REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
18.1° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Pârvulescu ar putea să-i ia locul lui Făgădău

Pârvulescu ar putea să-i ia locul lui Făgădău

Replica API 4 iunie 2014 | 00:00 181

Viitorul viceprimar?

Viitorul viceprimar?

Viceprimarul Decebal Făgădău, cunoscut ca "şoarecele de birou" sau "domnul fonduri europene", se bucură de o atenţie specială în aceste zile, o ipostază mai degrabă"specifică" primarului Radu Mazăre, şi nu adjunctului său. După ce a reamintit liberalilor că sunt "datori" cu demisii de onoare din funcţiile de directori pe la diverse deconcentrate, lui Făgădău i s-a răspuns prin intermediul unui comunicat al PNL Constanţa, în care s-a sugerat că el ar fi trebuit să se retragă de mult, de atunci când încă funcţiona USL-ul. "(...) Îi recomandăm viceprimarului municipiului Constanţa să recitească Protocolul Uniunii Social Liberale, poate aşa îşi aminteşte că protocolul USL prevedea ca Filialei PNL Constanţa să îi revină funcţia de city manager în Consiliul Local Muncipal şi cea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. În aceste condiţii, nu putem să nu ne întrebăm: cine trebuia să facă "acel aşteptat gest de onoare", domnule Decebal Făgădău?" - se arată într-un comunicat al liberalilor constănţeni. Ca o interesantă coincidenţă a ultimelor 48 de ore, numele lui Decebal Făgădău a fost menţionat şi într-un alt context: surse "din piaţă" susţin că el îşi va pierde postul de viceprimar al municipiului Constanţa. După mai multe discuţii aprinse, pe seama unor "disfuncţionalităţi la nivelul serviciilor din cadrul primăriei", pe care le-ar fi constatat şi reproşat chiar primarul Radu Mazăre, Decebal Făgădău ar urma să fie înlocuit din funcţia de viceprimar cu Valentin Pârvulescu, în prezent consilier PSD. Facem precizarea că Decebal Făgădău nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, nici legat de posibila schimbare a sa din funcţia de viceprimar, nici cu privire la reacţia PNL, dar nici pentru a afla care este strategia acestuia în procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, proces la care are termen chiar azi.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218