REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

PERCHEZIŢII: doi indivizi s-au dat drept poliţişti, ca să jefuiască cetăţeni străini!

PERCHEZIŢII: doi indivizi s-au dat drept poliţişti, ca să jefuiască cetăţeni străini!

Replica API 27 februarie 2016 | 18:11 751

Doi indivizi s-au dat drept poliţişti şi au efectuat un control corporal asupra a doi cetăţeni străini, care se deplasau pe bulevardul Tomis. În tot acest timp, indivizii au sustras 200 de euro de la victime. Este vorba despre Memet Erdinci şi Pomac Memet, la domiciliile cărora au descins mascaţii pe 26 februarie. Precizăm că suspecţii sunt cunoscuţi cu antecedente penale.

Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa i-au identificat pe Pomac Memet, de 59 de ani şi Memet Erdinci, de 40 de ani, ambii din municipiul Constanţa, bănuiţi de comiterea unei tâlhării. Aceştia, la data de 10 februarie a.c., în jurul orei 17.00, ar fi abordat doi cetăţeni străini care se deplasau pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa, şi declinându-şi calităţi oficiale le-au solicitat actele de identitate şi au efectuat asupra lor un control corporal, în urma căruia le-ar fi sustras suma de 200 euro, ulterior lăsându-i să plece.

La data de 26 februarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale au efectuat percheziţii la domiciliile celor doi, iar în urma probatoriului administrat în cauză, Pomac Memet a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi ulterior arestat preventiv pentru 20 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi uzurpare de calităţi oficiale. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbaţilor, urmând a fi propuse măsuri legale prin unitatea de parchet competentă.

Erdinci a jefuit un cetăţean turc, în 2007

Suspecţii sunt cunoscuţi cu antecedente penale. Spre exemplu, Memet Erdinci a jefuit un cetăţean turc, în 2007. Este vorba despre un turist care era cazat în Mamaia. Astfel, Erdinci, Memet Asan şi Ginan Iup au acostat victima în zona hotelului Parc, dându-se drept poliţişti. Aceştia au fluturat nişte ecusoane şi au adoptat o atitudine sfidătoare. Au trecut la verificarea documentelor cetăţeanului turc şi i-au sustras din portofel 1.100 de euro. Ulterior, infractorii i-au propus victimei să plece cât mai repede pentru a nu avea probleme. Turistul a realizat după aceea că a fost furat şi a alertat autorităţile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367