maria(1 mar 09:29)
la fomistii astia din sanatate, oricat le ar da , nu le ajunge! au salarii ca in europa, dar ei ofera la schimb doar nesimtire,incompetenta, indiferenta! in continuare, din nepasarea lor, mor oamenii in spitale! cati doctori sau asistente ati vazut condamnati pt spaga?
mai mult...Ultima oră
21 apr 00:00Ultima orăCe prevede noul acord al coaliției. Premierul și miniștrii nu mai au voie să se atace public

Acordul semnat marți seară de liderii coaliției, în urma crizei declanșate de revocarea fostului ministru al...187

20 apr 00:00Ultima orăBarna: Coaliţia PNL, USR PLUS, UDMR, a depăşit astăzi o situaţie delicată234
20 apr 00:00Ultima orăPreşedintele Ucrainei îi propune lui Putin o întâlnire în zona de conflict250
20 apr 00:00Ultima orăATENȚIE ȘOFERI! Risc de acvaplanare pe autostrăzile A2 și A4

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că este semnalată ploaie pe întreg...217

20 apr 22:41Ultima orăSelly, la un pas de bătaie cu un șofer! „Adică mă ameninți?”, „Băi, needucatule!” VIDEO593
20 apr 22:27Ultima orăDe ce s-a infectat Alexandru Arșinel, deși era vaccinat cu Pfizer. Explicațiile lui Alexandru Rafila612
20 apr 01:58Ultima orăElev de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, admis la Universitatea Harvard

În urma unui parcurs școlar de excepţie, elevul Darius Gabriel Mardaru, de la Colegiul Naţional „Mircea cel...1342

20 apr 00:00Ultima orăIncendiu în localitatea Eforie Nord352
20 apr 00:00Ultima orăStelian Ion: Vom folosi toate instrumentele de care dispunem pentru a consolida independenţa justiţiei234
20 apr 00:00Ultima orăCoronavirus: Peste 2.400 de persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...210

20 apr 00:00Ultima orăCoronavirus la Constanța: 1.688 de persoane, în carantină, și 1.465, izolate la domiciliu250
20 apr 19:33Ultima orăEșec la negocieri: USR-PLUS a decis să nu o propună pe Ioana Mihăilă ca ministru al Sănătății441
Vremea
7.4°7.4° - 8.2° miercuri, 21 aprilie 2021
ConstanțaUmiditate: 94%
Vânt: 4.19 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/4912223662337
5/4023223141920
joker211025143
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 apr 00:00SportDinamo Bucureşti - UTA Arad 0-1

UTA Arad a învins-o pe Dinamo Bucureşti cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, în deplasare, într-o partidă din...172

21 apr 00:00SportVictorie foarte importantă pentru FC Viitorul (1-0 vs Gaz Metan Mediaș)

FC Viitorul s-a impus acasă, marţi, cu scorul de 1-0, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, în etapa a II-a a...161

21 apr 00:00SportHoria Tecău s-a calificat în sferturile probei de dublu

Perechea Horia Tecău / Kevin Krawietz (România / Germania) s-a calificat, marți, în sferturile probei de dublu din...158

21 apr 00:00SportAstra Giurgiu, victorie în deplasare (3-1 vs FC Hermannstadt)

Astra Giurgiu s-a impus, marți, pe terenul celor de la ​FC Hermannstadt, cu scorul de 3-1, în primul meci al etapei...152

Local
21 apr 23:10LocalCOVID-1: 56 de NOI CAZURI de INFECTARE la Constanţa, 2921 la nivelul ţării

COVIDPe teritoriul României, până marţi, 20 aprilie, au fost confirmate 1.034.003 cazuri de persoane infectate cu...746

21 apr 23:10LocalRegulamentul de organizare și funcționare a cimitirelor musulmane din CONSTANȚA, în consultare publică!

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația...537

21 apr 23:09LocalMOARTE SUSPECTĂ! Un bărbat a fost găsit DECEDAT într-o locuință din CERNAVODĂ

639

21 apr 23:11LocalAsociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur“

Asociația Patronală RESTO Constanța a lansat Campania „Membru RESTO - restaurant sigur - Noi ne-am vaccinat pentru...329

21 apr 23:11LocalPrimăria anunță DISTRIBUIREA tichetelor RESPECT

Primăria Municipiului Constanța anunță că începând de mâine, 21.04.2021 demarează distribuirea la domiciliu a...641

21 apr 23:10LocalPERCHEZIȚII într-un dosar de FURT de KEROSEN

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub...829

21 apr 23:09LocalOperator economic, sancționat pentru nerespectarea programului de lucru

Polițiști din cadrul Secției 3 s-au sesizat din oficiu, la data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 21.20 cu privire...524

21 apr 23:09LocalBEAT MORT şi FĂRĂ PERMIS, un bărbat a CĂZUT de pe MOTOCICLETĂ

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța au identificat la data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 17.40, un...896

21 apr 23:09LocalPrimăria Hârşova vine în sprijinul locuitorilor care îşi caută un loc de muncă

419

Politică
21 apr 00:00PoliticăCîţu: România trebuie să facă rapid pasul către o economie competitivă, digitalizată

România trebuie să facă "rapid", în următorii patru ani, tranziţia către o economie competitivă, care...154

21 apr 23:59PoliticăTurcan: Între doi salariaţi cu aceeaşi funcţie din administraţia locală e o diferenţă de salariu de 10.000 euro anual

