REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
1.4° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Peste 160 de angajatori şi 7.900 locuri vacante la o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă destinată absolvenţilor

Peste 160 de angajatori şi 7.900 locuri vacante la o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă destinată absolvenţilor

Replica API 20 octombrie 2018 | 00:00 214

Cea de-a 22-a ediţie a "Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi" vine cu un număr record de locuri de muncă vacante, 7.907, oferite de 161 de angajatori, cei mai mulţi (44,7%) din sectorul de servicii de protecţie şi pază, a afirmat, vineri, conform AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM), Nicoleta Borţea.

"Majoritatea locurilor de muncă, 4.985, sunt pentru muncitori calificaţi, dar există şi 305 oferte pentru studii superioare. Cu toate că este o bursă pentru absolvenţi, există şi multe persoane trecute de prima tinereţe care vin să îşi caute un loc de muncă. Avem în acest an o ofertă generoasă, cu circa 1.200 de locuri vacante mai mare faţă de anul trecut. Şi la această ediţie angajatorii sunt optimişti că vor găsi tineri dornici să ocupe una dintre poziţiile oferite, să se plieze cerinţelor lor. Anul trecut, peste 80% dintre absolvenţii cu studii superioare şi-au găsit un loc de muncă datorită participării la Bursă", a precizat Nicoleta Borţea.

La cea de-a 78-a ediţie a Bursei locurilor de muncă şi a 22-a dedicată absolvenţilor, angajatorii oferă 4.985 locuri pentru muncitori calificaţi, 1.828 pentru muncitori necalificaţi, 789 pentru cei cu studii medii şi 305 pentru cei cu studii superioare.

La actuala ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi, cei mai mulţi angajatori (44,7%) caută lucrători în sectorul de servicii de pază şi protecţie, 22,66% în comerţ, 11,11% în industrie şi producţie industrială, 8,16% în construcţii, 5,44% în industria textilă şi 2,93% în asigurări, reasigurări, intermedieri financiare, tranzacţii imobiliare.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi are loc la Palatul Naţional al Copiilor din Capitală.

În Bucureşti, la 30 septembrie 2018, rata şomajului a fost de 1,43%, un număr de 17.106 persoane aflându-se oficial în căutarea unui loc de muncă. Din totalul şomerilor înregistraţi oficial la AMOFM, 36,53% aveau studii primare, gimnaziale şi profesionale, iar 29,03% universitare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920