REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mie., 17 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6702
17.9° Constanța Miercuri, 17 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6702
 

Pe 31 august USL decide în privinţa referendumului, anunţă premierul Victor Ponta

Pe 31 august USL decide în privinţa referendumului, anunţă premierul Victor Ponta

Replica API 17 august 2013 | 00:00 163

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Suceava, că la sfârşitul acestei luni USL va lua o decizie în ceea ce priveşte referendumul pentru revizuirea Constituţiei, apreciind, totodată, că momentul oportun pentru un astfel de scrutin este primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014.

Ponta a spus că în perioada următoare vor fi reuniuni politice ale PSD, PNL şi PC pe tema referendumului, iar pe 31 august se va lua o decizie în această problemă, în cadrul unei reuniuni a USL, cu grupurile parlamentare şi cu grupurile politice. ''Decizia o luăm pe 31 august. Nu mă antepronunţ, nu am pretenţia că ce gândesc eu se va şi întâmpla, dar, sincer, eu sunt de părere că cel mai bun moment pentru referendumul de modificare a Constituţiei este odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, când cvorumul este de 30%. Dacă PDL boicotează, cu atât mai bine, înseamnă că nici nu participă la alegerile prezidenţiale şi nu putem decât să-i felicităm pentru asta (...) Cu un an şi ceva de discuţii a Constituţiei nu o să mai poată spune nimeni că n-a fost timp de discutat. Tot timpul s-a spus că e prea repede'', a spus Ponta.

Referindu-se la regionalizare, Ponta s-a declarat un susţinător al Bucovinei şi chiar al unei microregiuni europene cu Bucovina întreagă. ''Vă daţi seama, dacă tot am copilărit în Bucovina eu sunt pentru. De fapt, regiunea Bucovina ar fi frumoasă o microregiune europeană Bucovina, dacă tot se semnează acordul cu Ucraina în noiembrie, la Vilnius, poate că facem o microregiune europeană, Bucovina adevărată, întreagă'', a spus Ponta. El a afirmat că în 2014, când se va discuta de regiuni, se va găsi soluţia cea mai sustenabilă şi se va decide şi oportunitatea înfiinţării a două regiuni în zona de Nord Est, apreciind în context, că formula a opt regiuni de dezvoltare nu e cea mai bună în opinia sa. ''Am tot analizat, dar nu ştiu să vă spun în acest moment dacă trebuie să fie 10 sau 12. Într-adevăr, cele opt, actuale, sunt mult prea mari. Judeţele sunt prea mici, însă cele opt regiuni sunt mult prea mari pentru standardele europene. Probabil că una din variante e de a avea 10-12, dar nu vreau să intru în detalii, pentru că imediat apar gelozii locale'', a spus Ponta, adăugând că după finalizarea regionalizării se vor institui curţile de apel pe regiuni.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369