REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Percheziţii în Constanţa la firmele specializate în comercializarea de peşte

Percheziţii în Constanţa la firmele specializate în comercializarea de peşte

Replica API 19 septembrie 2015 | 00:08 168

Patronul emitea facturi FALSE

Patronul emitea facturi FALSE

Mai multe percheziţii au avut loc în Constanţa, la sediile unor societăţi comerciale administrate de Aurel O., de 45 de ani, care comercializau peşte şi produse din peşte. Potrivit anchetatorilor, acesta emitea facturi fiscale false. Cele 12 descinderi au fost efectuate de poliţiştii de frontieră constănţeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa.

Totul a pornit în luna mai a.c., când poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial P.F. Constanţa, acţionând pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, au oprit pentru control, la intrare in localitatea Lumina, judeţul Constanţa, o autoutilitară marca Renault Trafic, condusă de un cetăţean român, domiciliat în judeţul Călăraşi.

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, peşte din specia fitofag de la o societate comercială din Constanţa, pentru o altă societate comercială din Brăila. În urma controlului, poliţiştii de frontieră au constatat neconcordanţe între cantitatea de peşte înscrisă în factură şi marfa transportată, documentele de însoţire prezentând indicii de falsificare. Având în vedere cele constatate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au continuat cercetările si au documentat activitatea infracţională în acest caz.

Astfel, în data de 16.09.2015, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrători din cadrul ANAF şi DSVSA Constanţa şi cu sprijinul tehnic şi de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă au pus în aplicare 12 mandate de percheziţie la sediile mai multor societăţi comerciale din municipiul Constanţa, care au ca obiect de activitate comercializarea de peşte şi derivate din peşte, al căror administrator este cetăţeanul român Aurel O., în vârstă de 45 ani domiciliat în Constanţa.

În urma percheziţiilor, poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării aproximativ 3 tone de peşte diferite specii, 280 kilograme icre de crap, documente contabile, o autoutilitară marca Renault Trafic, precum şi bani şi echipamente I.T. (o unitate P.C., medii de stocare, laptopuri). Administratorul societăţilor comerciale este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce impun.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218