REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ: ce spun autoritățile despre MĂCELUL de la Dulcești

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ: ce spun autoritățile despre MĂCELUL de la Dulcești

Replica API 3 august 2018 | 09:39 311

Situația generată de răspândirea pestei porcine africane se agravează. La nivel național au fost confirmate peste 540 de focare, dintre care opt la nivelul județului Constanța. Mai mult, autoritățile au trecut deja la măsuri extreme: după ce au fost asomate 100 de exemplare de suine dintr-o gospodărie situată între Vadu Oii și podul de la Giurgeni, de câteva zile sunt asomate toate suinele din gospodăriile din localitatea constănțeană Dulcești. Procedura este îngrozitoare, după cum se poate constata din imaginile surprinse de un localnic și transmise către „Replica de Constanța”. „Un măcel!”, acuza localnicul, revoltat, iar în imagini se poate observa cum animalele, împușcate, se zbat într-o baltă de sânge.

Este aceasta procedura legală? Sunt respectate imperativele europene, mai ales ținând cont de faptul că, în urmă cu câțiva ani se arată cu degetul spre tradiția românească de sacrificare a porcilor de Crăciun și se striga „barbarie”?!

Autoritățile susțin că atât în cazul focarului de pestă porcină de la Dulcești –unde sunt asomate aproximativ 200 de exemplare – cât și în celelalte focare, sunt respectate procedurile legale, conform Regulamentului Consiliului 1099/2009 privind protecția animalelor în momentul uciderii.

„Acestea sunt procedurile legale de asomare. Sunt asomatoare tip, în cazul porcilor adulți prin împușcare cu glonț captiv, iar cei mici prin injecție letală cu substanța T61”, a afirmat pentru „Replica de Constanța” Diana Cristescu, director executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța.

La rândul său, Geronimo Brănescu, director executiv al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Constanța a precizat pentru „Replica” faptul că „rostul asomării este să elimine, atât cât se poate, suferința din procedurile de ucidere a animalelor”. „Animalul nu mai simte. Este posibil ca acea zbatere să reprezinte contracții spasmodice ale musculaturii”, a adăugat reprezentantul ANSVSA.

În Dulcești, spre deosebire de alte focare – de exemplu, în focarul de la Tulcea, de la firma Carniprod, animalele au fost incinerate – s-a recurs la îngroparea leșurilor, cu var, în gropi comune de la marginea localității.

„Îngroparea este o metodă alternativă în cazul focarelor de pestă porcină africană. Animalelor pot fi îngropate sau incinerate. Având în vedere că este vorba despre o localitate, că distanța dintre localități este mică, Agenția de Protecția Mediului nu ne-ar permite să incinerăm”, a precizat Diana Cristescu, director DSV Constanța.

„Sunt îndeplinite toate condițiile. Legea permite metode alternative, având în vedere indisponibilitatea unei posibilități de incinerare omologată în teritoriu, coroborat cu ristul de răspândire a bolii prin transportul prin distanțe lungi până la cel mai apropiat incinerator, legea permite îngroparea, care trebuie să îndeplinească condițiile legale, de la locația aprobată de autoritățile statului care gestionează competența în acea zonă, până la normele tehnice care se aplică”, a precizat Geronimo Brănescu.

Manual de intervenție în cazul focarelor de pestă porcină

Autoritățile acționează, în cazul focarelor de pestă porcină africană, conform unui Manual operațional pentru intervenție, elaborat în conformitate de legislația națională și europeană. Iar potrivit acestui manual, „alegerea metodelor de ucidere ține cont de mărimea efectivului și de echipamentele disponibile”, iar asomarea/uciderea poate fi realizată prin împușcare cu pistolul cu glonț captiv, electrocutare, electrocutarea cu aparat portabil, injecție letală și împușcare cu pistolul cu glonte liber sau pușcă.

În cazurile din județul Constanța s-a recurs la uciderea cu pistolul cu glonte captiv. „Metoda nu produce moartea imediată a animalului, de aceea trebuie să fie urmată de uciderea animalului prin spinalizare (prin spinalizare se înțelege operațiunea de introducere prin orificiul rezultat în urma împușcării, a unei tije care va fi acționată manual pentru distrugerea masei cerebrale și a măduvei spinării). Această metodă se folosește pentru porcinele adulte. Operatorul trebuie să fie bine instruit pentru a realiza asomarea, deoarece pistolul trebuie să fie poziționat într-un punct situat la aproximativ 2 cm deasupra nivelului ochilor, pe mijloc, cu vârful țevii îndreptat spre coadă”, se precizează în manualul menționat.

