REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.3° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Patricia Arquette şi Ben Stiller vor colabora pentru o comedie comandată de Apple

Patricia Arquette şi Ben Stiller vor colabora pentru o comedie comandată de Apple

Replica API 24 septembrie 2020 | 00:00 1100

Patricia Arquette şi Ben Stiller vor colabora din nou pentru un serial, o comedie comandată de Apple, intitulată „High Desert”, scrie Variety, citate de stiripesurse.ro.

Ben Stiller, Patricia Arquette

Serialul o are în centru pe Peggy (interpretată de Arquette), care a reuşit să scape de dependenţă şi decide să înceapă o altă viaţă după ce mama ei, cu care locuia într-un orăşel din Yucca Valley, a murit. Ea se hotărăşte să devină detectiv privat.

Serialul este scris de Nancy Fichman, Katie Ford şi Jennifer Hoppe, care vor fi şi producători executivi. Arquette, de asemenea, va fi producător executiv, iar Stiller va regiza primul episod şi va fi producător executiv prin Red Hours Films.

Fichman şi Hoppe sunt cunoscute pentru „Nurse Jackie”, „Damages” şi „Grace and Frankie”, iar Ford, pentru „Miss Congeniality” şi „Desperate Houewives”.

Acesta este al doilea serial Apple pentru care Arquette şi Stiller lucrează împreună. A fost anunţat că ea va juca şi va fi producător executiv pentru „Severance”, serial dramă, pe care Stiller îl va regiza şi produce.

Cei doi au mai lucrat împreună şi la „Escape at Dannemora” (Showtime), pentru care Patricia Arquette a primit un Glob de Aur şi o nominalizare la Emmy. Stiller a fost nominalizat la Emmy pentru regia miniseriei în care a jucat şi Benicio Del Toro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218