REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Pe 18 decembrie, DSP aşteaptă medicii rezidenţi la repartiţie

Pe 18 decembrie, DSP aşteaptă medicii rezidenţi la repartiţie

Replica API 17 decembrie 2012 | 00:00 217

În baza adeverinţei

În baza adeverinţei

Medicii rezidenţi care au fost confirmaţi în rezidenţiatul pe post şi pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea noiembrie 2012, şi care au optat pentru pregătirea în centrul universitar Bucureşti vor fi repartizaţi pe clinici de îndrumare în perioada 18 - 20 decembrie 2012, în Amfiteatrul Mic de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală. De asemenea, în perioada menţionată va avea loc repartiţia medicilor rezidenţi pe stagii de pregătire. Direcţia de Sănătate Publică din Constanţa anunţă că încadrarea ca rezidenţi pe loc/post se va face începând cu 01.01.2013, iar formele de încadrare se vor efectua în perioada 10-17 decembrie 2012, inclusiv. "Stagiul de pregătire în specialitate începe la data de 01.01.2013. Contractul individual de muncă pe durată nedeterminată se va încheia cu data de 01.01.2013, cu respectarea prevederilor OG nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Repartiţia pe clinici de îndrumare şi coordonatori de rezidenţiat se va face la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene din centrele universitare alese, în ziua de 18.12.2012, începând cu orele 09.00, cu excepţia Centrului Universitar Bucureşti, pentru care această repartiţie se va face la sediul Ministerului Sănătăţii (...). Pentru Centrul Universitar Constanţa, rezidenţii se vor prezenta la sediul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, din Aleea Lăcrămioarei nr. 1, în data de 18.12.2012, începând cu ora 09.00", anunţă oficialii DSP. Conform acestora, repartiţia se va face pe baza adeverinţei eliberate de unitatea sanitară cu care s-a încheiat contract individual de muncă pe durata determinată/nedeterminată şi a copiei C.I.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102