REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Pe 6 august se judecă recursul formulat de rectorul Universităţii Ovidius

Pe 6 august se judecă recursul formulat de rectorul Universităţii Ovidius

Replica API 3 august 2013 | 00:00 112

Rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa, Dănuţ Tiberius Epure, află dacă scapă din arest pe data de 6 august a.c.. Atunci se va judeca recursul, la Curtea de Apel Bucureşti. Aceeaşi zi este la fel de importantă şi pentru Tala Stere, arestat în acelaşi dosar. Ambii au primit mandat de arestare pentru 29 de zile, decizia fiind luată de Tribunalul Bucureşti.

Reamintim că ziua de marţi, 30 iulie, a fost una cruntă pentru Universitatea Ovidius, percheziţii şi audieri având loc mai bine de cinci ore. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Epure Tiberius-Dănuţ, rector al Universităţii Ovidius din Constanţa, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de luare de mită şi Tala Stere, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de luare de mită. Mai exact, în cursul lunii august 2012, inculpatul Epure Tiberius-Dănuţ, în calitate de rector al Universităţii Ovidius din Constanţa, a primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 1.000 euro, pentru a facilita admiterea fiicei persoanei de la care a primit banii la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius, pe un loc destinat cetăţenilor străini. De asemenea, în cursul lunii iulie 2013, inculpatul Epure Tiberius-Dănuţ a pretins, atât direct cât şi prin intermediar, de la două persoane, suma totală de 9.000 de euro pentru a pune la dispoziţia unor candidaţi la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie subiectele la disciplinele de concurs. Din banii pretinşi în luna iulie 2013, inculpatul a primit suma de 4.000 de euro, după care a remis unuia dintre candidaţi subiectele şi rezolvările acestora la disciplinele biologie şi chimie. În acest demers, de pretindere şi primire a sumei de 4.000 de euro, Epure Tiberius-Dănuţ a fost ajutat de inculpatul Tala Stere, care a intermediat relaţia cu persoana care a dat suma de bani. Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 30 iulie 2013, procurorii au dispus reţinerea inculpaţilor Epure Tiberius-Dănuţ şi Tala Stere pe o perioadă de 24 de ore, după care au fost prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile. În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218