REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Peste 185 de milioane de oameni sunt infectaţi cu virusul hepatitei

Peste 185 de milioane de oameni sunt infectaţi cu virusul hepatitei

Replica API 29 iulie 2013 | 00:00 154

Hepatita este o boală perfidă, sinuoasă, care netratată la timp are efecte letale. Mulţi oameni nu sunt conştienţi de existanţa virusurilor hepatice, de modul de transmitere al acestora, de riscurile la care se expun uneori. Fundaţia Baylor Marea Neagră vine în sprijinul acestor persoane, încă de acum 10 ani, în primul rând prin testarea gratuită. Toate persoanele interesate să-şi cunoască starea de sănătate se pot testa la Baylor. Nu este necesară trimitere de la medicul de familie sau de adeverinţă de asigurat. Singura condiţie pentru testare este aceea de a face o programare on-line sau telefonic. Şedinţa de consiliere şi testare durează 40 de minute, care sunt absolut necesare. Peste 1.000 de persoane au ales să-şi facă testul în cele 4 cabinete Baylor şi pe teren, în laboratorul mobil. Echipa Centrului de Excelenţă a făcut deplasări în zonele rurale din Dobrogea. Astfel, aproximativ 300 de persoane din mediul rural au accesat serviciul de consiliere şi testare în localitatea în care îşi au domiciliul. Ziua de 28 iulie este decretată ca fiind ziua mondială de luptă împotriva hepatitei. Este nevoie de un efort comun pentru ca efectele provocate de acestă maladie să fie reduse cât mai mult posibil. S-a cerut o mobilizare mai mare în special Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a combate cazurile de hepatită B şi C în lume. Virusul hepatitei C în special constituie o ameninţare care trebuie luată în seamă şi este numită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii "o bombă virală cu întârziere". Statisticile arată că la nivel mondial, din anul 2010 şi până acum, peste un milion de persoane au murit, răpuşi de virusul hepatitei C. Estimativ se consideră că numărul persoanelor infectate cu virusul hepatitei C (VHC), este de 185 de milioane.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367