PERCHEZIŢII: Lucrările lui Galileo, Newton şi Goya, furate din Marea Britanie, găsite în România
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul IGPR - Direcția de Investigații Criminale au efectuat, la data de 16.09.2020, o percheziție domiciliară, pe raza județului Neamț, în urma căreia au fost descoperite mai multe obiecte de patrimoniu, respectiv cărți și manuscrise vechi, despre care există indicii că ar fi fost sustrase de pe teritoriul Marii Britanii, în perioada 2017 - 2019.
click pe imagine
Persoanele suspectate de comiterea faptelor se află în prezent în stare de arest preventiv, pe teritoriul Marii Britanii.
Bunurile de patrimoniu fuseseră sustrase în ianuarie 2017, în Feltham, Londra. Cărțile, care includ opere din secolul al XVII-lea ale astronomului italian Galileo și ale lui Isaac Newton, precum și ale pictorului spaniol din secolul al XVIII-lea Francisco Goya au o valoare totală de peste 2,5 milioane de lire sterline. Acestea opere sunt de importanță internațională și sunt de neînlocuit.
Acțiunea a fost efectuată în baza Acordului Comun de Anchetă ,,Brookes’’, încheiat în cursul anului 2017, la nivelul Eurojust, între Romania, prin Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizata și Terorism şi Marea Britanie – Serviciul De Procuratură al Coroanei și Poliția Metropolitană, ulterior fiind extins și cu Procuratura din Milano - Italia, ocazie cu care au fost organizate mai multe întâlniri de coordonare la care au participat procurori și polițiști britanici, români și italieni.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
L.I.

Una dintre firmele deținute de omul de afaceri George Nache a depus la tribunal cerere de intrare în insolvență, cu...1305
Costică Preda a fost condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de...983
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 14 august, în Cogealac, acolo unde a...1041
Se strică vremea, la Constanța! Meteorologii din cadrul Centrului de Meteorologie Dobrogea vin cu vești nu foarte...1106


ConstanțaUmiditate: 72%
Vânt: 2.36 m/s
Presiune: 1006 milibari

Echipa CS Universitatea Craiova a învins duminică, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, într-un meci din etapa a cincea a...295
David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie...438
România a obţinut medalia de aur la proba de sărituri de la Campionatul European desfăşurat la Munchen, în...683
Duminică, 14 august, a fost organizată o conferință de presă în vederea partidei de fotbal pe care echipa Farul...469


Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină duminică, 14 august, în Cogealac, acolo unde a...1041
Duminică, 14 august, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la...3683
Se strică vremea, la Constanța! Meteorologii din cadrul Centrului de Meteorologie Dobrogea vin cu vești nu foarte...1106
Cadrele medicale au fost solicitate în cursul zilei de duminică, 14 august a.c., să intervină în stațiunea Eforie...749
Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, critică angajarea la Banca Națională a celebrei astroloage...535
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, vineri, că este nevoie de solidaritate între generaţii pentru a depăşi cu bine...430
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa, că...893
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a negat, vineri, că ar exista intenţia unei remanieri guvernamentale, menţionând...518
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3588
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2857
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5379
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4187
Se spune despre Paris că este capitala romanticilor, însă acest lucru nu este valabil și pentru cei doi artiști,...372
Vestea că actrița Anne Heche a făcut un accident fatal a generat un val de mâhnire printre fani și apropiați...460
Festivalul UNTOLD a ajuns între 4 şi 7 august pe ecranele comunităţii TikTok din toată lumea, iar sute de mii de...196
O nouă producţie de la Globe Theatre din Londra, care explorează viaţa Ioanei d'Arc, o va înfăţişa pe legendara...206
Congresul american a adoptat definitiv planul masiv de investiţii pentru climă şi sănătate al lui Joe Biden, o...203
Familiile victimelor atentatului de la Jocurile Olimpice de la München vor boicota comemorările de anul acesta din...258
Numărul migranţilor înecaţi sau daţi dispăruţi în Marea Mediterană s-a ridicat la 1.200 în prima jumătate a...197
Unsprezece persoane, între care doi copii, au fost ucise vineri într-un atac armat în Muntengru, iar alte şase au...209
”Iarba de aur” sau ”Fierea pământului”, cum mai este numită Ţinatura este unul dintre remediile naturiste...227
Semințele de pepene sunt benefice organismului nostru. Acestea oferă un raport de proteine și minerale ce pot fi...274
Românii de până la 40 de ani au fost îndemnați de către ministrul Sănătății Alexandru Rafila să ridice...314
Un alt tip de cafea care ne dă energie, este gustoasă şi sănătoasă este invenţia unui medic nutriţionist român,...267
pe mana militienilor nu-i prindeau niciodata !!!