De menționat că, în imaginile surprinse și făcute publice de localnic nu se poate observa dacă operatorii au realizat și partea a doua a asomării, după împușcarea cu glonț captiv, respectiv procedura de spinalizare, pentru ca animalul să nu sufere. Dar reprezentanții direcției veterinare susțin că „sunt respectate procedurile legale”...

Cât privește injecția letală realizată în cazul puilor, manualul de intervenție stipulează că „este o metodă care se poate utiliza, cu precădere, în cazul tineretului”. „Substanțele preferate pentru această metodă sunt anestezicele din categoria barbutiricelor (ex. Pentobarbital) sau produsul T61 (produsul conține embutramidă, iodură de mebezonium și clorhidrat de tetracaină). (...) Produsul T61 se administrează strict intravenos, doza utilizată fiind de 4 – 6 ml/kg. Pentru un purcel, doza de pentobarbital uzuală este de 6-150 ml, în funcție de greutate.

Cât privește neutralizarea carcaselor, manualul de intervenție specifică faptul că locul de neutralizare, respectiv cel pentru îngroparea cadavrele trebuie ales în funcție de: să existe suficient pământ la suprafață pentru acoperirea ulterioară a locului, să fie verificată capacitatea de drenaj a apei, să fie cunoscută direcția de evoluție a vântului dominant. După îngroparea cadavrelor, locul trebuie împrejmuit cu gard și marcat cu plăci indicatoare privind interdicția accesului pentru public în această arie”.

Florentina BOZÎNTAN

Citește și: MĂCEL! AŞA SUNT UCIŞI PORCII DECLARAŢI BOLNAVI?!? IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOŢIONAL!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dar cand injunghii porcul de Craciun, nu mai este ingrozitoare procedura???
4
1
daca mistreti veneau din Franta erau buni,,,,asa a venit de la Rusi,,Rusi ne au bagat mistreti in Romania,,atentie ca ne baga si scroafele cu purcei.
3
1
Cauza pestei porcine ,nu sunt mistreti,baieti cu ochi albastri ar trebui intrebati,si care e legature a intre ei si Carniprod Tulcea
3
0
Ati distrus familii intregi ,ati distrus tara incultilor opritivaaa va veni vremea sa raspundeti petru ceea ce ati facut
6
0
Dupa ce am impuscat porcii sanatosi, acum ne milogim, vrem fonduri de la UE
4
0
Bulgarii si ungurii au inpuscat mistretii ce veneau din Ucraina, pe noi nici nu ne-a interesat.Aceasta este cauza tragediei actuale.Conducatori borfasi si nepriceputi.
5
1
Pur si simplu ma infioara! Noi nu meritam animalele! Ce legi sunt astea, oameni buni? Sunteti niste monstrii, nu oameni!
3
1
Gata ! Ma mut in Telemorman. Acolo nu se intampla nimic. Nu tu pesta sau aviara sau alte nenorocirii. Unde mai pui ca acolo e o pepiniera de oameni pentru conducerea tarii. Gata!
5
1
unde sunt analizele ???se fac analize se face carantina si daca se gaseste ceva se ucide !!!!nu ca a murit un porc si gata ucidem tot !!!! mai rau ca preceptorii . daca era lumea unita an tara asta nu mai trebuia sa calce an marile supermarketuri si nici sa mai accepte salari de mizerie uitatita la greci francezi unguri nemti cum ies an strada cand se ancearca ceva anpotriva poporului romanul se uita dupa perdea voi ati ales acum suportati
10
1
Dispozitie de la u.e si de la sefa mea altfel nu mai pup 5 ani de frecat menta si naveta de la Sibiu si retur,vacante de lux si spp isti carr ma pazesc...Daca mai iau un mandat o sa am o pensie asigurata,casa si protectie iar prostimea romaneasca sa faca foamea...Eu sunt neamt ei romani este o mare diferenta.Traiasca u.e ca ma pus mamaie la stana de oi.
7
5

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367