REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.7° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.7° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

PDL Constanţa, despre nava Flaminia: Trebuie să ştim ce presupune decontaminarea acestei nave

PDL Constanţa, despre nava Flaminia: Trebuie să ştim ce presupune decontaminarea acestei nave

Replica API 1 aprilie 2013 | 00:00 225

Organizaţia Judeţeană Constanţa a Partidului Democrat Liberal cere autorităţilor competente să explice populaţiei care sunt pericolele în cazul în care nava MSC Flaminia va acosta în Portul Constanţa sau în Portul Mangalia. În acest sens, PDL Constanţa va trimite luni adrese unor instituţii precum Agenţia Pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu, Prefectura Constanţa, Autoritatea Navală Română şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru a afla cu exactitate care este pericolul la care populaţia Constanţei este supusă prin permiterea apropierii acestei nave de litoralul românesc. "Trebuie să ştim ce presupune decontaminarea acestei nave, cât de periculoasă este această procedură, de ce România nu s-a ferit de MSC Flaminia asemenea Franţei, Olandei, Germaniei sau Angliei, cum va fi afectată apa Mării Negre sau cum va influenţa întreaga operaţiune litoralul românesc. Constanţa şi România nu ar trebui să fie ghena de gunoi a Europei. Să nu uităm că s-a mai încercat asta cu depozitul de deşeuri de la Năvodari. Nu trebuie să permitem aşa ceva! În contextul creat autorităţile competente sunt obligate să dea asigurări populaţiei şi să răspundă la următoarele întrebări: Este populaţia Constanţei protejată împotriva posibilelor radiaţii? Vor fi contaminate apele litoralului românesc de deşeurile chimice rezultate în urma decontaminării? Flora şi fauna Mării Negre vor fi afectate în urma operaţiunilor asupra navei? De asemenea, solicităm ONG-urilor de mediu să se implice activ în acest demers pentru a nu pune în pericol litoralul românesc şi populaţia judeţului Constanţa", a declarat Christian Gigi Chiru, preşedintele PDL Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614