REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Patroana care a jefuit doi bătrâni nu este un pericol!

Patroana care a jefuit doi bătrâni nu este un pericol!

Replica API 28 octombrie 2014 | 00:40 264

Recalcitranta de la Corbu, lăsată în libertate

Recalcitranta de la Corbu, lăsată în libertate

A agresat o vârstnică, i-a luat pensia, dar nu reprezintă un pericol! Cel puţin la o asemenea concluzie au ajuns magistraţii Judecătoriei Constanţa, la data de 24 octombrie. „Respinge ca neîntemeiată propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpata Bursuc Elena-Simona. Dispune luarea faţă de inculpată a măsurii controlului judiciar”, potrivit portalului instanţelor. Decizia nu a fost definitivă.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, în sarcina inculpatei s-a reţinut că, la data de 23.10.2014, în jurul orelor 14.00, în timp ce se afla pe strada Principală din comuna Corbu, profitând de faptul că persoana vătămată I.E. doar ce primise de la factorul poştal pensia ei şi a soţului acesteia, în cuantum total de 938 lei, precum şi cupoanele de pensie, şi aşteptând ca factorul poştal să părăsească zona, inculpata Bursuc Elena Simona a sustras suma de 938 lei şi cupoanele de pensie, prin întrebuinţare de violenţe fizice, respectiv prin strângerea de mână şi îmbrâncirea persoanei vătămate. Inculpata şi-a motivat comportamentul prin invocarea unor datorii băneşti pe care numita I.E. le-ar fi avut faţă de societatea comercială pe care inculpata o administrează.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614