REPLICA ONLINE CONSTANTA

24° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
24° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Partidul Brexit, pe prima poziţie în intenţiile de vot ale electoratului britanic

Partidul Brexit, pe prima poziţie în intenţiile de vot ale electoratului britanic

Replica API 20 mai 2019 | 00:00 432

Nigel Farage

Partidul Brexit, condus de Nigel Farage, îşi menţine avansul faţă de cele două formaţiuni politice tradiţionale britanice - Partidul Conservator şi Partidul Laburist - în intenţiile de vot ale electoratului britanic, înainte cu mai puţin de o săptămână de alegerile europarlamentare din Regatul Unit, relevă un sondaj de opinie realizat de institutul Opinium, pentru cotidianul The Observer, transmite Reuters.

Noul partid al lui Farage este creditat cu 34% din voturi în perspectiva alegerilor europene din 23 mai la care Regatul Unit ia parte întrucât nu a reuşit să părăsească Uniunea Europeană conform calendarului stabilit iniţial, respectiv până la finalul lunii martie.

Pe poziţia secundă se plasează laburiştii, cu 20% din intenţiile de vot, cu un punct procentual mai puţin faţă de acum o săptămână, ei fiind urmaţi de liberal-democraţi (pro-UE), cu 15% din intenţiile de vot, cu trei puncte procentuale mai multe decât în sondajul similar din urmă cu o săptămână.

Partidul Conservator, al premierului în exerciţiu Theresa May, este creditat cu numai 12% din intenţiile de vot (cu un punct procentual mai mult decât săptămâna trecută), ceea ce îl plasează pe poziţia a patra.

Sondajul mai indică faptul că în cazul alegerilor legislative naţionale, Partidul Laburist ar obţine 29% din voturi, Partidul Brexit 24% din voturi şi Partidul Conservator doar 22% din voturi.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
SI EU VOTEZ PRO,,ROXIT.
0
1
Au dreptate, sa nu fie la mana unei nebune fosta hoppiota care face Europa negra!
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369