REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Pavilionul Expozitional, sabotat de ENEL

Pavilionul Expozitional, sabotat de ENEL

Replica API 8 iulie 2010 | 00:00 180

Imaginea Consiliului Judetean, sifonata de ENEL

Imaginea Consiliului Judetean, sifonata de ENEL

Pavilionul Expoziţional de la intrarea în staţiunea Mamaia a fost construit de Consiliul Judeţean Constanţa în ideea de a organiza aici diferite târguri şi manifestări. De altfel, complexul a găzduit până acum diferite acţiuni, fie ale Consiliului Judeţean, fie cu sprijinul CJC ori ale unor producători din toată ţara, care doresc să-şi promoveze produsele, respectiv să le şi comercializeze. La Constanţa, în aceste zile, a revenit târgul naţional de îmbrăcăminte şi încălţăminte CONFINTEX. Toate bune şi frumoase, în sensul că pavilionul are vad bun, iar clienţii par interesaţi de oferte şi preţuri direct de la producători, doar că există o problemă, din două în două zile, legată de utilităţi. Ieri, expozanţii de la CONFINTEX au ţinut să relateze presei inconvenientele acestei ediţii a târgului, şi anume desele pene de curent. Potrivit acestora, curentul a fost întrerupt în cursul dimineţii (ieri, 7 iulie a.c.) tocmai când producătorii de la standuri încercau să îşi aranjeze marfa la rafturi, în aşteptarea clienţilor. Cu două zile înainte, mai spun aceştia, o altă pană de curent le-a creat neplăceri. Problema a fost adusă şi în atenţia reprezentanţilor Consiliului Judeţean Constanţa, care ne-au precizat că, din păcate, problemele reclamate de organizatorii CONFINTEX nu ţin de ei. "Penele de curent au strictă legătură cu ENEL, furnizorul de energie electrică. Într-adevăr, ne-am confruntat zilele acestea cu mai multe pene de curent la pavilion, dar avariile au afectat şi hotelurile din jur. Singura diferenţă a fost că în cazul hotelurilor s-a acţionat relativ prompt, în timp ce la noi intervenţia a fost după solicitări repetate. În aceste condiţii, ne gândim să acţionăm cumva, pentru că expozanţii deja susţin că au prejudicii, în sensul că le este astfel diminuat programul de lucru şi, implicit, încasările, iar ei au plătit pentru aceste spaţii", au mai precizat reprezentanţii CJC.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218