REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Pensiile speciale pentru primari, neconstituţionale! CUM REACŢIONEAZĂ EDILII din Constanţa

Pensiile speciale pentru primari, neconstituţionale! CUM REACŢIONEAZĂ EDILII din Constanţa

Replica API 7 noiembrie 2018 | 16:18 347

Cicilia Dorina Șerbănescu

Judecătorii Curții Constituționale au decis, marți, că prevederile Legii privind Codul administrativ al României sunt neconforme cu Legea fundamentală. CCR a admis, astfel, obiecția de neconstituționalitate formulată de 44 de deputați ai PNL, USR și PMP, precum și de șase deputați neafiliați. O obiecție similară fusese depusă și de președintele Klaus Iohannis.

Printre altele, legea prevede ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate, precum şi faptul că pot avea calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială. Primarii se arată, oarecum, afectați de soluția Curții Constituționale. Mai ales că nu vor beneficia de sporul de vechime, iar această pensie ar fi fost o salvare.

”Eu aș fi fost de acord să ne dea sporul de vechime. De fapt, ăsta a fost și scopul acestor pensii speciale. Noi avem indemnizații, iar sporul de vechime nu există. Sunt aleși care au 20 de ani în spate și s-au ales cu o pensie derizorie. Ne afectează acest lucru când ieșim al pensie”, a spus primarul din Grădina, Gabriela Iacobici. ”Mi se pare o nedreptate. Dacă alții au, noi de ce nu? Mai ales că nu beneficieăm nici de sporul de vechime”, a aspus primărița din Adamclisi, Cicilia Dorina Șerbănescu. Dorinela Irimia, de la Saraiu, se conformează și ea.

”Trăim într-o perioadă în care trebuie să ne conformăm oricăror decizii care se iau la nivel central. Indiferent dacă ai altă părere”. Conformat este și primarul din Hârșova, Viorel Ionescu. Mai bine spus, este indiferent. ” Eu, când am venit la primărie, am venit la un salariu mai mic față decât câștigam la fostul loc de muncă.

Deci, eu nu sunt aici pentru salariu sau pentru pensie. Nu mă interesează, am venit să fac lucruri bune”, a spus Ionescu. La rândul său, primarul Maricel Cristian Cârjaliu a declarat, ușor ironic: ”Mă bucură foarte mult acest lucru! Mă bucură că parlamentarii au pensii speciale, mă bucur că cei de la Curtea Constituțională au pensii speciale, mă bucur că militarii au pensii speciale, mă bucur că toți au pensii speciale...astea sunt constituționale, ale primarilor nu sunt!

