REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Pescador turcesc reţinut cu focuri de armă pe Marea Neagră

Pescador turcesc reţinut cu focuri de armă pe Marea Neagră

Replica API 11 octombrie 2013 | 00:00 122

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în zona de competenţă, identificând, pe Marea Neagră, un pescador sub pavilion Turcia, cu şapte marinari la bord, care desfăşura activităţi de pescuit fără a îndeplini condiţiile legale. În data de 10.10.2013, în jurul orei 22.00, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Sulina, aflaţi în misiune pe Marea Neagră, au observat, la aproximativ 47 mile marine travers de localitatea Sfântu Gheorghe, un pescador de pe care se desfăşurau activităţi de pescuit. Ambarcaţiunea Gărzii de Coastă proiect P-157 a intervenit pentru a efectua controlul specific, însă pescadorul, care avea arborat pavilionul statului Turcia, a refuzat să se supună somaţiei şi s-a îndreptat spre apele teritoriale ale Ucrainei. Pentru reţinerea pescadorului, poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare, executând şapte focuri de averstisment, conform procedurilor legale, fără a fi înregistrate victime sau avarii. Pescadorul, cu şapte marinari la bord, de cetăţenie turcă, a fost escortat de ambarcaţiunea Gărzii de Coastă până la Grupul de Nave Sulina, unde a fost efectuat controlul amănunţit. Poliţiştii de frontieră au descoperit la bord sute de plase de pescuit tip monofilament şi comercial, pentru care marinarii turci nu au putut prezenta documente legale pentru desfăşurarea activităţilor de pescuit în zona de competenţă a Gărzii de Coastă. Marinarii turci vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj piscicol, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 64 din O.U.G. 23/2008 modificată şi aprobată prin Legea 317/2009.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218