REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Pedelistul Manole şi adjunctul Gheorghiade, singurii şefi din port care au catadicsit să-şi publice declaraţia de avere

Pedelistul Manole şi adjunctul Gheorghiade, singurii şefi din port care au catadicsit să-şi publice declaraţia de avere

Replica API 31 mai 2012 | 00:00 139

Un directoraş câştigă cât primul ministru

Un directoraş câştigă cât primul ministru

Pedelistul Adrian Manole şi Mihai Gheorghiade sunt singurii directori din cadrul Administraţiei Porturilor Maritime SA Constanţa care au catadicsit să-şi facă publice declaraţiile de avere şi interese pentru 2011, deşi ne apropiem deja de jumătatea anului 2012. Directorul general adjunct Gheorghiade, adus în echipa managerială de către fostul şef APC, Aurelian Andrei Popa, nu are ce să declare ca venituri de la compania de stat, fiind de prea puţin timp pe funcţie. De altfel, Gheorghiade şi-a declarat doar veniturile anterioare, de la Utiltrans SRL, de doar 14.000 lei pe an. În ceea ce-l priveşte pe Adrian Manole, faţă de ultima sa declaraţie, din mai 2011, cea reactualizată, de pe 16.03.2012, aduce câteva modificări interesante. Astfel, dacă cele 4 imobile din Tulcea şi Constanţa sunt la locul lor, Adrian Manole pare a fi rămas pieton, întrucât nu mai declară nici o maşină proprietate personală, faţă de anul trecut. Are însă suficienţi bani nu doar să meargă zilnic la serviciu cu taxiul, ci să cumpere taxiul cu taximetrist cu tot. Asta pentru că, dacă în declaraţia de avere din mai 2011 avea un salariu anual la APC, ca director S.A.C.B., de 69.432 lei, în noua declaraţie apar ca venituri salariale anuale, în calitatea sa de director S.E.P., 77.727 lei. O creştere salarială de peste 10% într-un an de zile, nu e rău deloc, trebuie să recunoaştem, mai ales la sume atât de mari. Practic, Adrian Manole a avut în 2011 un salariu lunar de circa 65 de milioane de lei vechi, mai mare chiar decât al primului ministru al României.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367