REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Permisul de conducere pentru mopede obligatoriu, adoptat în Senat

Permisul de conducere pentru mopede obligatoriu, adoptat în Senat

Replica API 18 septembrie 2012 | 00:00 190

Plenul Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, proiectul de lege al Guvernului privind modificarea Codului rutier, care prevede introducerea permisului de conducere pentru mopede. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost aprobat cu 84 de voturi "pentru", 2 "împotrivă" şi 3 abţineri.

Introducerea mopedelor şi triciclurilor în categoria autovehiculelor va avea ca urmare şi faptul că pentru situaţia conducerii fără permis se vor institui sancţiuni penale.Proiectul de act nomativ are la bază necesitatea transpunerii unor prevederi ale Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European, acestea urmând să se aplice din data de 19 ianuarie 2013 şi fiind impuse de necesitatea reducerii numărului şi consecinţelor accidentelor de circulaţie, în care sunt implicaţi conducătorii de mopede, tricicluri şi motociclete. Potrivit expunerii de motive la proiectul de lege, în ultimii doi ani, numai conducătorii de mopede au produs 5.201 evenimente rutiere, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 242 de persoane şi alte 5.733 au suferit vătămări corporale. Situaţia este favorizată de legislaţia rutieră actuală, care permite conducerea mopedelor fără permis de conducere obţinut în urma susţinerii unui examen.

Sursa:Rtv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614