Mai mult de atât, ce să zic?! Nici nu mă ajută pensia specială, nici nu mă aranjează. Dacă am sănătate, e nemaipomenit! Eu știu că, peste 10 ani, o să fiu un tânăr pensionar, în conformitate cu legea, fără pensie specială, fără statut special”, a declarat primarul din Agigea.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Se compara misiunile la stransul recoltei,inundatii,deszapeziri cu misiunile printre mine anti-tanc si anti-personal,dupa capsorul umflat-buhait de drojdie al tau.Hmm! Merge treaba! Echitabila comparatie,de bodega cu mult fum.
0
1
Sper ca nu faci parte din armata sau alte structuri, altfel s-a dus pe pula tot
0
1
Marsh in ma-ta de betivan care iti cosi gradele peste camasa civila,panarama dreaq ce esti. Dezapezeste-ti casa ma-tii si nu comenta,martalogule incaltat invers!!! Vezi ca iti stiu naravul,si statul ti-l stie si are grija sa te recompenseze exact cat meriti
0
2
sa sugi pula poporului tau iubit.
2
0
Bravo PSD singurul partid care tine la popor
2
4
La cat furi tu primare din Agigea, mai vrei pensie????Nici aia normala nu o meriti,dar una speciala?
7
0
Militarii care au iesit in misiuni internationale au depus acelasi juramant ca si cei care au lucrat pe ogoare sa stranga recoltele, tot ei au intervenit atunci cand apele au luat casele puturosilor, sau cand zapada a acoperit casa lu mata acolo unde nu ai mai fost de ani de zile. Si atunci despre ce vrei sa vorbim ? Vrei pensie militara nu speciala trebuia sa te faci militar si sa induri privatiunile vietii militare.
5
6
Chiar asa. Daca pensiile speciale sunt asa de neconstitutionale, de ce membrii CCR au asa ceva? Si parlamentarii la fel? Nesimtiti cacaciosi.
9
1
Un cioban ajuns primar vrea pensie sp.
7
2
Pnetru cel din Harsova si nu numai: te-a obligat cineva sa candidezi pentru primarie...?!?
7
4
hai, ca s-a intrat in normalitate. Bravo CCR.
10
2
peste 10 ani.. n-o sa fii pensionar... intreaba-l pe dl.CORNELIU VADIM TUDOR...de unde pensii...vom manca la...gamela...
3
2
Maricele esti un mare bou...militarii nu au pensii speciale.Lasa dreaq almanahele alea si pune mana de te documenteaza.
2
1
Maricele, sa iti faci pensie din banii de pe" iluminatul public"
2
1
opaaa..uite-o in poza si pe fina..pardon...sotia lui Georgescu de la acn ..
2
0
nu la pun nimeni Premar cu forta,,alegema pe mine ca voi fura mai putin,,,asa au mancat caaaacaat in alegeri.
5
1
Lu primaru Vasile Delicote dati si pensie de hot,iar la vice de prostitutie.
7
1
Ne mai da ceva ori ramanem cu ce-am furat?
7
1
ce zice si dna Radulescu de la BEILIC ?
2
1
UITATI-VA PE SAITUL PRIMARIEI SA VEDETI CE SALARI AU ,PRIMARUL 9000 LEI,VICEPRIMARUL 8800 LEI CUM DRACU SA NU LE CONVINA
11
2
Vreti speciala mergeti la pacanele!voi spuneti ca nu sunteti bagati in seama dar voi la randul vostru bagati pe cineva in seama?
10
1
Bah, voua nu va e rusine? Cune va obliga sa fiti primari? Cine se bate si face campanie elctorala ? De ce nu va faceti voi afacerile voastre ? Pentru ca sunteti prosti de dati in gropi? Ce tupeu aveti!
14
2
Bai, voi alta figura mai reprezentativa nu ati gasit? Matracuca din foto chiar zici ca e broscoi, si prenumele il are stalcit - Cicilia !
12
3
Eu dupa 15 ani de viceprimar,fara spor de vechime,am o pensie de1684 lei.!
6
5
Super broscoiul din imagine....
12
2
nu e normal sa primeasca pensii speciale dupa ce si-au facut salarii nesimtite si mai si fura
17
3
chiar nu ii inteleg pe unii acum cateva zile in ziua carjaliu povestea ce a facut pt Agigea incepand de la gaze ,gradinite ,dispensar etc. si acum asfalt mergi in Lazu si mai vb si agigea va fi asfaltata eu personal am discutat cu primarul si am vazut totul cu ochii mei si la anul se fac numai asfaltari asa ca in 2020 tot carjaliu va iesi primar
3
7
Carjaliule nu ai facut nimic in Agigea si vrei pensie speciala.
14
2
ca nimeni sa nu primeasca pensie speciala,macar vreo 50 de ani.asa ar fi foarte normal.O sa ajungem toti sponsori pentru specialii astia si tara cu doctori honoris causa la norma.
19
4
Normal ar fi sa primeasca pensii speciale doar militarii care au iesit in misiuni externe indiferent de grad.Atat! Restul categoriilor sunt cetateni ai patriei care si-au ales meseriile mai bine platite,mai ,,nobile,, poate mai riscante dar nu i-a obligat nimeni sa le aleaga.Un magistrat sau orice ,,special,, care iubeste meseria o face.Un magistrat sau ce-o fi care iubeste banul isi da demisia si isi face afacere.Taiati pensiile speciale ca nu se justifica.
30
6

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218