REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
16.2° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

PERCHEZIȚII! O femeie a reclamat furtul unui Iphone X pentru a primi altul nou! Au urmat laude și concedii în Bulgaria!

PERCHEZIȚII! O femeie a reclamat furtul unui Iphone X pentru a primi altul nou! Au urmat laude și concedii în Bulgaria!

Replica API 4 septembrie 2018 | 16:23 465

Situație dubioasă înregistrată la Constanța, în "sânul" unei familii cu o situație financiară foarte bună. Mama, A. P. locuiește în municipiu, iar fiul, R. P., de 25 de ani, într-un cartier rezidențial situat la ieșire din oraș. Chiar dacă are o mașină de lux și bani la discreție, tânărul i-ar mai fi cerut mamei în jur de 2.000 de lei pentru a merge în Bulgaria cu prietena. Cum femeia a refuzat să-l mai "sponsorizeze", băiatul a venit cu o soluție, și anume să declare la Poliție că i s-a furat telefonul, un Iphone X, pentru a primi altul nou, iar pe cel vechi să-l amaneteze. Femeia a fost de acord și l-a ajutat să-și ducă ”misiunea” la bun sfârșit. Însă, au urmat interceptări, unde tot planul a ieșit la iveală. Astfel, mascații au descins la cele două adrese și s-a lăsat cu încătușări și propuneri spre arestare.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, Biroul Investigații Criminale, au documentat sesizarea unei femei, A. P., în vârstă de 49 de ani, din Constanța, care a reclamat faptul că ar fi fost deposedată de un telefon mobil (model Iphone X), a cărui valoare este de 5.350 lei, în timp ce se deplasa cu un maxi-taxi între municipiului Constanța și stațiunea Mamaia. Persoana în cauză a efectuat sesizarea pe data de 31 iulie a.c., iar polițiștii constănțeni au demarat imediat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. După efectuarea de investigații complexe, polițiștii constănțeni au stabilit că femeia, fiind instigată de fiul ei, în vârstă de 25 ani, din Constanța, a formulat sesizarea de furt știind că este nereală, pentru ca mai apoi să obțină de la organele de urmărire penală dovada existenței plângerii. De asemenea, cu toate că telefonul în cauză se afla în posesia lor, femeia a deschis, în ziua introducerii plângerii, un dosar de daună, apoi împreună cu fiul ei, au solicitat și obținut de la compania de asigurare un alt telefon mobil cu specificații și caracteristici identice cu cel declarat furat, telefon pe care ulterior tânărul l-a amanetat, obținând la schimb suma de 2.200 lei. Cu acești bani, acesta și-a programat și efectuat un concediu de două zile în Bulgaria, împreună cu prietena sa. În tot acest timp, tânărul se lăuda în cercul de prieteni cu fapta sa, fiind convins că nimeni nu-i va descoperi strategia adoptată. La data de 3 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au pus în aplicare două mandate de percheziții la domiciliile celor doi suspecți, o adresă din municipiul Constanța, iar cealaltă locație într-un cartier rezidențial situat în nordul municipiului Constanța. Cu ocazia acestor activități, polițiștii au identificat și ridicat telefonul mobil declarat inițial ca fiind sustras, alături de alte înscrisuri ce constituie mijloace de probă. Având în vedere descoperirea de noi probe, organele de urmărire penală au dispus în aceeași zi reținerea pe bază de ordonanțe a celor doi suspecți și introducerea lor în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța. Având în vedere cele constatate, organele de urmărire penală au dispus extinderea urmăririi penale și ulterior punerea în mișcare a acțiunii penale față de femeie pentru săvârșirea infracțiunii de ,,inducerea în eroare a organelor judiciare” și ,,înșelăciunea privind asigurările”, fapte pedepsite de Codul Penal cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar față de fiul acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la ,,inducerea în eroare a organelor judiciare” și ,,înșelăciunea privind asigurările”, fapte pedepsite de asemenea de Codul Penal tot cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Puși sun control judiciar

La data de 4 septembrie a.c., suspecții au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunerea de dispunere a măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cu această ocazie, cei doi au fost audiați în calitate de inculpați, după care procurorul de caz a dispus prin ordonanță măsura controlului judiciar atât față de femeie, cât și față de fiul acesteia. Polițiștii constănțeni au mai instrumentat două fapte similare, în decursul anilor 2015 și 2016, când o femeie, respectiv un bărbat, au reclamat în mod mincinos furtul de telefoane mobile cu valoare economică ridicată, urmârind obținerea de documente justificative pe care ulterior le-au folosit pentru a înșela companiile de telefonie mobilă, având ca scop final despăgubirea în bani sau în alte aparate similare, cauzând prejudicii însemnate. Polițiști constănțeni atrag atenția asupra gravității unor astfel de fapte penale, având în vedere, că printre altele, infracțiunea de ,,inducerea în eroare a organelor judiciare” este regăsită în Codul Penal la titlul IV, care reglementează infracțiunile contra înfăptuiri justiției, astfel că fapta este cu atât mai gravă cu cât aduce atingere activităților desfășurate de organele de urmărire penală.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ce firma de asigurari de muisti,feriti-va de ea!Da' si fraieru' ala!Nu-l amaneta in Bulgaria?Mai prindea astia plm!
4
1
Daca curva vrea plimbata.....platesti
7
0
din bulgaria.... Ce bine ca le-a ascultat telefonul.Aviz fraierilor care mai fac sesizari la polutie unde li se cere nr de telefon.
6
1
Multumim politistilor. Acum suntem in siguranta!!
11
0
Bani la discretie? au datorii la toata constanta ...credite ,amanet....
15
0
MIZERABILI
11
0
ce repede i-au dat banii aia de la asigurari, cred ca si pe acolo pute ceva!
18
1

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102