REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.5° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

PERCHEZIŢII în mai multe localităţi constănţene, la proxeneţi şi traficanţi de minori

PERCHEZIŢII în mai multe localităţi constănţene, la proxeneţi şi traficanţi de minori

Replica API 22 noiembrie 2013 | 00:00 155

Clienţii, racolaţi cu anunţuri explicite sau cu oferte de masaj

Clienţii, racolaţi cu anunţuri explicite sau cu oferte de masaj

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciului Teritorial Constanţa au efectuat în data de 21 noiembrie 5 percheziţii, în municipiul Constanţa, oraşul Murfatlar şi în comuna 23 August, la locuinţele a 4 membri ai unei grupări infracţionale specializată în trafic de minori şi proxenetism.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, începând cu luna iulie 2013, membrii grupării ar fi recrutat, cazat şi exploatat sexual în folosul lor, în apartamente închiriate din municipiul Constanţa, mai multe femei, atât minore cât şi majore. De asemenea, suspecţii ar fi racolat clienţi prin postarea de anunţuri explicite sau cu oferte de masaj însoţite de numere de telefon de contact şi fotografii ale fetelor în pagina electronică cu anunţuri ale unor cotidiane locale sau prin intermediul unor taximetrişti din anturajul lor.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate 3 laptopuri, 2 tablete, 1 hard disk, 17 cartele telefonice, 21 de telefoane mobile, 1 pistol, 4 cartuşe cu bilă de cauciuc, înscrisuri, 1.480 de euro şi 8.550 de lei. De asemenea, în locuinţele percheziţionate, au fost depistate trei victime ale grupării infracţionale, cu vârste cuprinse între 16 şi 22 de ani.

În urma probatoriului administrat în cauză, patru suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism, după care au fost prezentaţi instanţei de judecată care a dispus arestarea preventivă a următorilor: Bălteanu Iulian Viorel, Ţingă Ionel, Nicolae Aurel, Sandu George Alexandru.

În cauză, sunt cercetate în libertate şi două femei pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie. Faţă de acestea, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile. Percheziţiile au fost efectuate cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanţa, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218