REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Persoană DECEDATĂ după ce a căzut în puț în localitatea Corbu

Persoană DECEDATĂ după ce a căzut în puț în localitatea Corbu

Replica API 21 martie 2018 | 00:18 732

Ghinion curat pentru un agent de pază care lucra în zona carierei Luminița, din localitatea Corbu, județul Constanța. Acesta a mers în apropiere de un puț dezafectat pentru nevoile fiziologice, dar, din păcate, a alunecat din cauza poleiului și a ghețușului format. A căzut în puțul adânc de patru metri, de unde a fost scos fără suflare de pompierii ISU „Dobrogea.

Totul s-a petrecut în data de 20 martie a.c. Mihai Constantin, în vârstă de 60 de ani lucra ca și agent de securitate la SC MTG Security SRL, iar la ora 7:30, când făcea schimbul de tură a fost găsit decedat. Potrivit informațiilor noastre, agentul de pază ar fi mers în locul respectiv pentru nevoile fiziologice. În zonă se afla un puț (fosă septică), cu precizarea că este vorba despre un deal pe care s-a format gheață. Astfel, bărbatul a alunecat, s-a dezechilibrat și a căzut în puț. Precizăm că și anchetatorii au avut o misiune dificilă la fața locului din pricina poleiului depus. Potrivit primelor informații, pe trupul neînsuflețit nu ar fi fost găsite urme de violență. Însă, cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma necropsiei. De precizat este și faptul că de la fața locului nu lipsește nimic, astfel neconturându-se ipoteza unui ”atac” al hoților.

Ce spune ITM

În data de 20.03.2018 ora 07:30 la SC MTG SECURITY SRL a avut loc un eveniment soldat cu decesul unui lucrător.

Date de identificare ale victimei:

Numele și prenumele: MIHAI CONSTANTIN

Meseria: AGENT DE SECURITATE

Vârstă: 60 ani

Împrejurările producerii accidentului

În dimineața zilei de 20.03.2018 ora 07:30, la efectuarea schimbului, agentul de pază Mihai Constantin a fost găsit decedat. Evenimentul se cercetează de către ITM Constanța, fiind desemnat un inspector de muncă pentru efectuarea cercetărilor.

În baza constatărilor efectuate de acesta, declarațiilor martorilor și a documentelor preluate de la societate vor fi stabilite împrejurările și cauzele care au condus la producerea evenimentului precum și reglementările legale încălcate și pe cale de consecință răspunderile și măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea altor cazuri similare.

C.C. L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tablagiul din prim-plan nu poarta caciula. Fesul e din civilie: incalca regulamentul. Sefii corupti cand ii dau mustrare ? In curand, o sa vina cu treningul de acasa si cu adidasi. Va dam la bot, in loc de respect.
1
0
pai asa sunt toti agentii de paza..astia nici sa se cace nu sunt in stare...mare prost..sa mori cand te caci...poate era o gaura neagra si a fost supt de radiatiile cosmice..
1
1
Articolul asta e scris cumva de un politist? Nu de alta, dar vad tot felul de chestii haioase. Putul era dezafectat pentru nevoi fiziologice, victima lucra -ca si agent-, in zona se afla un put cu precizarea ca e vorba de un deal s.a.m.d. Scuze pentru nefericitul care a decedat, dar eu m-am prapadit de ras citind articolul asta..
0
1
Smarandache omori oameni si acum.
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614