REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

PERCHEZIŢII în Mangalia, la contrabandişti de ţigări!

PERCHEZIŢII în Mangalia, la contrabandişti de ţigări!

Replica API 25 mai 2016 | 00:24 444

Acţiune de amploare! În urma unei anchete laborioase, poliţiştii din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor al Poliţiei Mangalia împreună cu lucrătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ Constanţa au descins, în dimineaţa de marţi, 24 mai, la 11 adrese din Mangalia. Este vorba despre o acţiune ce vizează mai mulţi indivizi care s-ar ocupa cu contrabandă cu ţigări. Ancheta a început în urmă cu mai multă vreme, indiciile ducând către mai multe persoane, cu domiciliul în localitate, una dintre ele fiind printre principalii furnizori care aprovizionau bişniţarii din pieţe şi nu numai. Aceasta a fost condusă la audieri şi reţinută pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată cu propunere de arestare.

Precizăm că este vorba despre un bărbat cunoscut cu antecedente penale, recidivist. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat mai multe baxuri cu țigări. "La data de 24.05.2016, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice cu sprijinul celor din cadrul Poliţiei municipiul Mangalia şi a luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale au efectuat 11 percheziţii domiciliare, ocazie cu care au fost identificate şi indisponibilizate 33400 de ţigări netimbrate. În cauză poliţiştii au reţinut pe bază de ordonanţă un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din municipiul Mangalia urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Totodată, alte 9 persoane sunt cercetate în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu ţigări", potrivit anchetatorilor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614