REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Peste 15.000 pachete țigări confiscate de polițiștii de frontieră

Peste 15.000 pachete țigări confiscate de polițiștii de frontieră

Replica API 23 iunie 2018 | 00:00 146

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, la frontiera verde și în Punctul de Frontieră Siret, 15.274 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, marfă ce urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.

În data de 22.06.2018, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 17.15, un echipaj mobil din cadrul sectorului a observat o autoutilitară marca Peugeot Boxer, care se deplasa dinspre frontieră către localitatea Sighetu Marmației.

Polițiștii de frontieră au procedat la urmărirea mașinii, conducătorul auto continuându-și deplasarea în viteză. La scurt timp autovehiculul a fost descoperit abandonat.

Din primele verificări în acesta au fost observate mai multe colete cu țigări fapt pentru care a fost dus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 10.500 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 123.000 de lei.

În acest caz bunurile descoperite au fost ridicate în vederea confiscării, în continuare efectuându-se verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Totodată, autoturismul în cauză a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În data de 22 iunie a.c., în jurul orei 19.30, la P.T.F. Siret, judeţul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățeanul român Gheorghe R., în vârstă de 42 de ani, conducând un autoturism marca Honda, înmatriculat în România.

În baza unei analize de risc, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii, persoanei și bagajelor.

Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în barele de protecție, în semiaripi și sub blindajele de protecție de sub autoturism, cantitatea de 1.300 pachete de țigări,de diferite mărci, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de 2.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 7.000 lei.

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au depistat pe raza comunei Brodina, jud. Suceava un autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Marea Britanie.

Deoarece existau suspiciuni că în acesta se afla țigări de proveniență ucraineană, polițiștii de frontieră au procedat la supravegherea mașinii.

La scurt timp, la fața locului și-a făcut apariția o persoană Marius C., de 19 ani care a declarat că autoturismul îi aparține.

În prezența acestuia s-a efectuat un control asupra mașinii ocazie cu care în portbagaj a fost descoperit un colet cu țigări.

De asemenea, lucrătorii noștri au procedat la cercetarea zonei, iar în imediata apropiere au mai fost descoperite încă șase colete cu țigări, din același lot.

În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 3.474 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 41.000 de lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. Totodată, autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367