REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Patru copii morţi într-un incendiu într-o tabără de vară

Patru copii morţi într-un incendiu într-o tabără de vară

Replica API 23 iulie 2019 | 00:00 194

Patru copii au murit marţi în Extremul Orient al Rusiei într-un incendiu care le-a devastat corturile într-o tabără de vară, au anunţat autorităţile locale, citate de France Presse.

În primele ore ale dimineţii, un incendiu a izbucnit într-o colonie de vacanţe privată pentru copii şi adolescenţi în regiunea Habarovsk, distrugând aproximativ 20 de corturi şi ucigând o fată de unsprezece ani.

Alte două fete au suferit arsuri grave şi au murit la spital, a confirmat Nadejda Tomcenko, purtătoare de cuvânt a autorităţilor.

Comisia de anchetă a anunţat apoi moartea unui al patrulea copil.

În tabără erau cazaţi 189 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani. O anchetă pentru omucidere involuntară şi nerespectarea regulilor de securitate a fost deschisă, în timp ce un responsabil şi directorul taberei au fost reţinuţi.

Într-o şedinţă de guvern, prim-ministrul Dmitri Medvedev s-a declarat indignat de declaraţiile guvernatorului regiunii care nu ştia nimic despre această colonie de vacanţe. "Ce înseamnă asta? Cine are atunci responsabilitatea de a şti?", a declarat Medvedev, ale cărui comentarii au fost difuzate la televiziune.

Incendiile din cauza neglijenţei sunt frecvente în Rusia. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614