Un angajat la un Consiliu Judeţean câştigă un salariu anual cu aproape 10.000 de euro mai mare decât un salariat...463

21 apr 18:34PoliticăCîţu: Restaurantele cu tot personalul vaccinat ar putea rămâne deschise

910

20 apr 00:11PoliticăCîţu: Valul trei a început să scadă fără carantinare de tip lockdown

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că valul trei al pandemiei de COVID-19 în România a început să scadă...558

21 apr 18:34PoliticăAndrei Baciu: Nu a scăzut dorința de vaccinare a populației, sub 10 la sută are o ezitare semnificativă

Secretarul de stat Andrei Baciu, căruia premierul i-a delegat atribuțiile de ministru interimar al Sănătății,...440

21 apr 18:35PoliticăCîțu: Succesul campaniei de vaccinare nu depinde de Guvern - „Vrei să mergi la mare, trebuie să te vaccinezi“

960

Interviuri
2 apr 00:04InterviuriViceprimarul Cocargeanu: USR NU VREA să se construiască în ZONA COSTIERĂ! Video

Florin Cocargeanu este unul dintre viceprimarii Constanței care pune umărul la dezvoltarea orașului. Acesta...2972

24 mar 00:03InterviuriSorin Mihai: Am distribuit TABLETE tuturor elevilor, însă mulți NU au știut ce să facă cu ele

Luni, 22 martie, s-a dat startul simulării examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a...3010

19 mar 00:18InterviuriCORINA MARTIN: Nu avem nici o STRATEGIE, nimeni NU se gândește să ATRAGĂ turiști! VIDEO

4001

6 mar 00:02InterviuriSOCEANU, primarul din TECHIRGHIOL: Singura sursă pentru INVESTIȚII sunt fondurile europene

Iulian Soceanu este unul dintre cei mai implicați edili din județul Constanța. Și nu-l lăudăm noi, ci o spun chiar...4011

5 mar 00:03InterviuriMariana GÂJU nu ÎNȚELEGE CINE oprește CT BUS să AJUNGĂ la CUMPĂNA

”În spetele unei femei puternice, stă întotdeauna un bărbat puternic”, spune primarul localității Cumpăna,...7467

4 mar 00:07InterviuriViceprimarul RUSU: În MAMAIA, nu vor mai fi ȘANTIERE și MUZICA tare, în sezonul estival

8340

Monden
21 apr 00:00MondenCântăreaţa Taylor Swift, vizată de o nouă acţiune de hărţuire

Cântăreaţa americană Taylor Swift a fost vizată din nou de o acţiune de hărţuire, după ce un bărbat, care a...151

21 apr 00:00MondenOSCAR 2021: Artiştii nominalizaţi nu vor fi obligaţi să poarte măşti sanitare în faţa camerelor

La gala premiilor Oscar de anul acesta, artiştii nominalizaţi şi însoţitorii lor nu vor fi nevoiţi să poarte...149

21 apr 00:00MondenMTV Movie & TV Awards: Serialul „WandaVision“ a primit cele mai multe nominalizări

166

Mapamond
21 apr 00:00MapamondBulgaria suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani cu risc de tromboză

Bulgaria a suspendat utilizarea vaccinului anti-COVID19 de la AstraZeneca pentru femeile sub 60 de ani care prezintă un...158

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Portugalia a relaxat de luni restricţiile, iar magazinele au fost luate cu asalt

Cozile la intrarea în magazine, mai ales la cele de haine, la primele ore ale zilei de luni, au marcat trecerea la o...147

21 apr 00:00MapamondCoronavirus: Finlanda redeschide localurile cu acces limitat după o scădere a incidenţei de COVID-19

145

Sănătate
21 apr 00:00SănătateSemne promițătoare în reversia bolii Alzheimer

Noi cercetări dezvăluie o nouă abordare a bolii Alzheimer, care ar putea inversa pierderea de memorie, semnul...159

21 apr 00:00SănătateStudiu: Uleiul de pește, util în insuficiența cardiacă

Uleiul de pește, bogat în acizi grași Omega-3, este cunoscut pentru numeroasele beneficii pentru organism. Mai puțin...158

21 apr 00:00SănătateStudiu - Apariția cancerului: cum produc toxinele mutații în celule

141

21 apr 00:00SănătateTot mai multe dovezi leagă sănătatea gingivală de riscul de AVC

Un nou studiu sugerează că persoanele adulte care suferă de gingivită ar fi două ori mai predispuse să sufere un...158

21 apr 00:00SănătateUn "vaccin" pentru cancer a eliminat tumorile la șoareci

Cercetătorii de la Universitatea Stanford au descoperit că activarea celulelor T în tumori a eliminat chiar și...165

21 apr 00:00SănătateVitamina D îmbunătățește creșterea în greutate și dezvoltarea creierului la copii

Dozele mari de suplimente cu vitamina D îmbunătățesc creșterea ponderala și dezvoltarea limbajului și a...149

21 apr 00:00SănătatePilula contraceptivă, asociată cu un risc scăzut de artrită reumatoidă

Femeile care iau anticoncepționale, mai ales dacă le folosesc 7 ani sau mai mulți ani consecutivi, au un risc mai...155

21 apr 00:00SănătateBeneficiile uleiului de Borago

Uleiul de Borago este obținut prin presarea semințelor plantei Borago officinalis care se regăsește pe continentul...147

21 apr 00:00SănătateExerciții pentru brațe puternice și tonifiate

154

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT