REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Patru spectacole în această săptămână, la Teatrul de Stat Constanţa. În premieră, „Simfonia dezumanizării”

Patru spectacole în această săptămână, la Teatrul de Stat Constanţa. În premieră, „Simfonia dezumanizării”

Replica API 20 martie 2018 | 00:00 164

Obişnuitul weekend teatral este precedat, joi, 22 martie, de la ora 19.00, de premiera spectacolului de teatru - dans „SIMFONIA DEZUMANIZĂRII”. În parteneriat cu Teatrul de Stat Constanţa (TSC), Total Dance Center a realizat acest spectacol original a cărui distribuţie este alcătuită din dansatorii Roxana Gabriela Gurău, Ruxandra Timoaşcă, Bianca Mîrşu, Amalia Rusescu, Roxana Căbău, Cristian Daniel Osoloş, Claudian Anca şi Sebastian Rață.

Este un spectacol complex care a implicat o largă echipă de creaţie. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Cristian Daniel Osoloş, asistent de regie este Corina Tiron, iar asistent de coregrafie - Roxana Gurău. Scenografia este realizată de Carmen Iuliana Consferenț şi Laurențiu Jinga, iar muzica este concepută de Adrian Stavian. Fotografiile sunt creaţiile lui Marian Adochiței, Bogdan Mîrşu şi Simona Husaru, concepţia grafică îi aparţine Isabelei Dan, iar textul monologului este semnat de Bogdan Papacostea. Actorii ale căror voci vor fi auzite sunt Florina Stănculeț şi Marian Adochiței.

Cu toate tragediile și știrile teribile care circulă necontenit în mediul informativ, în mod inevitabil începi să simți cum te stăpânește o senzație îngrozitoare și tot mai crescută de neputință față de situația lumii.

Șocul astfel creat conduce la un sentiment de extenuare profundă.

Cândva obișnuiam să urlăm. Acum, doar oftăm...

„MENAJERIA DE STICLĂ” de Tennessee Williams se joacă vineri, 23 martie, de la ora 19.00, oferind spectatorilor constănțeni prilejul de a se delecta cu o piesă ilustrativă pentru dramaturgia americană contemporană.

Pe scenă se vor afla patru dintre cei mai buni actori ai TSC, Nina Udrescu, Marian Adochiței, Lana Moscaliuc și Andrei Cantaragiu, într-un decor ingenios conceput de Titus Ivan și în regia inspirată a Dianei Mititelu.

Încărcătura autobiografică a textului este mai mare decât în orice altă piesă a lui Tennessee Williams. Căci numele real al autorului este Thomas, același cu numele personajului interpretat de Marian Adochiței, al mamei sale este Amanda, ca al mamei din piesă, interpretată de Nina Udrescu, iar pe sora autorului, instabilă psihic, o chema Rose, care se dovedește a fi un fel de supranume al personajului Laura, interpretat de Lana Moscaliuc.

Sâmbătă, 24 martie, de la ora 19, aveţi ocazia de a urmări o bijuterie cehoviană, „URSUL”, un spectacol de Felix Alexa, unul dintre cei mai premiaţi regizori din România. Trei actori foarte buni, cu o chimie excelentă pe scenă, un decor impresionant şi o regie ingenioasă fac din farsa lui A.P. Cehov un spectacol de succes al teatrului constănţean, prezentat în mai multe festivaluri din ţară, premiat şi nominalizat pentru mai multe premii. Într-un decor ingenios, conceput de scenografa Carmencita Brojboiu, un bărbat şi o femeie care au avut experienţe traumatizante cu sexul opus, hotărând, din motive asemănătoare, să trăiască singuri, se întâlnesc, se ciocnesc, aproape până la a se duela cu pistoalele, şi se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel. În distribuţie, Dana Dumitrescu, Marius Bodochi şi Marian Adochiţei.

Duminică, 25 martie, de la ora 19, puteţi vedea „TESTOSTERON”, un spectacol care se află abia la primele reprezentaţii şi care a avut mare succes, mai ales la publicul tânăr. Cu menţiunea că nu este recomandat minorilor sau celor sensibili la limbajul mai licenţios, vă invităm să îi aplaudaţi pe Marian Adochiței, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi, Adrian Dumitrescu, într-o adaptare a tânărului regizor timişorean Traian Şoimu după piesa de succes a scenaristului, regizorului şi producătorului polonez Andrzej Saramonowicz.

Așa cum ne spune chiar regizorul Traian Șoimu, vom vedea pe scenă șapte bărbați care „cred că femeile sunt duşmanul lor principal, dar, de fapt, nu e unul care să nu le iubească până la Dumnezeu şi înapoi...”

Comedia - cult „Testosteron” a fost primită cu mare entuziasm, atât în Polonia, cât și în străinătate, fiind jucată pe scene din Marea Britanie, Turcia, Cehia, Bulgaria etc.

În 2007 piesa a fost ecranizată cu mare succes, având circa 1,4 milioane de spectatori și fiind prima dintr-o serie de comedii ce au înnoit paradigma umorului polonez în primul deceniu al mileniului 3.

Scenografia este semnată de timişoreanul Zsolt Fehérvári, iar asistent scenograf este Lăcrămioara Dumitrașcu, care a realizat şi grafica afişului. Muzica îi aparţine compozitorului constănţean Adrian Mihai, iar traducerea textului a fost realizată de Ioana Diaconu Mureșan.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367