REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Peste 200.000 de turişti sunt pe litoral în acest weekend

Peste 200.000 de turişti sunt pe litoral în acest weekend

Replica API 15 august 2016 | 00:00 245

Vești bune pentru firmele de pe litoral!

Vești bune pentru firmele de pe litoral!

Peste 200.000 de turişti se află pe litoralul românesc la acest sfârşit de săptămâna şi nu se mai găsesc locuri libere în nicio staţiune, iar această situaţie va continua cel puţin până la sfârşitul lunii august, afirmă preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin. Aceasta a declarat că marele câştig al acestui an îl reprezintă extinderea sezonului, cel puţin în staţiunile Mamaia şi Vama Veche.

“Avem un grad de ocupare de sută la sută în toate staţiunile de pe litoral în acest weekend şi la fel va fi şi în următoarele săptămâni. Pot să anunţ că este primul an în care putem spune fără nicio urmă de îndoială că am reuşit să extindem sezonul, vorbesc aici de Mamaia şi Vama Veche. Avem lunile mai, iunie, iulie, august şi cel puţin jumătate din septembrie. În Mamaia, avem în septembrie Campionatul Mondial de Bob pe Rotile, o întrecere de triatlon. Ajungem astfel la un sezon de patru luni datorită evenimentelor şi promovării”, a afirmat Corina Martin, scrie News.ro.

Preşedintele Asociaţiei Litoral - Delta Dunării estimează că la sfârşitul acestei săptămâni se află pe litoralul românesc peste 200.000 de turişti, precizând însă că nu există o cifra oficială a acestora şi că nimeni nu poate spune cu exactitate câţi oameni au venit în vacanţă în staţiunile de la malul Marii Negre. Turiştii aflaţi pe litoral în această perioada pot asista, în 15 august, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, care se vor desfăşura pe faleza Comandamentului Flotei din municipiul Constanţa.

Acestea încep la ora 10.00 şi sunt programate până la ora 12.00, iar o ora mai târziu în Portul Tomis încep jocurile marinăreşti. Luni seară, are loc un eveniment prilejuit de faptul că staţiunea Mamaia împlineşte 110 ani. Astfel, de la ora 20.00, în Piaţeta Cazino, este programat spectacolul “Mamaia în costum de baie”, în regia lui Lucian Iancu, urmat de un concert Damian Drăghici & Brothers, seară urmând să se încheie cu un spectacol de artificii, scrie wall-street.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218