REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Peste 28 de milioane de solicitări de bilete la EURO 2020

Peste 28 de milioane de solicitări de bilete la EURO 2020

Replica API 15 februarie 2020 | 00:00 309

Peste 28 de milioane de solicitări de bilete au fost înregistrate până acum pentru meciurile de la EURO 2020, primul Campionat European desfăşurat în 12 ţări de pe continent, un nivel de interes nemaiîntâlnit până acum, potrivit unui comunicat al Federaţiei Române de Fotbal remis AGERPRES.

EURO 2020, turneu organizat astfel cu ocazia aniversării de 60 de ani, a stabilit un record privind procesul de achiziţie a biletelor. În etapa de vânzare dedicată naţiunilor deja calificate, în decembrie 2019, 8.977.427 de tichete au fost solicitate de către suporteri, cerere de trei ori mai mare decât în aceeaşi fază la EURO 2016.

Contabilizând şi succesul procesului de vânzare pentru publicul general din perioada 12 iunie-12 iulie 2019, când au fost solicitate 19,3 milioane de bilete, rezultă un total de 28,3 milioane de tichete pentru care fanii au aplicat pe platforma UEFA, pentru doar 2,5 milioane de bilete disponibile. Interesul pentru EURO 2020 este de două ori mai mare decât cel pentru EURO 2016, fiind cea mai mare cerere de bilete din istorie.

Cele mai accesibile bilete la meciurile de la EURO 2020, însemnând mai mult de jumătate din totalul acestora, au fost disponibile la preţul de 30 de euro - pentru faza grupelor la Baku, Bucureşti şi Budapesta, şi 50 de euro - pentru aceeaşi fază în celelalte oraşe. Un total de 40.000 de bilete tip ''Fans First'' la semifinale şi finala din Londra au fost disponibile la un preţ mai mic de 100 de euro.

Finala EURO 2020, programată pe Wembley, la Londra, în data de 12 iulie, a atras cel mai mult interesul fanilor, cu 714.000 de solicitări de bilete, de aproape 8 ori capacitatea stadionului. Un alt meci atractiv, Franţa - Germania, din 16 iunie, de la Munchen, a atras 710.000 de solicitări. Circa 64 la sută dintre solicitările de bilete au venit din partea suporterilor din ţările organizatoare.

Următoarea etapă de vânzare va începe în aprilie. Fanii celor patru echipe calificate în urma play-off-ului din martie vor putea aplica online la scurt timp după disputarea jocurilor de baraj. Eventualele bilete rămase disponibile la oricare dintre meciuri vor fi vândute pe principiul 'primul venit, primul servit' în apropierea turneului.

Fanii care doresc cedeze biletele obţinute o vor putea face printr-o platformă UEFA care va deveni activă la finalul lunii februarie. În urma revânzării, cumpărătorului iniţial îi va fi returnată contravaloarea biletelor.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. EURO 2020, ediţie aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 12 iunie - 12 iulie în 12 oraşe: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Bilbao (Spania).

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică în urma barajului de Liga Naţiunilor, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.

UEFA a oferit o serie de date referitoare la cumpărătorii biletelor la partidele găzduite la EURO 2020 de Arena Naţională:

Astfel, pentru meciul care opune Austria şi câştigătoare play-off-ului D sau A, din 14 iunie, 46,7% dintre deţinătorii biletelor sunt din România, iar 25% din Austria. Pentru partida din 18 iunie, dintre Ucraina şi câştigătoare play-off-ului D sau A, 36,2% dintre deţinătorii biletelor sunt din România, iar 36,4% din Ucraina, la meciul din 22 iunie, dintre Ucraina şi Austria, 29,8% dintre deţinătorii biletelor sunt din România, 31,9% din Ucraina, iar 18,1% din Austria, în timp ce la partida din 29 iunie, din optimi (locul 1 în Grupa F cu locul 3 în Grupa A/B/C/D), 54,1% dintre deţinătorii biletelor sunt din România, iar 13% din Germania, relatează agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367