REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Pericol în cluburile din Mamaia: 14 persoane, prinse în flagrant de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate

Pericol în cluburile din Mamaia: 14 persoane, prinse în flagrant de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate

Replica API 27 iulie 2014 | 00:00 168

14 persoane au fost prinse în flagrant de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, având asupra lor droguri de risc sau de mare risc, în staţiunea Mamaia. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale.

"În noaptea de 25 spre 26 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri în staţiunea Mamaia. Pe numele a 6 persoane au fost întocmite dosare penale pentru deţinere de droguri de risc sau de mare risc, fiind cercetate în continuare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa", au declarat oamenii legii.

Astfel, a fost depistat un bărbat, de 25 de ani, din Călăraşi, care avea asupra sa 3 comprimate ecstasy, iar două fete, de 18 şi 19 ani, din Râmnicu Vâlcea au fost prinse în flagrant având asupra lor câte un comprimat ecstasy. Pe numele celor 3 au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu. De asemenea, un bărbat, de 27 de ani, din Giurgiu, a fost prins în flagrant de poliţişti având la el o bilă de staniol care conţinea aproximativ 4 g. de cannabis, iar un bărbat, de 31 de ani, din Bucureşti a fost depistat având asupra sa 2 ţigarete cu canabis, de circa 10 cm. lungime, confecţionate artizanal şi disimulate într-un pachet de ţigări. Un alt bărbat, de 31 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost prins în flagrant, având asupra sa o ţigaretă cu canabis, de circa 10 cm. lungime, confecţionată artizanal. Cei 3 bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

Alte 8 persoane au fost prinse în flagrant de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, având asupra lor droguri de risc sau de mare risc, în staţiunile Mamaia şi Saturn. Pe numele acestora au fost întocmite dosare penale. "În noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au continuat acţiunile pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri. 8 persoane au fost depistate cu droguri de risc sau de mare risc, fiind cercetate în continuare, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, pentru deţinere fără drept de droguri de risc şi de mare risc, în vederea consumului propriu", au declarat oamenii legii. În staţiunea Saturn, poliţiştii au depistat un bărbat, de 22 de ani, din Bacău, care avea asupra sa 2 comprimate ecstasy, iar în autoturismul său a fost găsită o punga de plastic cu praf alb, ce urmează să fie supusă analizelor de specialitate. În aceeaşi staţiune, un alt bărbat, de 30 de ani a fost depistat de poliţişti având asupra sa o ţigară artizanală de tip joint. De asemenea, în staţiunea Mamaia, poliţiştii au depistat un bărbat, de 28 de ani, din Bucureşti şi o femeie de 35 de ani, din Israel, care aveau asupra lor o ţigară de tip joint şi 4 g. de cannabis. Doi bărbaţi, de 32 şi 20 de ani, din Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov au fost depistaţi, în staţiunea Mamaia, având asupra lor o ţigară confecţionată artizanal şi un pliculeţ cu aproximativ 1 g de cannabis. Poliţiştii au mai prins în flagrant, în staţiunea Mamaia, un bărbat, de 27 de ani, din Bucureşti, care avea asupra sa 4 comprimate ecstasy şi un 1 g. de cannabis şi un bărbat de 22 de ani, din Bucureşti, care avea la el un comprimat ecstasy.

POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ:

Nu încercaţi droguri! Cândva veţi deveni în mod sigur dependent de ele!

Drogurile, atât cele de risc, cât şi cele de mare risc, acţionează asupra fizicului şi psihicului şi pot cauza afecţiuni grave şi chiar moartea!

Nu vă dovediti curajul sau barbăţia consumând droguri, ci doar că sunteţi o persoană slabă şi influenţabilă, faţă de care nimeni nu va avea respect sau compasiune!

Nu intraţi în relaţie cu plasatorii de droguri, indiferent cât de tentante sunt "atenţiile" (doze gratuite, bani, obiecte etc.)!

Nu acceptaţi intrarea în reţelele traficanţilor de droguri, oricâte avantaje aţi obţine! Gândiţi-vă la implicaţiile şi riscurile afacerilor cu droguri (şantaje, proxenetism), precum şi la durerea şi suferinţa provocată celor dragi!

Dacă aveţi un prieten consumator de droguri, îndrumaţi-l să ceară sprijinul familiei, profesorilor, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218